Note epigrafice: EPIGLR n.191

 

L'inscription no. 191 de la meme collection provient de Rasova et a été écrite au cours du IV^e siecle pChr.

Les lettres rudes, les lignes maladroites, les nombreuses erreurs et omissions, tout comme l'état de détérioration avancée du champ écrit ont fait de la transcription de ce texte une tâche difficile et c'est pour cette raison qu'on trouve aujourd'hui des nombreuses différences entre les lectures données par ses éditeurs succesifs. Le dernier d'eux, Em.Popescu, s'est arreté a la variante suivante:

 

La revue de la pierre, qui se trouve aujourd'hui a MINAC, sous le no. d'inv. 4518, nous a permis de formuler des nouvelles suggestions pour mieux expliquer quelques uns des passages obscurs du texte.

Dans la premiere ligne on rencontre une formule dédicatoire nouvelle, chrétienne, a savoir Pro caritate<m>, destinée a remplacer Dis Manibus ou Iovi Optimo Maximo, prises, sans doute, pour payennes et idôlatres. Elle n'est pas liée par son sens a ce qui suit, de telle maniere que le texte proprement-dit du monument funéraire ne commence qu'avec sa deuxieme ligne. Pour cette-ci, Em. Popescu accepte la reconstitution [N]unc suss…, sans doute grâce au groupe VNC,  parce'que de la premiere lettre, tombée en lacune, il n'y a plus la moindre trace. Mais, comme le 4^e signe est plutôt un T qu'un S, la lecture la plus probable - meme si nullement plus sure - de ce debut d'inscription me semble etre [F]unctus su[m], conjecture soutenue par les verbes a la I^ere personne qui suivent (egi, gesi). A la fin de la ligne on peut encore voir le reste d'une barre oblique (appartenant au V que nous venons de proposer), et dans l'espace resté jusqu'au bord de la table écrite il y a de place pour un M.

      De la 4^eme ligne, a l'exception de son milieux, ou on peut lire clairement -TAS-, on n'a plus que la moitié inférieure des lettres:

 

C'est pour cette raison que l'interprétation suivante s'appuye sur l'analyse stylistique des formes des lettres…

La lecture SEPVLC[RV]M est a rejetter de bonne heure grâce au suivantes raisons:

 -semnul nr.11 nu poate fi V întrucât acesta are în restul inscripţiei, fără excepţie, unghiul rotunjit ().

 Dimpotrivă, aspectul de picior al unui Y se poate regăsi pe parcursul inscripţiei în formele lui N şi ale lui M (N în r. 7,8,9 şi M în 5,6,9 şi 11)

-semnul nr.12 nu poate fi un L, a cărui bară inferioară este peste tot oblică:  (r.8,9 ). Numai E are, în restul inscripţiei, unghiul inferior drept.

-la sfârşitul rândului nu este loc pentru grupul RV, cu atât mai mult cu cât V-ul are, în toate apariţiile sale, o deschidere mare a unghiului.

-presupusul sepulcrum ar face excepţie de la constanţa cu care este, în restul inscripţiei, omisă desinenţa -m, în virtutea grafiei fonetice vulgare întrebuinţată de lapicid; (nici unul din acuzativele sigure nu are m: r 4. vita(m) şi r. 11 pos(t) morte(m). El apare insa la ablativul Pro caritate<m>)

-acceptând această lectură, trebuie să acceptăm şi secvenţa lipsită de sens INEGESI, deşi pentru acest loc este mai plauzibil un ablativ în -mine, aşa cum propusese Hans Krummrey (v.comentariul de la pag. 202).

      Cred, prin urmare, că trebuie găsită o altă lectură pentru acest pasaj, şi singura care răspunde tuturor valenţelor contextului şi evită în acelaşi timp inconvenientele semnalate, este sene cr[i]/mine gesi, unde sene trebuie să fi fost o formă hipercorectă sau poate chiar fonetică a lui sine (vezi o situaţie asemănătoare în inscr. 208 din aceeaşi culegere: setis în loc de sitis=estis). Această lectură ar da şi un înţeles coerent pasajului: vita(m) sene cr[i] / mine gesi = mi-am trăit viaţa fără păcat. Dacă acceptăm această interpretare, trebuie să presupunem că egi de la începutul r. 4 va fi fost verbul ce încheia fraza introductivă, care va fi avut astfel structura: Functus sum [ex. gr. ego qui]…egi, vita(m) sine crimine gesi. Observăm simetria verbului la sfârşit.

      La începutul r. 6 A.Aricescu citea arcanum, lectură preluată - cu rezerve - şi de Em.Popescu. Acestei interpretări i se opun, deşi pasajul este din nou foarte greu lizibil, câteva argumente consistente:

-ar apărea din nou desinenţa -m, improbabilă, aşa cum am văzut mai sus;

-ar trebui să admitem că şirul arcanum este împărţit în două printr-un "blanc", când ar fi mai plauzibil ca acesta să despartă două cuvinte;

-fără să desluşească în nici un fel sensul frazei, lectura discutată lasă, dimpotrivă, pe opserv din rândul anterior fără finalul aşteptat -avi.

      Conformându-ne observaţiilor de mai sus, propunem interpretarea următoare: spaţiul liber separă şirul de litere în două grupuri:

în care putem vedea tocmai finalul -avi al verbului opservavi, şi

ale cărui ultime litere trebuie să fi fost AMA (cu M uşor de recunoscut după piciorul unghiului), caz în care litera iniţială nu poate să fi fost decât F, redat neîngrijit, dar nu greu de recunoscut, prin

Obţinem astfel din nou o frază inteligibilă: opservavi fama(m) podore sapientia mea = literal am urmărit faima prin/cu modestie în înţelepciunea mea. Conferind însă sensuri creştine acestor cuvinte, am putea traduce foarte bine prin: în cuminţenia mea am urmărit bunul-renume prin smerenie.

      La sf. rândului 9 Em.Popescu citeşte, fără îndoială dintr-o scăpare, d(iebus) VI, deşi pe piatră se vede clar DSE, secvenţă ce trebuie transcrisă  d(iebus) se[x][1].

      În r.10, după ETQ, ne întâmpină şirul de semne încâlcit

simplificat de editor la ann(is) XV. Il n'est pas difficile a comprendre ce que s'y este passé: en écrivant MXV (missus quindecim), le lapicide a observé qu'il a oublié l'abbréviation AN(N) pour annis sans lequel la formule était incomplete. Il a ensuite corrigé cette omission en transformant le M en MAN en ligature

Le groupe entier doit par conséquant etre lu MANXV et interprété m(issus) ann(is) XV et non m(ilitavit) ann(os) XV parce'que l'âge du défunct (61 ans) est la somme exacte entre 46 (l'âge a laquelle un roman achevait son juniorat militaire) et les 15 ans mentionnés dans l'inscription.

      În r.-le 11-12 editorul citeşte deco/ra(vi)sti honore, deşi mai jos (p.203) recunoaşte că h- este posibil să fi căzut în această poziţie. Cu siguranţă că aşa s-a şi întâmplat, căci litera citită de d-sa h-, de forma , este un S, identic cu cel aflat trei poziţii mai înainte. Cele două cuvinte devin astfel deco/rastis onore "l-aţi împodobit cu cinste".

      Reunind, în încheiere, toate corecturile propuse în rândurile de mai sus, restituim pentru această inscripţie următorul text, care s-ar putea dovedi însemnat pentru cei ce se ocupă de latina acestor ţinuturi şi de terminologia creştină a primelor secole:

1	Pro caritate<m>
	[F]unctus su[m]…
	……………..
	egi. Vita(m) sene cr[i]-
5	mine ges(s)i. Opserv-
	avi fama(m) podore
	sapientia mea.
	Fl(avius) Tatianus vix(i)
	ann(os) LXI, m(enses) V, d(ies) se[x]
10	or(as) VI(?) et q(ui) m(issus) an(nis) XV et
	pos(t) morte(m) deco-
	rastis onore ET?
	TV? Cl(audia) …coiux.

---

[1] În lectura prof. Sluşanschi, într-o convorbire privată.