Un nou manuscris al "De Aedificiis" a lui Procopius din Cesareea

Printr-o lăudabilă şi inspirată iniţiativă, numărul 8/2000 al revistei Antiquité Tardive, numit De Ædificiis, le texte de Procope et les réalités, este în întregime dedicat acestei opere a lui Procopius din Caesareea. Într-unul din articolele acestui număr, intitulat "Remarques sur la tradition manuscrite du De Aedificiis"(1), dl. Bernard Flusin, profesor de literatură greacă la Sorbona şi specialist în izvoare greceşti târzii, întreprinde pe scurt o nouă trecere în revistă a manuscriselor acestei opere procopiene pe care le cunoaştem astăzi. Din cuprinsul prezentării sale aflăm, între altele, că faţă de cele 12 manuscrise cunoscute de Haury în 1913 şi folosite de el pentru stabilirea textului operei în celebra sa ediţie teubneriană (reeditată în îngrijirea lui Wirth în 1964), astăzi se cunosc 15 manuscrise, deci cu 3 mai multe. Din acestea, spune prof. Flusin, singurul important este un manuscris din colecţia muzeului Benaki din Atena, descris în catalogul manuscriselor acestui muzeu, publicat în 1991(2), la pag. 18-19, sub nr. B(enaki) 4.

Sesizat de acest articol, am luat legătura cu custozii muzeului atenian şi am reuşit, datorită deosebitei amabilităţi şi solicitudini a d-nei Tsakona şi a colegelor d-sale, d-na Drandaki şi d-na Gaitanou, să intru în posesia unei cópii de excelentă calitate a acestui document, pe care o voi prezenta în cele de mai jos.

Iată însă mai întâi care sunt datele de bază ale celorlalte manuscrise principale ale lucrării "De Aeficiis", precum şi filiaţia lor (stemma codicum), aşa cum a fost ea întocmită de Haury în "Opera omnia", vol. III,2 (după ed. 1964).

 

Sigla	Serie	Inv.	Nr. foi scrise	Foi De Aedif.	Sec.	Format foi	Rânduri /pag.
A	Ambrosianus	A 182 sup (olim 147)	248	189-223	XIV	312x212		red. z
B	Benacensis	Antallaxima 4	39	38	XIV	221X150	30-34	nec. de Haury
d	Monacensis	gr. 513						red. y; copie după p (Haury)
g	Genavensis	mg 43 (olim 229 et 25)	158	1—53	XV 2	210x150	24	red. z
L	Laurentianus	70.5	286	194-196v	XV	279x210	28—29	red. y
l	Laurentianus	9.32	319	170—210	XV	chart.; 212x137		red. z; copie după A
l1	Leidensis (Vulc.)	56	137	9-86	XIV	chart.; 190x115	27-29	red. y; în app. lui Haury notat greşit cu l (nu l1!)
l2	Leidensis (Vulc.)	17	81		XVI	chart.;		cop. de Vulcanius; nec. de Haury
l3	Leidensis (Vulc.)	27		2-5	XVI	chart.;		cop. de Vulcanius; nec. de Haury
p	Parisinus (Coisl.)	Coislianus 132	I+107	1-213	XVI	chart.;330x235		red. y; cop. de Crist.Auer după V
p1	Parisinus	gr. 1941	I+178	147-178	XV	chart.;280x200		red. z; desc. din g (Haury)
p2	Parisinus	gr. 39	251	239-240	XIII(1277?)	chart.;195x135		red. z; notă marg. despre două eclipse din 1277.
p3	Parisinus	gr. 2489	120	11-23	XVII	chart.;215x143		red. z;
V	Vaticanus	gr.1065 (olim 16 et 53)	100	22-93v	XIII (XII)	247x192-196	29-33	red. y
v	Vaticanus	gr. 1202	81		XVI(2)	310x235		red. y; cop. V (Haury)

 

 

unde x este arhetipul comun iar y şii z "arhetipurile de ramură" (v. mai jos). Aceasta este filiaţia manuscriselor cunoscute de Haury.

Istoria textului nu a mai fost studiată, spune prof. Flusin, de la Haury încoace, adică de la începutul sec. 20, cu excepţia unor corecturi ale lui Glanville Downey(3) şi a analizei noului manuscris de la muzeul Benaki (în catalogul amintit, ibidem). La acestea trebuie să adăugăm însă şi numeroasele corecturi şi conjecturi propuse de tracologi, ilirologi, romanişti şi slavişti, adunate de Beševliev în volumul Zur Deutung der Kastellnamen in Prokops Werk 'De Aedificiis' (Amsterdam, 1970).

Aşa cum putem observa din stemma de mai sus, manuscrisele principale aparţin la două grupuri, numite de Haury (după arhetipurile lor) y şi z.

Grupul y. Are drept manuscris principal pe V (Vaticanus graecus 1065), de altfel şi cel mai vechi dintre toate manuscrisele (de sec. XIII), care conţine textul complet (inclusiv cele două liste anexe de toponime), cu o lacună accidentală la descrierea Euboiei. Acesta este de altfel şi manuscrisul urmat de Haury pentru cea mai mare parte a textului, considerat de el a fi manuscrisul cel mai bun. Din aceeaşi sursă cu V este şi l1(Leidensis Vulcanianus 56), şi el cuprinzând ambele liste, deşi mult mai puţin folosit de Haury. Din nefericire, manuscrisul L (Laurentianus 70,5), care ar fi putut, datorită poziţiei sale aparte în încrengătura cópiilor, să aducă date mai sigure, nu conţine din 'De Aedificiis' decât un fragment (întins pe doar trei foi).

Grupul z. Archetipul z era o versiune abreviată a originalului procopian. G. Downey, în opera amintită, propunea ipoteza după care el va fi reprezentat chiar redacţia originală a unei prime variante mai restrânse a panegiricului, dezvoltată ulterior (în grupul y). Azi este însă limpede că Downey s-a înşelat şi că arhetipul z este, cum am spus, o abreviere a originalului. Prof. Flusin afirmă că este greu greu de înţeles ce a urmărit epitomatorul şi după ce s-a ghidat el în selectarea textelor suprimate şi înlocuite. Comparând textele celor două variante, constatăm însă cu destulă siguranţă că epitomatorul grec a evitat tocmai şi în primul rând pasajele cu toponime locale, ale căror localizări nu se mai cunoşteau şi care aveau, majoritatea, nume greu de înţeles pentru un grec.

[de continuat]

 

1. Pe care nu am reuşit să mi-l procur până acum decât într-un rezumat, şi i-aş fi recunoscător celui ce mi-ar putea trimite o copie integrală a articolului sau, cu mult mai bine, a întregului număr al revistei.

2. Κατάλογος Ἑλληνικῶν Χειρογράφων τοῦ Μουσείου Μπενάκη (10ος-16ος αἰ.), Αθῆνα 1991

3. G. Downey, The Composition of Procopius, De Aedificiis, în Transactions and Proceedings of the American Philological Association, Vol. 78, 1947 (1947), pp. 171-183.