Zalmoxis/Zamolxis

[ciornă utilizabilă; de îndată ce voi avea vreme, voi completa datele despre sursele primare şi secundare pentru fiecare autor, împreună cu notele necesare înţelegerii depline a textului lui. Deasemenea, de mare importanţă este şi completarea variantelor de manuscrise (variae lectiones) la acei autori pentru care nu am avut la dispoziţie ediţii critice.]

Voi fi îndatorat celor ce-mi vor semnala (eventualele) omisiuni (locuri din autorii antici care mi-au scăpat) şi erori!

Pornită ca o verificare a intrării Ζάλμοξις din repertoriul de nume trace al lui Detschew (Detschew Sprachr. pp.173-175), pe care eventual să o corecteze sau să o completeze, cercetarea de faţă a adunat mai multe informaţii pe care am considerat util să le structurez într-un studiu. Ea nu este nicidecum o disertaţie asupra zeului getic Zalmoxis ori a religiei traco-dacice, ci un modest instrument care să servească celor ce vor face viitoare cercetări în istoria religiilor. Investigaţia mea a avut drept prim scop întocmirea unui inventar, cât mai complet cu putinţă, al locurilor în care este menţionat acest nume în scrierile anticilor. Fiecare menţiune va fi citată în original şi în traducere. Citatul va fi precedat, acolo unde este nevoie, de o scurtă prezentare a subiectului operei şi a contextului pasajului în care este menţionat numele lui Zalmoxis. El este deasemenea însoţit uneori de note asupra poziţiei autorului faţă de această temă – aşa cum reiese din restul operei (sau operelor) lui, a sursei folosite de el (acolo unde stabilirea ei este posibilă şi are însemnătate), precum şi de alte comentarii utile.

Mi-am propus apoi ca, prin urmărirea - în ordine cronologică – a izvoarelor astfel identificate şi prin compararea lor, să încerc să individualizez principalele fire de informaţie ale acestui topos al culturii greceşti şi daco-getice deopotrivă, şi să le stabilesc filiaţia şi proprietăţile: cine le-a pus în circulaţie (eventual de unde) şi cine le-a colportat. În ultima şi cea de a treia parte a lui, studiul se va ocupa de latura lingvistică a problemei: apartenenţa lingvistică, forma autohtonă şi posibila etimologie a lui Zalmoxis/Zamolxis.

Aşa cum se va observa din prezentarea surselor, motivul Zalmoxis este un topos strict grecesc, care nu a păstruns aproape deloc în cultura şi conştiinţa romanilor. Înainte de Hristos, tema zamolxiacă a constituit un topos al literaturii filosofice, în discuţiile despre religiile monoteiste (el fiind de neevitat atunci când se vorbea de nemurire), străine spiritului grecesc clasic.

1.Sursele antice despre Zalmoxis.

În cercetarea mea, am pornit – cum am spus – de la sursele listate de D. Detschew în Sprachr. (loc.cit., s.vv. Ζάλμοξις şi ζαλμός). Am consultat deasemenea şi RE, precum şi Bibliotheca Graeca a lui Jo. A. Fabricius, încă utilă, deşi scrisă acum mai bine de 200 de ani. El dedică lui Zamolxis (ortografiat astfel de cele mai multe ori, dar şi Zalmolxis şi Salmoses), un paragraf (nr. 9) al cap. XIV din vol. X, numit de unii Catalogus Pythagoreicorum, în fapt un Catalogus aliorum legumlatorum (conform explicaţiilor lui Fabricius însuşi), o listă de legislatori mai degrabă mitici decât istorici. Indicaţii bibliografice şi fapte preţioase am cules apoi din variae lectiones, notele şi scholiile la autorii consultaţi.

Toate traducerile îmi aparţin. Motivul principal al acestei decizii este acela că multe din texte, nefiind traduse în română, era mai natural să fie luate direct din original şi nu din vreo limbă modernă. Dar şi la autorii traduşi în româneşte am preferat să refac aceste traduceri, încercând redarea termenilor greceşti prin corespondente româneşti unice, astfel încât şi cititorul care nu ştie greceşte să poată totuşi urmări cum aceşti termeni sunt preluaţi de la un autor la altul. Acest tip de traducere, tehnică nu literară, este uneori mai greoaie, pentru că este greu să găseşti corespondentele româneşti (cuvinte şi expresii) care să fie în acelaşi timp şi literală, şi ideatică. Fiecare mărturie este numerotată, acest număr - precedat de simbolul pentru paragraf (§) – fiind compus din: numărul părţii studiului (aici este 1 [Atestările]), numărul de ordine al autorului (în ordinea cronologică a operelor) şi numărul de ordine al pasajului, despărţite între ele prin punct.

 

§1.1. Herodotus 4.94-96[sec. V^a(484^a-c.425^a)]

•Wesseling şi Schweighäuser (Herodoti Musae, Argentorati et Parisiis, 1816, (vol. II, pp. 285-288)

•Herodoti Halicarnassensis Historiarum Libri IX, Th. Gaisford, Oxonii, 1830, (vol. I pp.513-515)

•Herodoti Halicarnassensis Musae. Gaisford şi Baehr, vol. II, Lipsiae 1857, (vol. I, pp.480-487)

•Historiae

§1.1.1: ▪4.94: [1]Ἀθανατίζουσι [Γέται] δὲ τόνδε τὸν τρόπον· οὔτε ἀποθνήσκειν ἑωυτοὺς νομίζουσι ἰέναι τε τὸν ἀπολλύμενον παρὰ Ζάλμοξιν* δαίμονα· οἳ δὲ αὐτῶν τὸν αὐτὸν τοῦτον ὀνομάζουσι Γεβελέιζιν·[2] διὰ πεντετηρίδος τε τὸν πάλῳ λαχόντα αἰεὶ σφέων αὐτῶν ἀποπέμπουσι ἄγγελον παρὰ τὸν Ζάλμοξιν, ἐντελλόμενοι τῶν ἂν ἑκάστοτε δέωνται, πέμπουσι δὲ ὧδε· οἳ μὲν αὐτῶν ταχθέντες ἀκόντια τρία ἔχουσι, ἄλλοι δὲ διαλαβόντες τοῦ ἀποπεμπομένου παρὰ τὸν Ζάλμοξιν τὰς χεῖρας καὶ τοὺς πόδας, ἀνακινήσαντες αὐτὸν μετέωρον ῥίπτουσι ἐς τὰς λόγχας. ἢν μὲν δὴ ἀποθάνῃ ἀναπαρείς, τοῖσι δὲ ἵλεος ὁ θεὸς δοκέει εἶναι·[3] ἢν δὲ μὴ ἀποθάνῃ, αἰτιῶνται αὐτὸν τὸν ἄγγελον, φάμενοί μιν ἄνδρα κακὸν εἶναι, αἰτιησάμενοι δὲ τοῦτον ἄλλον ἀποπέμπουσι· ἐντέλλονται δὲ ἔτι ζῶντι.[4] οὗτοι οἱ αὐτοὶ Θρήικες καὶ πρὸς βροντήν τε καὶ ἀστραπὴν τοξεύοντες ἄνω πρὸς τὸν οὐρανὸν ἀπειλέουσι τῷ θεῷ, οὐδένα ἄλλον θεὸν νομίζοντες εἶναι εἰ μὴ τὸν σφέτερον.

Iar [Geţii] imortalizează în felul următor: ei socotesc că ei nu mor, ci că cel ce s-a prăpădit se duce lângă duhul Zalmoxis; tot pe acesta unii dintre ei îl numesc Gebeleizis. Şi la fiecare cinci ani ei trimit sol la Zalmoxis, întotdeauna pe unul dintre ei, tras la sorţi, pe care îl însărcinează fiecare cu nevoile lui. Şi îl trimit astfel: unii dintre ei, aşazându-se în linie, ţin trei suliţe; alţii, apucîndu-l de mîini şi de picioare pe cel ce trebuie trimis la Zalmoxis, îl leagănă şi îl aruncă în sus, în suliţi. Şi dacă acela moare străpuns, se crede că zeul le este binevoitor; iar dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe acel sol, zicându-i că-i om rău; şi, după ce îl învinuiesc pe acesta, trimit pe altul. Iar însărcinările i le dau cât e încă în viaţă. Tot aceşti traci, atunci când tună şi fulgeră, îşi ameninţă zeul trăgând cu arcul în sus, în cer (căci ei consideră că nu există alt zeu în afară de al lor).

§1.1.2: ▪4.95: [1]Ὡς δὲ ἐγὼ πυνθάνομαι τῶν τὸν Ἑλλήσποντον οἰκεόντων Ἑλλήνων καὶ Πόντον, τὸν Ζάλμοξιν τοῦτον ἐόντα ἄνθρωπον δουλεῦσαι ἐν Σάμῳ, δουλεῦσαι δὲ Πυθαγόρῃ τῷ Μνησάρχου,[2] ἐνθεῦτεν δὲ αὐτὸν γενόμενον ἐλεύθερον χρήματα κτήσασθαι μεγάλα, κτησάμενον δὲ ἀπελθεῖν ἐς τὴν ἑωυτοῦ. ἅτε δὲ κακοβίων τε ἐόντων τῶν Θρηίκων καὶ ὑπαφρονεστέρων, τὸν Ζάλμοξιν τοῦτον ἐπιστάμενον δίαιτάν τε Ἰάδα καὶ ἤθεα βαθύτερα ἢ κατὰ Θρήικας, οἷα Ἕλλησι τε ὁμιλήσαντα καὶ Ἑλλήνων οὐ τῷ ἀσθενεστάτῳ σοφιστῇ Πυθαγόρη, [3] κατασκευάσασθαι ἀνδρεῶνα, ἐς τὸν πανδοκεύοντα τῶν ἀστῶν τοὺς πρώτους καὶ εὐωχέοντα ἀναδιδάσκειν ὡς οὔτε αὐτὸς οὔτε οἱ συμπόται αὐτοῦ οὔτε οἱ ἐκ τούτων αἰεὶ γινόμενοι ἀποθανέονται, ἀλλ' ἥξουσι ἐς χῶρον τοῦτον ἵνα αἰεὶ περιεόντες ἕξουσι τὰ πάντα ἀγαθά.[4] ἐν ᾧ δὲ ἐποίεε τὰ καταλεχθέντα καὶ ἔλεγε ταῦτα, ἐν τούτῳ κατάγαιον οἴκημα ἐποιέετο. ὡς δέ οἱ παντελέως εἶχε τὸ οἴκημα, ἐκ μὲν τῶν Θρηίκων ἠφανίσθη, καταβὰς δὲ κάτω ἐς τὸ κατάγαιον οἴκημα διαιτᾶτο ἐπ' ἔτεα τρία·[5] οἳ δὲ μιν ἐπόθεόν τε καὶ ἐπένθεον ὡς τεθνεῶτα. τετάρτω δὲ ἔτεϊ ἐφάνη τοῖσι Θρήιξι, καὶ οὕτω πιθανά σφι ἐγένετο τὰ ἔλεγε ὁ Ζάλμοξις. ταῦτα φασί μιν ποιῆσαι.

După cum am aflat chiar eu de la grecii ce locuiesc în Hellespont şi în Pont, acest Zalmoxis ar fi fost om, rob în Samos, şi i-ar fi fost rob lui Pythagoras al lui Mnesarchos. De aici, devenind el liber, ar fi făcut avere mare şi, îmbogăţindu-se, s-ar fi întors la ai lui. Într-acestea tracii ducând o viaţă rea şi fiind cam proşti, acest Zalmoxis - care cunoscuse felul de viaţă ionian şi moravuri mai alese decît la traci, ca unul ce trăise printre eleni, iar dintre eleni pe lângă Pythagoras, care nu era vreun sofist amărât - şi-ar fi făcut un andreion în care să-i găzduiască pe fruntaşii cetăţenilor şi în timpul ospeţelor să-i înveţe că nici el, nici cei ce beau împreună cu el, şi nici cei ce se vor naşte din ei în veac nu vor muri, ci doar se vor duce într-un loc unde, trăind de-a pururea, vor avea parte de toate bunătăţile. Şi în timp ce făcea astea unul după altul şi spunea aceste lucruri, îşi făcu o locuinţă subpământeană. Şi când avu locuinţa gata, se făcu nevăzut dintre traci; coborând jos, trăi în locuinţa subpământeană vreme de trei ani. Iar lor le păru rău după el şi-l jeliră ca mort. Dar în al patrulea an se arătă tracilor şi aşa ajunse Zalmoxis să-şi dovedească lor cele ce spusese mai înainte. Astea se zice că a făcut la ei.

§1.1.3: ▪4.96. [1]Ἐγὼ δὲ περὶ μὲν τούτου καὶ τοῦ καταγαίου οἰκήματος οὔτε ἀπιστέω οὔτε ὦν πιστεύω τι λίην, δοκέω δὲ πολλοῖσι ἔτεσι πρότερον τὸν Σάλμοξιν τοῦτον γενέσθαι Πυθαγόρεω.[2] εἴτε δὲ ἐγένετό τις Σάλμοξις ἄνθρωπος, εἴτ' ἐστὶ δαίμων τις Γέτῃσι οὗτος ἐπιχώριος, χαιρέτω. Cât despre mine, în ce-l priveşte pe el şi locuinţa lui subpământeană nu [pot să spun] nici că nu le dau crezare, nici că le cred prea tare, dar mie îmi pare că acest Salmoxis a trăit cu mulţi ani mai înainte de Pythagoras. Fie că Salmoxis o fi fost vreun om, fie că este vreun duh de pe la Geţi, să-i fie de bine.

Detschew (Sprach. p.174) optează pentru varianta Σάλμοξις (nu ştiu după ce ediţie a lui Herodot). Atât Wesseling şi Schweighaeuser, cât şi Creuzer şi apoi Gaisford optează însă pentru Ζάλμοξις. Variantele din manuscrise, sunt (după Gaisford, p. 513) după cum urmează: Ζάλμοξις în manuscrisele cele mai bune, S şi V; Σάλμοξις în K, M, F, a, şi c, iar în S ca notă marginală; Ζάμολξις în b. d. "et vulgo".

§1.2. Hellanicus din Lesbos [sec. V^a (n.496^a)], v. textul mai jos, la 1.24-26 (lexicografii).

•Mores barbarici

Frg. Jacoby #-F 1 a,4,F frg.73 (5 ocurenţe)

Contemporan şi chiar mai bătrân decât Herodot a fost Hellanicus Lesbius, din opera căruia "Βαρβαρικὰ νόμιμα" [Datini ale barbarilor] lexicoanele lui Suidas, Photius şi Etym. Magnum, la intrarea Ζαμόλξις, citează povestea dezvăluirii tainelor nemurii sufletului către geţi şi episodul locuinţei subpământene (v. infra). Pasajul acesta este însă atât de asemănător cu cel al lui Herodot (4.95)[1], încât este exclus ca ele să semene doar întâmplător. Aulus Gellius ne spune că Hellanicus, Herodot şi Tucidide au fost contemporani şi au fost deopotrivă mari istorici ("fere laude ingenti", N.A. 15.23). Tot el ne dă în acelaşi loc şi preţioasa informaţie că "la începutul războiului peloponesiac [431-404] Hellanicus avea 65 de ani, Herodot 53 iar Thucydides 40." În ciuda faptului că Hellanicus era aşadar cu 12 ani mai bătrân decât Herodot, şi că ar fi de aşteptat să-şi fi scris opera mai devreme decât acesta, există argumente care i-au îndemnat pe cercetători să accepte afirmaţia lui Porphyrius (la Eusebius Praep.Evang. 9.39): τὰ Βαρβαρικὰ νόμιμα Ἑλλανίκου ἐκ τῶν Ἡροδότου καὶ Δαμάσου συνῆκται.[2] ['Datini ale barbarilor' a lui Hellanicus este compilata după Herodot şi Damastos]. Fie că Hellanicus a luat într-adevăr aceste date de la Herodot, fie că autorii mai târzii au încurcat textele, atribuindu-i lui Hellanicus afirmaţia lui Herodot, aşa cum îmi pare mie, ceea ce este neîndoielnic este că pasajul citat de cele trei lexicoane (v. infra, la §1.24.1) provine de la Herodot.

§1.x. Democritus [sec. V^a (c.460-c.370^a)]

•Testimonia

§1.x: ▪ frg. 55: Φοίνικά τε γενέσθαι Μῶχον καὶ Θρᾶικα Ζάμολξιν καὶ Λίβυν Ἄτλαντα.

§1.3.Platon [sec.V-IV^a(428/427^a–348/347^a)]

•Charmides

§1.3.1: ▪[156.d][...]τοιοῦτον τοίνυν ἐστίν, ὦ Χαρμίδη, καὶ τὸ ταύτης τῆς ἐπῳδῆς. ἔμαθον δ' αὐτὴν ἐγὼ ἐκεῖ ἐπὶ στρατιᾶς παρά τινος τῶν Θρᾳκῶν τῶν Ζαλμόξιδος ἰατρῶν, οἳ λέγονται καὶ ἀπαθανατίζειν. ἔλεγεν δὲ ὁ Θρᾲξ οὗτος ὅτι ταῦτα μὲν [ἰατροὶ] οἱ Ἕλληνες, ἃ νυνδὴ ἐγὼ ἔλεγον, καλῶς λέγοιεν· ἀλλὰ Ζάλμοξις (ζάλμοξις Β: ζάμολξις Tb), ἔφη, λέγει ὁ ἡμέτερος βασιλεύς, θεὸς ὤν, ὅτι ὥσπερ ὀφθαλμοὺς ἄνευ κεφαλῆς οὐ δεῖν ἐπιχειρεῖν ἰᾶσθαι οὐδὲ κεφαλὴν ἄνευ σώματος, οὕτως οὐδὲ σῶμα ἄνευ ψυχῆς, ἀλλὰ τοῦτο καὶ αἴτιον εἴη τοῦ διαφεύγειν τοὺς παρὰ τοῖς Ἕλλησιν ἰατροὺς τὰ πολλὰ νοσήματα, ὅτι τοῦ ὅλου ἀμελοῖεν οὗ δέοι τὴν ἐπιμέλειαν ποιεῖσθαι, οὗ μὴ καλῶς ἔχοντος ἀδύνατον εἴη τὸ μέρος εὖ ἔχειν. πάντα γὰρ ἔφη ἐκ τῆς ψυχῆς ὡρμῆσθαι καὶ τὰ κακὰ καὶ τὰ ἀγαθὰ τῷ σώματι καὶ παντὶ τῷ ἀνθρώπῳ, καὶ ἐκεῖθεν ἐπιρρεῖν ὥσπερ ἐκ τῆς κεφαλῆς ἐπὶ [157a] τὰ ὄμματα: δεῖν οὖν ἐκεῖνο καὶ πρῶτον καὶ μάλιστα θεραπεύειν, εἰ μέλλει καὶ τὰ τῆς κεφαλῆς καὶ τὰ τοῦ ἄλλου σώματος καλῶς ἔχειν. θεραπεύεσθαι δὲ τὴν ψυχὴν ἔφη, ὦ μακάριε, ἐπῳδαῖς τισιν, τὰς δ' ἐπῳδὰς ταύτας τοὺς λόγους εἶναι τοὺς καλούς: ἐκ δὲ τῶν τοιούτων λόγων ἐν ταῖς ψυχαῖς σωφροσύνην ἐγγίγνεσθαι, ἧς ἐγγενομένης καὶ παρούσης ῥᾴδιον ἤδη εἶναι τὴν ὑγίειαν καὶ τῇ κεφαλῇ καὶ τῷ ἄλλῳ [157b] σώματι πορίζειν. διδάσκων οὖν με τό τε φάρμακον καὶ τὰς ἐπῳδάς, “ὅπως,” ἔφη, “τῷ φαρμάκῳ τούτῳ μηδείς σε πείσει τὴν αὑτοῦ κεφαλὴν θεραπεύειν, ὃς ἂν μὴ τὴν ψυχὴν πρῶτον παράσχῃ τῇ ἐπῳδῇ ὑπὸ σοῦ θεραπευθῆναι. καὶ γὰρ νῦν,” ἔφη, “τοῦτ' ἔστιν τὸ ἁμάρτημα περὶ τοὺς ἀνθρώπους, ὅτι χωρὶς ἑκατέρου, σωφροσύνης τε καὶ ὑγιείας, ἰατροί τινες ἐπιχειροῦσιν εἶναι:” καί μοι πάνυ σφόδρα ἐνετέλλετο μήτε πλούσιον οὕτω μηδένα εἶναι μήτε γενναῖον μήτε καλόν, ὃς [157c] ἐμὲ πείσει ἄλλως ποιεῖν. ἐγὼ οὖν--ὀμώμοκα γὰρ αὐτῷ, καί μοι ἀνάγκη πείθεσθαι--πείσομαι οὖν, καὶ σοί, ἐὰν μὲν βούλῃ κατὰ τὰς τοῦ ξένου ἐντολὰς τὴν ψυχὴν πρῶτον παρασχεῖν ἐπᾷσαι ταῖς τοῦ Θρᾳκὸς ἐπῳδαῖς, προσοίσω τὸ φάρμακον τῇ κεφαλῇ: εἰ δὲ μή, οὐκ ἂν ἔχοιμεν ὅτι ποιοῖμέν σοι, ὦ φίλε Χαρμίδη. Astfel este aşadar, Charmides, şi cea [natura] acestui descântec. Eu l-am învăţat acolo în armată de la unul din medicii traci ai lui Zalmoxis, care se zice că "imortalizează". Şi mi-a spus acest Trac că Grecii zic bine despre cele de care tocmai vorbeam. "Dar Zalmoxis - zise el - regele nostru[3], zeu fiind, spune că aşa precum nu trebuie să te apuci să tratezi numai ochii, fără capul întreg, şi nici capul fără întregul corp, tot aşa nici corpul fără suflet şi că astfel se explică faptul că multe boli le scapă doctorilor din Grecia: fiindcă ei n-au dat atenţie întregului, de care ar trebui să se îngrijească, căci dacă acestuia nu-i e bine, atunci e cu neputinţă ca părţii să-i fie bine. Pentru că – spunea el –toate, şi bune şi rele, de la suflet pleacă în corp şi în tot omul, şi de aici curg, precum de la cap la ochi; şi că trebuie deci să te îngrijeşti mai întâi şi mai mult, dacă vrei să fie bine şi capul, şi restul corpului. Iar sufletul, preabunule, se tratează – spunea el – cu unele decântece, iar aceste descântece sunt vorbele cele bune: de la aceste fel de vorbe se produce în suflet cumpătarea (sophrosyne), şi când ea se produce şi există, de îndată devine uşor să îndrepţi sănătatea şi spre cap şi spre restul corpului. [157b] Învăţându-mă el leacul şi descântecele, spuse: "să nu te laşi înduplecat de nimeni să-i tratezi capul cu acest leac, fără să te lase mai întâi să-i tratezi sufletul cu descântecul. Fiindcă acum – spuse el – greşeala care se face printre oameni în privinţa cumpătării şi sănătăţii este aceea că unii medici practică una fără cealaltă. Şi el mi-a poruncit foarte hotărât să nu las pe nimeni, oricât de înstărit, nobil sau arătos, [157c] să mă convingă să fac altfel. Astfel că eu, fiindcă i-am jurat şi sunt nevoit să mă supun, mă voi supune; şi ţie, dacă ţi-e voia să îţi laşi mai întâi sufletul să fie descântat de descântecele tracului, aşa cum a poruncit străinul, îţi voi da şi leacul pentru cap; iar dacă nu, nu am ce să-ţi fac, o Charmides.

§1.3.2: ▪[158.b] ...εἰ μέν σοι ἤδη πάρεστιν, ὡς λέγει Κριτίας ὅδε, σωφροσύνη καὶ εἶ σώφρων ἱκανῶς, οὐδὲν ἔτι σοι ἔδει οὔτε τῶν Ζαλμόξιδος οὔτε τῶν Ἀβάριδος τοῦ Ὑπερβορέου ἐπῳδῶν...căci dacă tu deja ai cumpătare, cum spune Critias aci de faţă, şi eşti îndeajuns de cumpătat, atunci nu-ţi trebuie nici un fel de descântece, nici de-ale lui Zalmoxis şi nici de-ale lui Abaris.

 

§1.x.Aristoteles[sec.IV^a, 384-322^a]

§1.x.1: ▪Fragmenta varia, 1.3., frg. 35: Φοίνικά τε γενέσθαι Ὦχον καὶ Θρᾷκα Ζάμολξιν καὶ Λίβυν Ἄτλαντα.

 

§1.4.Mnaseas [sec.III-II^a]

§1.4.1: ▪frg. 23 FHG: [la Suidas, s.v. Ζάμολξις (zeta17)]: Μνασέας δὲ παρὰ Γέταις τὸν Κρόνον τιμᾶσθαι καὶ καλεῖσθαι Ζάμολξιν....Mnaseas (spune că) Geţii îl constesc pe Cronos şi îl numesc Zamolxis.

§1.5.Diodorus Siculus [sec. I^a(c.90-c.30)]

•Bibliotheca historica

§1.5.1: ▪1.94.2: παρὰ μὲν γὰρ τοῖς Ἀριανοῖς Ζαθραύστην ἱστοροῦσι τὸν ἀγαθὸν δαίμονα προσποιήσασθαι τοὺς νόμους αὐτῷ διδόναι, παρὰ δὲ τοῖς ὀνομαζομένοις Γέταις τοῖς ἀπαθανατίζουσι Ζάλμοξιν ὡσαύτως τὴν κοινὴν Ἑστίαν, παρὰ δὲ τοῖς Ἰουδαῖοις Μωυσῆν τὸν Ἰαὼ ἐπικαλούμενον θεὸν. Căci se povesteşte şi că la Ariani Zathraustes a făcut să se creadă că a primit legile de la o zeitate bună; la Geţii numiţi imortalizanţi Zalmoxis [le-a primit] de la Hestia lor, iar la Iudei Moyses de la zeul numit Iao.

§1.6.Strabon[sec. I^a(2)-I^p(1 )(c.57^a-21/25^p)]

•Geographia:

§1.6.1: ▪7.3.5: λέγεται γάρ τινα τῶν Γετῶν ὄνομα Ζάμολξιν δουλεῦσαι Πυθαγόρᾳ καί τινα τῶν οὐρανίων παρ' ἐκείνου μαθεῖν, τὰ δὲ καὶ παρ' Αἰγυπτίων πλανηθέντα καὶ μέχρι δεῦρο· ἐπανελθόντα δ' εἰς τὴν οἰκείαν σπουδασθῆναι παρὰ τοῖς ἡγεμόσι καὶ τῷ ἔθνει προλέγοντα τὰς ἐπισημασίας, τελευτῶντα δὲ πεῖσαι τὸν βασιλέα κοινωνὸν τῆς ἀρχῆς αὐτὸν λαβεῖν ὡς τὰ παρὰ τῶν θεῶν ἐξαγγέλλειν ἱκανόν· καὶ κατ' ἀρχὰς μὲν ἱερέα κατασταθῆναι τοῦ μάλιστα τιμωμένου παρ' αὐτοῖς θεοῦ, μετὰ ταῦτα δὲ καὶ θεὸν προσαγορευθῆναι, καὶ καταλαβόντα ἀντρῶδές τι χωρίον ἄβατον τοῖς ἄλλοις ἐνταῦθα διαιτᾶσθαι, σπάνιον ἐντυγχάνοντα τοῖς ἐκτὸς πλὴν τοῦ βασιλέως καὶ τῶν θεραπόντων· συμπράττειν δὲ τὸν βασιλέα ὁρῶντα τοὺς ἀνθρώπους προσέχοντας ἑαυτῷ πολὺ πλέον ἢ πρότερον, ὡς ἐκφέροντι τὰ προστάγματα κατὰ συμβουλὴν θεῶν. τουτὶ δὲ τὸ ἔθος διέτεινεν ἄχρι καὶ εἰς ἡμᾶς, ἀεί τινος εὑρισκομένου τοιούτου τὸ ἦθος, ὃς τῷ μὲν βασιλεῖ σύμβουλος ὑπῆρχε, παρὰ δὲ τοῖς Γέταις ὠνομάζετο θεός· καὶ τὸ ὄρος ὑπελήφθη ἱερόν, καὶ προσαγορεύουσιν οὕτως· ὄνομα δ' αὐτῷ Κωγαίονον ὁμώνυμον τῷ παραρρέοντι ποταμῷ. καὶ δὴ ὅτε Βυρεβίστας ἦρχε τῶν Γετῶν, ἐφ' ὃν ἤδη παρεσκευάσατο Καῖσαρ ὁ θεὸς στρατεύειν, Δεκαίνεος εἶχε ταύτην τὴν τιμήν, καί πως τὸ τῶν ἐμψύχων ἀπέχεσθαι Πυθαγόρειον τοῦ Ζαμόλξιος ἔμεινε παραδοθέν. Căci se spune că unul dintre Geţi, Zamolxis pe nume, i-a fost sclav lui Pythagoras şi unele din cele cereşti le- a învăţat la acela, pe altele rătăcind pe la Egipteni şi cam atât. Şi întorcându-se acasă s-a făcut foarte preţuit de către conducători şi de către neamul lui tâlcuindu-le semnele prevestitoare, reuşind să-l convingă pe rege să-l ia tovarăş la domnie, ca unul ce e în stare să vestească cele din lumea zeilor. La început a fost rânduit preot al zeului celui mai cinstit la ei, dar după acestea a fost numit zeu, şi procurându-şi un loc cu peşteră necălcat de oameni, a locuit acolo, rareori întâlnindu-se cu cei de dinafară, afară de rege şi de slujitori. Iar regele i-a fost părtaş, văzând că oameniiîi dădeau ascultare mult mai mult decât înainte, ca unuia care poruncea după sfatul zeilor. Iar acest obicei s-a întins până în zilele noastre, mereu găsindu-se câte cineva cu acest caracter, care să facă voia regelui, dar care să fie numit zeu decătre Geţi. Iar muntele a trecut de sfânt, şi ei îl şi numesc astfel; iar numele lui este Kogaionon, la fel cu al râului ce curge pe lângă el. Şi într-adevăr, când Burebista a luat domnia peste Geţi, cu care deja divinul Caesar se avea de gând să se războiască, Dekaineos deţinea această cinste. Iar obiceiul acesta pythagoreic al lui Zamolxis de abţinere de la [carnea] însufleţitelor s-a păstrat.

§1.6.2: ▪7.3.11: πρὸς δὲ τὴν εὐπείθειαν τοῦ ἔθνους συναγωνιστὴν ἔσχε [Burebista] Δεκαίνεον ἄνδρα γόητα, πεπλανημένον κατὰ τὴν Αἴγυπτον καὶ προσημασίας ἐκμεμαθηκότα τινάς, δι' ὧν ὑπεκρίνετο τὰ θεῖα· καὶ δι' ὀλίγου καθίστατο θεός, καθάπερ ἔφαμεν περὶ τοῦ Ζαμόλξεως διηγούμενοι. Iar spre a face poporul să aibă înceredere în el l-a avut de ajutor pe Dekaineos, unul care făcea farmece, care rătăcise prin Egipt şi prinsese după ureche câteva din semnele cereşti, datorită cărora se credea că ştie cele zeieşti. Si după puţin timp a fost rânduit zeu, aşa cum am spus când am vorbit despre Zamolxis.

§1.6.3: ▪16.2.39. [vorbind despre faptul că, indiferent de cât de adevărate, proorocirile au fost crezute de oameni şi chiar profesate de unii] ...τοιοῦτος δὲ ὁ Ἀμφιάρεως καὶ ὁ Τροφώνιος καὶ [ὁ] Ὀρφεὺς καὶ ὁ Μουσαῖος καὶ ὁ παρὰ τοῖς Γέταις θεός, τὸ μὲν παλαιὸν Ζάμολξις, Πυθαγόρειός τις, καθ'ἡμᾶς δὲ ὁ τῷ Βυρεβίστᾳ θεσπίζων, Δεκαίνεος. ... precum şi Amphiareos şi Trophonios şi Orpheus şi Musaios şi cel ce la Geţi e zeu, [care era] în vechime Zamolxis, un pitagorician, iar în zilele noastre cel ce-i ghiceşte lui Burebistas, Dekaineos.

Cuvintele cheie din aceste citate sunt toate cu două înţelesuri: γοητής înseamnă 'vrăjitor', dar în acelaşi timp 'amăgitor, şarlatan'; ἐκμανθάνω înseamnă şi a învăţa de la un cap la celălalt (temeinic), dar şi a învăţa pe dinafară (fără a înţelege) etc. De aceea s-a presupus că, urmând ideii că Zamolxis rătăcise prin Egipt, sensul acestei expresii trebuie să fi fost acela de "limită extremă a călătoriilor sale (bănuite iniţiatice)". H.L.Jones, în traducerea sa din 1923-1932, poate cea mai importantă traducere anglo-saxonă modernă, este nevoit să creeaze o propoziţie întreagă pentru a reda pe μέχρι δεῦρο: for in his wanderings he had gone even as far as Egypt 'căci în rătăcirile sale ajunsese chiar până în Egipt'). Însă μέχρι [până] + δεῦρο [momentul sau locul 'de faţă'] înseamnă 'până acum' sau 'până aici', marcând nu atât continuitatea până în acest punct ori moment, cât discontinuitatea produsă aici (ori acum). Dacă ţinem seama şi de nuanţele de sens precizate mai sus, care nu arată deloc apreciere şi bunăvoinţă, ci dimpotrivă, ironie şi dispreţ, atunci este clar că μέχρι δεῦρο este capătul unei înşiruiri conţinând trei surse ale "celor cereşti" pe care le ştia Zamolxis (elementele acestei înşiruiri fiind legate între ele prin καὶ = şi): 1.câteva de la Pythagoras ŞI 2.alte câteva de prin rătăcirile prin Egipt ŞI 3 μέχρι δεῦρο=până aici. Sensul este deci, în mod evident, "cam atât". Din tot acest pasaj reiese că Strabon vede în Zamolxis un escroc, cum o exprimă aproape explicit în următoarele două locuri citate. În interpretarea mărturiei sale deosebit de preţioase, trebuie deci ţinut cont de faptul că Strabon nu numai că îl consideră pe Zamolxis un fost sclav cu pretenţii de savant şi de om sfânt, ci şi de acela că adversitatea sa faţă de Burebista (şi implicit faţă de Geţii lui) este vădită. Pentru noi, cercetătorii moderni ai Geţilor, Strabon trebuie luat ca "martor ostil", dar deosebit de valoros. În acelaşi timp, este de remarcat echilibrul şi decenţa formulării. Deşi scrie într-o epocă în care Dacii erau duşmanii poate cei mai de temut ai Romanilor, Strabon nu-i denigrează pe faţă, ci doar prin ironii, aluzii şi cuvinte în doi peri .

§1.7. Antonios Diogenes [~sec.I²-II^1p] [4]

•De incredibilibus quae ultra Thulen insulam sunt (în Photii Bibliotheca, cod. 166.110α şi în Scriptores Erotici (ed.Hirschig), Paris 1856, .p.509-512 )

§1.7.1: ▪6[cuprinsul romanului, făcut de Photius]:[...] καὶ ὡς συναπαίρουσιν αὐτῷ ἐπὶ Θρᾷκας καὶ Μασσαγέτας πρὸς Ζάμολξιν τὸν ἑταῖρον αὐτοῦ ἀπιόντι, ὅσα τε κατὰ ταύτην τὴν ὁδοιπορίαν ἴδοιεν, καὶ ὅπως ἐντύχοι Ἀστραῖος Ζαμόλξιδι, παρὰ Γέταις ἤδη θεῷ νομιζομένῳ, ...· εἶτα ὡς τοιούτους χρησμοὺς λαβότες ἀπαίρουσιν ἐκεῖθεν, τὸν Ἀστραῖον σὺν Ζαμόλξιδι λείποντες ὑπὸ Γετῶν δοξασόμενον, καὶ ὅσα περὶ βοῤῥᾶν αὐτοῖς τεράστια ἰδεῖν καὶ ἀκοῦσαι συνηνέχθη. [...] şi cum au plecat [Derkyllis şi fratele ei, Mantinias] cu el [Astraios], care se ducea pe la Traci şi la Massageţi la Zamolxis, prietenul lui; câte au văzut în această călătorie, şi cum s-a întâlnit Astraios cu Zamolxis, care era deja considerat zeu de către Geţi...; apoi cum primind aceste prevestiri au plecat de acolo, lăsând pe Astraion cu Zamolxis, ca să fie cinstit de Geţi, şi câte minuni le-a fost lor dat să vadă şi să audă prin nordului.

§1.x. Apollonius Tyanensis [~sec.I²-II^1p] la Philostratus [sec.II²-III^1p(c.170-c.247)]

•Epistulae

§1.x: 28: κη.βασιλεῖ Σκυθῶν. Ζάμολξις ἀνὴρ ἀγαθὸς ἦν καὶ φιλόσοφος͵ εἴ γε μαθητὴς Πυθαγόρου ἐγένετο͵ καὶ εἰ κατ΄ ἐκεῖνον τὸν χρόνον τοιοῦτος ἦν ὁ Ρωμαῖος͵ ἑκὼν ἂν ἐγένετο φίλος. εἰ δὲ ὑπὲρ ἐλευ θερίας οἴει δεῖν ἀγῶνα καὶ πόνον ἔχειν͵ ἄκουε φιλό σοφος͵ τουτέστιν ἐλεύθερος.

§1.8. Apuleius [sec. II^p (c.123/5-c.180)]

•Apologia

•§1.8.1: ▪26: (4)Idem Plato in alia sermocinatione de Zalmoxi quodam Thraci generis, sed eiusdem artis uiro ita scriptum reliquit: τὰς δὲ ἐπῳδὰς εἶναι τοὺς λόγους τοὺς καλούς, (5) quod si ita est, cur mihi nosse non liceat uel Zalmoxi bona uerba uel Zoroastri sacerdotia? Acelaşi Platon, în alt pasaj despre un anume Zalmoxis, trac după neam, dar om de acelaşi meşteşug ca şi el, astfel a lăsat scris: că "descântecele sunt vorbele cele bune". Şi dacă este aşa, de ce să nu mi se permită să cunosc vorbele bune ale lui Zalmoxis ori sacerdoţiile [sacerdotia] lui Zoroastru?

§1.x. Aelius Herodianus [sec. II^p]

•De orthographia

•§1.x.1: ▪3.2, p.514: Ζάμολξις, λέγεται καὶ Ζάλμοξις καὶ Σάλμοξις

§1.9. Lucian din Samosata [sec. II^p (120-după 180)]

•Scytha

§1.9.1: ▪4: πρὸς Ἀκινάκου καὶ Ζαμόλξιδος, τῶν πατρῴων ἡμῖν θεῶν; [Scitul să jure] pe Akinakes şi pe Zamolxis, zeii noştri strămoşeşti.

•Iuppiter Tragoedus

§1.9.2: ▪42: Σκύθαι μὲν Ἀκινάκῃ θύοντες καὶ Θρᾷκες Ζαμόλξιδι, δραπέτῃ ἀνθρώπῳ ἐκ Σάμου ὡς αὐτοὺς ἥκοντι, Φρύγες δὲ Μήνῃ καὶ Αἰθίοπες ἡμέρᾳ etc. E multă zăpăceală; unii cred una, iar alţii alta; Sciţii jertfesc unui jungher [=akinakes] şi Tracii lui Zalmoxis, unui om, fugar din Samos, ajuns la ei, Frigienii Lunii, Etiopienii zilei etc.

•Deorum Concilium

§1.9.3: ▪9: Τοιγαροῦν οἱ Σκύθαι, καὶ οἱ Γέται, ταῦτα ὁρῶντες αὐτῶν, μακρὰ ἡμῖν χαιρεῖν εἰπόντες, αὐτοὶ ἀπαθανατίζουσι, καὶ θεοὺς χειροτονοῦσιν, οὗς ἀν ἐθελησωσι, τὸν αὐτὸν τρόπον, ὅνπερ καὶ Ζάμολξις, δοῦλον ὦν, παρενεγράφη, οὐκ οἶδ'ὅπως διαλαθών. Aşa se face că Sciţii, ca şi Geţii, văzând acestea ale lor, şi fără să le mai pese deloc de noi, nemuresc şi hirotonisesc zei după cum poftesc, tot aşa cum şi Zamolxis, sclav fiind, s-a strecurat în catastif, nu ştiu cum.

•Vera Historia

§1.9.4: ▪2.17: [dintre barbarii celebri] τὸν Θρᾷκα Ζάμολξιν. Tracul Zamolxis

§1.10. Clemens Alexandrinus [sec.II²-III^1p(† cca.215)],

•Stromata (Miscella)

§1.10.1: ▪4.8.57(p.590): λέγεται δὲ ἔθνος βάρβαρον οὐκ ἄγευστον φιλοσοφίας· πρεσβύτην αἱροῦνται πρὸς Ζάμολξιν ἥρωα κατ'ἔτος· ὁ δὲ Ζαμόλξις ἦν τὸν Πυθαγόρου γνωρίμων. ἀποσφάττεται οὖν ὁ δοκιμώτατος κραθείς, ἀνιωμένον τῶν φιλοσοφησάντων μὲν οὐχ αἱρεθέντων δὲ, ὡς ἀποδεδοκιμασμένων εὐδαίμονος ὑπηρεσίας.

-Boissonade, note la Lexiconul lui Thomas Magister, p.245-246: "Quod autem vir doctissimus Jo. Wowerius, ad Minutium Felicem [p.161=p.38], Aeneae adscribit, servos Getas Zamolxi sacrificasse scribere eum, lapsus est memoriae"

-"Wolfiana scriptura Σάλμοξις, potius Ζάλμοξις, etiam est valde bona"

§1.11. Sanctus Hippolytus (Romanus, martyr sec. III [†235])

•Philosophumena sive Haeresium omnium confutatio, ed. Patricius Cruice, Parisiis 1860. Ed. critică

•Omnium haeresium refutatio, ed. Emmanuel Miller (reproduce ed.1861) în Migne, Patrologia Graeca tom.XVI (3), 1863 (=Origenes VI,3 ed. Delarue), col.3009 sqq. De Zamolxis aminteşte în paragraful despre Druizi

•Refutatio (ori Confutatio) omnium haeresium (Respingerea tuturor ereziilor), atribuită multă timp lui Origenes şi numită şi Philosophumena (Observaţii filosofice).

§1.11.1: ▪1.2.17-18: τῶν δὲ μαθητῶν αὐτοῦ οἱ διαφυγόντες τὸν ἐμπρησμὸν Λῦσις ἦν καὶ Ἄρχιππος καὶ ὁ τοῦ Πυθαγόρου οἰκέτης Ζάμολξις͵ ὃς καὶ τοὺς παρὰ Κελτοῖς Δρυΐδας λέγεται διδάξαι φιλοσοφεῖν τὴν Πυθαγόρειον φιλοσοφίαν.

§1.11.1: ▪1.25.1-2: pgf.22 (col. 3054 A): Δρυΐδαι οἱ ἐν Κελτοῖς τῇ Πυθαγορείῳ φιλοσοφίᾳ κατ'ἄκρον ἐγκύψαντες, αἰτίου αὐτοῖς γενομένου ταύτης τῆς ἀσκήσεως Ζαμόλξιδος [Ζαμέτριδος B; Ζαμάλξιδος L] δούλου Πυθαγόρου, γένει Θρᾳκίου· ὅς μετὰ τὴν Πυθαγόρου τελευτὴν ἐκεῖ χωρήσας αἴτιος τούτοις ταύτης τῆς φιλοσοφίας ἐγένετο. Τούτους Κελτοὶ ὡς προφήτας καὶ προγνωστικοὺς δοξάζουσιν, διὰ τῶν ἐκ ψήφων καὶ ἀριθμῶν Πυθαγορικῇ τέχνῃ προαγορεύειν αὐτούς τινα, ῆς καὶ αὐτῆς τέχνης τὰς ἐφόδους οὐ σιωπόσομεν, ἐπεὶ καὶ ἐκ τούτων τινὲς αἱρέσεις παρεισάγειν ἐτόλμησαν.

Druizii de la Celţi s-au aplecat foarte adânc asupra filosofiei lui Pythagoras, întemeietorul acestei practici la ei fiind Zamolxis, sclav al lui Pythagoras, de neam Trac. Acesta, după sfârşitul lui Pythagora, mergând acolo, a devenit la ei întemeietorul acestei filosofii. Pe aceştia Celţii îi consideră profeţi şi cunoscători ai viitorului, din aceea că ei prevestesc unele lucruri din calcule şi a numere, după arta Pythagoreică. Nici căile chiar ale acestei arte nu le vom trece sub tăcere, pentru că şi din ele unii au avut îndrăzneala să scoată erezii.

Hyppolitos înţelege prin αἵρεσις (obişn. luare, părere, apoi sectă) orice credinţă contrară creştinismului sau diferită de el. El îl consideră pe Zamolxis celt, deşi confirmă faptul că era trac de neam. Această informaţie originală nu cred să provină din surse mai vechi şi mai documentate. Ea pare a fi propria sa interpretare. Constatând că doctrina druidică are elemente comune cu cea pitagoreică şi având în minte povestea originii barbare nordice a lui Zamolxis (că era get, trac, scit sau celt nu avea nici o semnificaţie pentru un grec), Hippolytus însuşi trebuie să-l fi considerat pe Zamolxis şi celt (nu doar trac).

§1.12. Origenes [sec.II-III^p (185–c.254)].

În 178, Celsus, un autor altfel necunoscut, a scris Ἀληθὴ λόγος [Lucruri adevărate], o lucrare anti-creştină care probabil ar fi dispărut dacă Origenes n-ar fi reprodus-o în mare parte în a sa In Celsum de peste o mie de pagini, scrisă vreo cincizeci de ani mai târziu. În această lucrare, atât în textul lui Celsus, cât şi în replica lui Origenes, Zamolxis este menţionat în trei pasaje, după cum urmează:

•In Celsum:

§1.12.1: ▪2.55: Πόσοι δ' ἄλλοι τοιαῦτα τερατεύονται, πειθοῦς ἕνεκα τῶν εὐήθως ἀκουόντων ἐνεργολαβοῦντες τῇ πλάνῃ; Ὅπερ οὖν καὶ Ζάμολξιν ἐν Σκύθαις φασί, τὸν Πυθαγόρου δοῦλον, καὶ αὐτὸν Πυθαγόραν ἐν Ἰταλίᾳ καὶ Ῥαμψίνιτον ἐν Αἰγύπτῳ· τοῦτον μὲν καὶ συγκυβεύειν ἐν ᾅδου τῇ Δήμητρι καὶ ἀνελθεῖν δῶρον παρ' αὐτῆς χειρόμακτρον χρυσοῦν φέροντα· καὶ μὴν καὶ Ὀρφέα ἐν Ὀδρύσαις καὶ Πρωτεσίλαον ἐν Θεσσαλίᾳ καὶ Ἡρακλέα ἐπὶ Ταινάρῳ καὶ Θησέα...Καὶ μᾶλλον κατὰ τὸν ἀπιστοῦντα Μωϋσεῖ ἐστι δυνατὸν παρα θέσθαι τὸν Ζάμολξιν καὶ Πυθαγόραν τοὺς τερατευσαμένους ἤπερ τὸν Ἰουδαῖον, οὐ πάνυ φιλομαθῶς ἔχοντα πρὸς τὰς Ἑλλήνων ἱστορίας. Câţi alţii n-au venit cu asemenea gogoşi, ca prin şarlatanie să câştige încrederea oamenilor simpli care-i ascultă? Cum se zice că făcea şi Zalmoxis la Sciţi, sclavul lui Pythagoras, şi Pythagoras el însuşi în Italia şi Rampsinites în Egipt; ba, de aceasta se zice chiar că a jucat zaruri cu Demetra în iad, şi a ieşit din nou în lume cu o batistă de aur, dar de la ea; şi apoi şi Orpheus la Odryşi, şi Protesilaus în Thessalia şi Heracles la Tainaros şi Theseus...Şi mai se lasă amăgit de şarlatanii Zamolxis şi Pythagoras unul care nu crede în Moise, decât un Iudeu, care nu prea cunoaşte poveştile grecilor.

§1.12.2: ▪3.34: Μετὰ ταῦτα παραπλήσιον ἡμᾶς οἴεται πεποιηκέναι τόν, ὥς φησιν ἡ Κέλσος, ἁλόντα καὶ ἀποθανόντα θρησκεύοντας τοῖς Γέταις σέβουσι τὸν Ζάμολξιν καὶ Κίλιξι τὸν Μόψον καὶ Ἀκαρνᾶσι τὸν Ἀμφίλοχον καὶ Θηβαίοις τὸν Ἀμφιάρεωκαὶ Λεβαδίοις τὸν Τροφώνιον. După aceea, crede că noi, slujind pe unul care a fost prins şi ucis, am făcut, cum zice Celsus, tot aşa cum Geţii se închină lui Zamolxis, Cilicienii lui Mopsus, Acarnanii lui Amphilochus şi Lebadienii lui Trophonius.

§1.12.3: ▪3.54: Ἢ καὶ ἡμεῖς μέλλομεν ἐγκαλεῖν φιλοσόφοις οἰκότριβας ἐπ' ἀρετὴν προτρεψαμένοις, Πυθαγόρᾳ μὲν τὸν Ζάμολξιν Ζήνωνι δὲ τὸν Περσαῖον καὶ χθὲς καὶ πρώην τοῖς προτρεψαμένοις Ἐπίκτητον ἐπὶ τὸ φιλοσοφεῖν; Sau trebuie noi să-i învinuim pe filosofii care şi-au îndemnat servitorii spre virtute (Pythagoras pe Zamolxis, iar Zenon pe Perseus) şi pe cei ce l-au îndemnat mai ieri-alaltăieri pe Epictet să facă filosofie?

§1.13. Diogenes Laertius [sec. III ^p?]

•Vita Pythag

§1.13.1. ▪Prooem. 1.1 (pag.1): Φοίνικά τε γενέσθαι Ὤχον, καὶ Θρᾷκα Ζάμολξιν, καὶ Λίβυν Ἄτλαντα. Ochus a fost fenician, şi Zamolxis trac şi Atlas lybian.

§1.13.2: ▪8.2 (p.205): ἔσχε δὲ [sc. Πυθαγόρας] καὶ ἀδελφούς, πρεσβύτερον μὲν Εὔνομον, μέσον δὲ Τυρρηνόν· καὶ δοῦλον Ζάμολξιν, ᾧ Γέται θύουσιν, Κρόνον νομίζοντες, ὥς φησιν Ἡρόδοτος. A avut [Pythagoras] şi fraţi: cel mai mare Eunomos, iar cel mijlociu Tyrrhenus; şi un sclav Zamolxis, căruia îi jertfesc Geţii, considerându-l Cronos, după cum zice Herodot.

După Sturz (Fragmenta Hellanici), p.66, Diogenes Laertius şi-a luat informaţia din Hermippus.

§1.14. Porphyrios. [sec. III ^p]

•Lucae Holstenii Hamburgensis Porphyrii Philosophi De Vita Pythagorae (cu trad. latină a lui Holstenius şi o Dissertatio De vita & scriptis Porphyrii Philosophi a aceluiaşi), Romae, Typis Vaticanis, 1630.

•Porphyrii de Vita Pythagorae, în Iamblichi de Vita Pythagorae, ed. Kiessling, Lipsiae, 1816, pars posterior, cu traducerea latină şi notele de subsol ale lui Holstenius

•Porphyrii Philosophi Platonici opuscula tria, ed. Augustus Nauck (cu index), Teubner,1860.

•Porphyrii de Vita Pythagorae în Diogenis Laertii - De clarorum philosophorum vitis etc., C.Gabr.Cobet, Parisiis, 1862, vol. II (cu index), pp.87-110

•Vita Pythagorica (sive Pythagorae)

§1.14.1: ▪14-15(p.19):[...] ἦν δ'αὐτῷ καὶ ἕτερον μειράκιον ὃ ἐκ Θρᾴκης ἐκτήσατο, ᾧ Ζάμολξιν ἦν ὄνομα, ἐπεὶ γεννηθέντι αὐτῷ δορὰ ἄρκτου ἐπεβλήθη· τὴν γὰρ δορὰν οἱ Θρᾷκες ζαλμὸν καλοῦσι. ἀγαπῶν δ'αὐτὸν ὁ Πυθαγόρας τὴν μετέωρον θεωρίαν ἐπαίδευσε τά τε περὶ ἱερουργίας καὶ τὰς ἄλλας εἰς θεοὺς θρησκείας. τινὲς δὲ καὶ Θαλῆν τοῦτον φασὶν ὀνομάζεσθαι. ὡς Ἡρακλέα δ'αὐτὸν προσκυνοῦσιν οἱ βάρβαροι.15. Διονυσοφάνης δὲ λέγει, δουλεῦσαι μὲν αὐτὸν τῷ Πυθαγόρᾳ, ἐμπεσόντα δ'ἐις λῃστας καὶ στιχθέντα, ὅτε κατεστασιάσθη ὁ Πυθαγόρας καὶ ἔφευγε, δῆσαι τὸ μέτωπον διὰ τὰ στίγματα. Τινὲς δ'ἑρμηνεύεσθαι τὸ ὄνομά φασι Ζάλμοξιν (ζάλμοξι M, Nauck Ζάλμοξις)· ξενὸς ἀνήρ. Avea [Pythagoras] şi un alt flăcău pe care şi-l procurase din Thracia, al cărui nume era Zalmoxis, fiindcă la naştere a fost învelit într-o blană de urs, căci tracii spun la 'blană' zalmos (sau zalmon). Îndrăgindu-l Pythagoras, l-a învăţat contemplarea înaltă, slujbele sfinte şi celelalte slujiri ale zeilor. Unii spun că el se numea şi Thales. Barbarii i se închină ca lui Heracles. Dionysiphanes [sau Dionysophanes] spune că el ar fi fost sclav la Pythagoras, căzut în mâna tâlharilor şi însemnat cu fierul, după ce Pythagoras şi-a făcut partid şi a fugit, legându-şi fruntea din pricina semnelor. Unii spun că numele se tălmăceşte Zalmoxin: bărbat străin.

După cea a lui Herodot, aceasta este cea mai importantă menţiune antică despre Zalmoxis. Este evident, din conţinutul acestui paragraf, că Nauck are dreptate să conjectureze Ζάλμοξις; mai întâi fiindcă ambele etimologii citate de Porphyrius presupun un formant iniţial Ζαλμο-, apoi pentru că acesta chiar există într-unul din manuscrisele bune, M. Un autor Dionysophanes (nume în mod inutil modificat în Dionysiphanes în traducerea latină a lui Holstenius), este menţionat numai de Porphyrius în acest loc (v. RE 3.1072 (1842) la Dionysiphanes, nu la Dionysophanes). Apar însă alte personaje cu acest nume în vremea războaielor persane (v. Hdt.9.84 şi Paus.9.2.).

§1.15. Eusebius [sec. III-IV (275-339)].

•Apologia Constantini Imperatoris

§1.15.1. ▪13.5 (p.601): Φοίνικες δὲ Μελκάθαρον καὶ Οὔσωρον καί τινας ἄλλους ἀτιμοτέρους θνητοὺς πάλιν ἄνδρας θεοὺς ἀνηγόρευσαν, ὡς καὶ παῖδες Ἀράβων Δούσαρίν τινα καὶ Ὄβοδον, καὶ οἱ Γέται τὸν Ζάμολξιν καὶ τὸν Μόψον Κίλικες, καὶ τὸν Ἀμφιάρεων Θηβαῖοι...Fenicienii pe Melkatharos şi pe Usuros şi pe alţi câţiva oameni muritori demni de dispreţ i-au declarat dimpotrivă zei, precum copiii Arabilor pe un oarecare Dusaris şi pe Obodon şi Geţii pe Zamolxis, iar pe Mopsus Cilicienii şi pe Amphiareus Thebanii...

§1.16. Iamblichus [sec.III-IV^p]:

•Vita Pythagorae

§1.16.1. ▪23.104: Καὶ γὰρ οἱ ἐκ τοῦ διδασκαλείου τούτου, μάλιστα δὲ οἱ παλαιότατοι καὶ αὐτῷ συγχρονίσαντες καὶ μαθητεύσαντες τῷ Πυθαγόρᾳ πρεσβύτῃ νέοι, Φιλόλαός τε καὶ Εὔρυτος καὶ Χαρόνδας καὶ Ζάλευκος καὶ Βρύσσων, Ἀρχύτας τε ὁ πρεσβύτερος καὶ Ἀρίσταιος καὶ Λύσις καὶ Ἐμπεδοκλῆς καὶ Ζάμολξις καὶ Ἐπιμενίδης καὶ Μίλων, Λεύκιππός τε καὶ Ἀλκμαίων και Ἵππασος καὶ Θυμαρίδας καὶ οἱ κατ'αὐτοὺς ἅπαντες...Căci cei care au ieşit din şcoala acestuia, în special cei mai vechi, care i-au fost contemporani, şi cei care erau tineri când învăţau de la Pythagoras bătrân, Philolaos şi Eurytos şi Charondas şi Zaleukos şi Bryssos, şi Archytas cel bătrân şi Aristaios şi Lysis şi Empedocles şi Zamolxis şi Epimenides şi Milon, apoi Leucippus şi Alcmaeon şi Hippasos şi Thymaridas şi toţi cei din timpul acestora etc.

§1.16.2: ▪30.173: Καὶ τί δεῖ τούτους θαυμάζειν, τοὺς ἀγωγῆς καὶ τροφῆς ἐλεύθερας μετέχοντας; Ζαμόλξις γὰρ Θρᾷξ ὦν καὶ Πυθαγόρου δοῦλος γενόμενος καὶ τῶν λόγων τοῦ Πυθαγόρου διακούσας, ἀφεθεὶς ἐλεύθερος καὶ παραγενόμενος πρὸς τοὺς Γέτας τούς τε νόμους αὐτοῖς ἔθηκε, καθάπερ καὶ ἐν ἀρχῇ δεδηλώκαμεν, καὶ πρὸς τὴν ἀνδρείαν τοὺς πολίτας παρεκάλεσε, τὴν ψυχὴν ἀθάνατον εἶναι πείσας. Ἔτι καὶ νῦν οἱ Γαλάται πάντες καὶ οἱ Τριβαλλοὶ καὶ οἱ πολλοὶ τῶν βαρβάρων τοὺς αὐτῶν υἱοὺς πείθουσιν, ὡς οὐκ ἔστι φθαρῆναι τὴν ψυχὴν, ἀλλὰ διαμένειν τῶν ἀποθανόντων, και ὅτι τὸν θάνατον οὐ φοβητέον, ἀλλὰ πρὸς τοὺς κινδύνους εὐρώστως ἑκτέον. καὶ ταῦτα παιδεύσας τοὺς Γέτας καὶ γράψας αὐτοῖς τοὺς νόμους μέγιστος τῶν θεῶν ἐστι παρ'αὐτοῖς. Şi de ce să ne mire aceştia, când ei aveau şi creştere şi hrană de oameni liberi? Căci Zamolxis, trac fiind şi sclav al lui Pythagoras şi auzind discursurile lui Pythagoras, fiind eliberat şi ajungând la Geţi le-a aşezat legile, aşa cum am arătat la început, şi i-a îndemnat pe cetăţeni la bărbăţie, convingându-i că sufletul este nemuritor. Încă şi acum, Galaţii toţi şi Triballii şi mulţi dintre barbari îşi cresc fiii în convingerea că sufletul nu piere, ci supravieţuieşte celor morţi, şi că moartea nu trebuie temută, ci în primejdii şi mai vârtos dorită[5].Şi învăţându-i pe Geţi acestea, şi scriindu-le legile, el este la lei cel mai mare dintre zei.

§1.17. Gregorius Nazianzenus (Theologus) (sec.IV [329-389]),

•Carmina, II.6 (Poemata Historica)

§1.17.1: ▪vs.274 (p.1572.10): καὶ Γετικὸς Ζάλμοξις ὀϊστεύων δι'ὁμίλου [scholie: δι'ὁμίλου· διὰ τοῦ πλήθους]

trad. latină: Et Geticus Zamolxis sagittam mittens per turbam.

trad.rom. Şi Geticul Zalmoxis, săgetând prin mulţime.

Se poate înţelege, aşa cum face comentatorul benedictin anonim din PG, că Gregorius vizează spusele lui Herodot, referitoare la trimiterea tot la cinci ani a unui sol la Zalmoxis, prin aruncarea lui în suliţi. Nu am studiat în detaliu poezia lui Gregorius şi nu ştiu dacă această prelucrare a informaţiilor surselor îi este caracteristică. Pare însă o distanţă destul de mare între ideea de aruncare a unui sol ales în suliţi, şi săgetarea în mulţime. Aş spune că avem aici o nouă linie de informaţie

§1.18. Iulianus Imperator (Apostata)[sec. IV ^p (331-363)]

•Orationes.

§1.18.1: ▪8.244 A: οἱ Ζαμόλξιδος λόγοι. Operele lui Zamolxis.

•Convivium sive Caesares.

§1.18.2: ▪309 C: οἱ τὰς Ζαμόλξιδος ἐπῳδὰς θρυλοῦντες. cei care îngână descântecele lui Zamolxis.

§1.18.3: ▪327 D: ὁ τιμώμενος παρ'αὐτοῖς [=Γέταις] Ζάμολξις. Zamolxis, cel cinstit la ei [=la Geţi]

•Iulianus trebuie considerat un martor de primă mână, deosebit de important. Informaţiile sale despre cinstirea lui Zamolxis de către Geţi vin probabil pe cale literară, nu oficială. Dar menţiunea "rostirilor" (λόγοι) şi descântecelor (ἐπωδαί) sale par să fie făcute în cunoştinţă de cauză, afirmaţiile având cu atât mai mare greutate cu cât ele vin de la un împărat, literat şi filosof în acelaşi timp, care avea la dispoziţie cărţile celor mai bune biblioteci ale lumii de atunci.

§1.19. Ioannes Chrysostomus [sec. IV-V (349-c.407)]

•De Babyla

§1.19.1: ▪10.4: Εἰπὲ γάρ μοι , διὰ τί τὸν Ζωροάστρην ἐκεῖνον καὶ τὸν Ζάμολξιν οὐδὲ ἐξ ὀνόματος ἴσασιν οἱ πολλοὶ μᾶλλον δὲ οὔδενες πλὴν ὀλίγων τινῶν;

§1.19. Theodoretus Cyrius [sec. V¹ (n. 393)], episcop de Cyrrus (lg. Antiochia)

•Graecarum affectionum curatio

§1.19.1: ▪1.25: πρῶτον μὲν ὁμολογεῖτε καὶ ἐν ἄλλοις ἔθνεσιν ἄνδρας γεγενῆσθαι σοφούς· καὶ γὰρ δὴ καὶ Ζάμολξιν τὸν Θρᾷκα καὶ Ἀνάχαρσιν τὸν Σκύθην ἐπὶ σοφίᾳ θαυμάζετε, καὶ τῶν Βραχμάνων πολὺ παρ' ὑμῖν τὸ κλέος. [..].sunteţi de acord mai întâi că şi la alte neamuri s-au născut oameni înţelepţi; căci într-adevăr pe Zalmoxis Tracul şi pe Anacharsis Scythul îi admiraţi pentru înţelepciune, iar Brahmanii au mare faimă la noi.

§1.20. Hesychius [sec. V ^p]

•Lexicon

§1.20.1: ▪Ζάμολξις: τοῦτον Ἡρόδοτος μέν φησι τοὺς περὶ τὸν Πὸντον οἰκοῦντας Ἕλληνας δοῦλον Πυθαγόρου γενέσθαι, εἶτα ἐλευθερωθέντα καὶ πλεύσαντα ἀπελθεῖν, καὶ ἀφρονεστέραν μαθόντα [...?] δίαιταν καὶ Ἑλληνικήν, τοὺς πρώτους τῶν Ἀστῶν συνάγειν καὶ εὐωχεῖν, λέγοντα, ὡς οὔτε αὐτός, οὔτε οἱ συμπόται τεθνήξοιντο. ἄλλοι δὲ <τὸν αὐτὸν> τῷ Κρόνῳ εἶναι λέγουσιν. Zamolxis: de acesta Herodot zice că Grecii care locuiesc în jurul Pontului povestesc că s-a născut ca sclav al lui Pythagoras, că apoi s-a întors, fiind eliberat şi luând corabia, şi că a deprins traiul acela cumpătat şi limba greacă, că i-a adunat la un loc pe primii dintre Asti şi a benchetuit cu ei, spunând că nici el şi nici cei care beau cu el nu vor fi vreodată morţi. Alţii spun că el cu Cronos.

§1.20.2: ▪Ζάμολξις [intrare goală]

§1.20.3: ▪Σάλμοξις· ὁ Κρόνος, καὶ ὄρχησις. καὶ ᾠδή. Salmoxis: Cronos; şi un dans; şi o cântare [fel de a cânta].

 

§1.21. Aeneas Gazaeus [sf.sec.V] (Migne Patr.Graeca vol.85, ed. Ducaeus,Paris, 1836), 351-352 (p.38-39):

•Theophrastus

§1.21.1: ▪351.Οἰκοῦσι τὴν Θρᾴκην Γέται ποταμῷ τῷ Ἴστρῳ παροικοῦντες, οἳ τὸν τοῦ Πυθαγόρου θεράποντα (Ζάμολξις ἦν), φυγάδα γενόμενον καὶ τὴν τοῦ δεσπότου φιλοσοφίαν ὑποκρινόμενον, μόνον θεὸν ἄγουσι, καὶ τοὺς καλοὺς και βελτὶστους ἀποσφάττοντες αὐτῷ, ἀθανατίζουσιν [greşit ἀθανάτιζουσιν în text], ὡς οἴονται. Tracia o locuiesc Geţii, aşezaţi la fluviul Istru, care îl iau drept zeu unic pe un slujitor al lui Pythagoras (care era Zamolxis), ajuns fugar şi care i-a lăsat regelui impresia că ştie filosofie, şi care jertfindu-i lui, cred că imortalizează.

Sursa (sau cel puţin sursa principală) este Strabon. §1.6.2 δι' ὧν ὑπεκρίνετο τὰ θεῖα

 

§1.22. Iordanes.Getica[sec.VI^p (c.551)]

•Getica [De origine actibusque Getarum]

§1.22.1: ▪39(MGH p.64): In secunda [sc. sede], id est Daciae, Thraciaeque et Mysiae solo Zalmoxen (sc.regem habuerunt) [Zalmoxen HPVLBXY, Zalmosen O, Zalmonen A^a, Zalmozen A^b], quem mirae philosophiae eruditionis fuisse testantur plerique scriptores annalium.

În cea de a doua (=ţări pe care le-au avut Goţii), adică pe pământul Daciei, al Traciei şi al Moesiei [l-au avut rege] pe Zalmoxis, care a fost de o uimitoare cunoaştere a filosofiei, după mărturia mai multor scriitori de anale.

•Fabricius (Bibl.Gr. II.14 (nr.9), p.538-539) se îndoieşte de afirmaţia lui Iordanes că mai întâi a fost Zeuta, apoi Dicineus şi al treilea Zamolxis (după Abbas Uspergensis chiar al patrulea). Tot Iordanes spune că Dicineus a fost contemporan cu Sylla, deci este limpede că Zamolxis a fost mai vechi. Fabricius sugerează că acest al treilea "filosof" trebuie să fi fost de fapt Comosicus (caz în care am putea avea o eroare de copiere, sau rezultatul unei epitomări a variantei iniţiale a lui Iordanes).

§1.23. Agathias[sec.VI (536-582/594)],

•Historia Iustiniani.

§1.23.1: ▪Prooem.3: Οὐ γάρ, οἶμαι, κοτίνου γε ἕνεκα καὶ σελίνου οἱ Ὀλυμπιονῖκαι <καὶ Νεμεονῖκαι> ἐν ταῖς κονίστραις ἐναπεδύοντο, οὐδ' αὖ οἱ ἀγαθοὶ τῶν πολέμων ἀγωνισταὶ λαφύρων γε μόνον καὶ τοῦ παραυτίκα κερδαλέου ἐφιέμενοι, ἐς προὖπτόν τε καὶ διαφανῆ κίνδυνον σφᾶς αὐτοὺς ἀφιᾶσιν· ἀλλὰ δόξης ἀμφότεροι ἕκατι βεβαίας τε καὶ ἀκηράτου, ἣν οὐχ οἷόν τε ἄλλος καρπώσασθαι, ἢ τῆς ἱστορίας αὐτοὺς ἀπαθανατιζούσης, οὐχ οἷα τὰ Ζαμόλξιδος νόμιμα καὶ ἡ Γετικὴ παραφροσύνη, ἀλλ' ὡς ἀληθῶς τρόπωι τινὶ θείωι τε καὶ ἀθανάτωι, καὶ ὧι μόνωι δύναται τὰ θνητὰ ἐς ἀεὶ διαβιώσκειν.

Îmi închipui că nu pentru nişte măslin sălbatic şi nişte ţelină intrau în competiţie competitorii la jocurile Olympice ori Nemeene şi mai ales nu pentru dorinţa de a prăda şi de câştig imediat vitejii luptători de pe câmpurile de luptă se expun la primejdii deschise şi evidente. Nu. Amândoi sunt motivaţi de dorinţa unei glorii care este permanentă şi numai a lor, aşa cum poate fi ea obţinută în afară de imortalitatea conferită lor de Istorie, nu în felul riturilor lui Zamolxis şi ale închipuirilor/amăgirilor Geţilor, ci într-un fel cu adevărat ne-muritor şi divin, singurul prin care soarta mortalilor poate dura veşnic.

§1.24. Lexiconul lui Photius [sec. IX ^p]

Întrucât intrarea ▪Ζάμολξις din acest lexicon este aproape identică cu intrările cu acelaşi nume din lexicoanele lui Suidas şi Etymologicum Magnum, le prezint pe toate trei aici, notând doar diferenţele dintre ele.

•Lexicon.

§1.24.1.= §1.25.1=§1.26.1. ▪Ζάμολξις: Πυθαγόρα δουλεύσας, ὡς Ἡρόδοτος δʹ· Σκύθης· ὃς ἐπανέλθων ἐδίδασκε περὶ τοῦ ἀθάνατον εἶναι τὴν ψυχήν· Μνασέας δὲ παρὰ Γέταις τὸν Κρόνον οὕτω τιμᾶσθαι καὶ καλεῖσθαι Ζάμολξιν[Ζάμολξον Etym.M.]· Ἑλλάνικος δὲ ἐν τοῖς Βαρβαρικοῖς νομίμοις φησίν, ὅτι Ἑλληνικός τις [τε la Etym.M. şi Phot.] γεγονὼς τελετὰς κατέδειξε Γέταις τοῖς ἐν Θρᾴκῃ καὶ ἔλεγεν, ὅτι [omis în Etym.M.] οὔτ' ἂν αὐτὸς ἀποθάνοι οὔθ' οἱ μετὰ τούτου [la Photios οἱ μετ'αὐτοῦ], ἀλλ' ἕξουσι πάντα ἀγαθά [Etym.M. τὰ ἀγαθά]· ἅμα δὲ ταῦτα λέγων, ὠκοδόμει οἴκημα κατάγαιον· ἔπειτα ἀφανισθεὶς αἰφνίδιον ἐκ Θρακῶν, ἐν τούτωι διηιτᾶτο· οἱ δὲ Γέται ἐπόθουν αὐτόν· τετάρτωι δὲ ἔτει πάλιν φαίνεται· καὶ οἱ Θρᾶκες αὐτωῖ πάντα ἐπίστευσαν· *λέγουσι δέ τινες ὡς ὁ Ζάμολξις ἐδούλευσε Πυθαγόραι Μνησάρχου Σαμίου· καὶ ἐλευθερωθεὶς ταῦτα ἐσοφίζετο· ἀλλὰ πολὺ πρότερός μοι δοκεῖ ὁ Ζάμολξις Πυθαγόρου γενέσθαι· ἀθανατίζουσι δὲ καὶ Τερέτιζοι καὶ Κρόβυζοι· καὶ τοὺς ἀποθανόντας ὡς Ζάμολξιν φασὶν οἴχεσθαι· ἥξειν δὲ αὖθις· καὶ ταῦτα ἀεὶ νομίζουσιν ἀληθεύειν· θύουσι δὲ καὶ εὐωχοῦνται, ὡς αὖθις ἥξον τος τοῦ ἀποθανόντος. Zalmoxis: cel care i-a fost sclav lui Pythagoras, după Herodot 4; scit; care când s-a întors a propovăduit că sufletul este nemuritor. Dar Mnaseas spune că la Geţi este cinstit Cronos astfel şi este numit Zamolxis. Iar Hellanikos, în 'Obiceiuri ale Barbarilor' spune că, deşi născut Grec, le-a dezvăluit aceste taine Geţilor din Tracia şi le-a spus că nici el şi nici cei cu el nu vor muri, ci vor avea parte de tot ce-i mai bun. De îndată ce a spus acestea, a construit o locuinţă subpământeană. Apoi, dispărând dintr-o dată dintre Traci, a locuit acolo. Dar Geţii i-au dus dorul. Iar în al patrulea an s-a arătat din nou, iar Tracii l-au crezut în toate. Însă unii spun că Zalmoxis i-a fost sclav lui Pythagoras Samianul, al lui Mnesarchos, şi că şmecheriile astea le-a făcut când a fost eliberat. Însă se pare că Zamolxis a fost cu mult mai înainte de Pythagoras. Nemuritori se cred şi Terizii şi Krobyzii[6] şi ei spun că cei care mor se duc aşa ca Zamolxis, dar se întorc din nou. Şi ei cred că aceste lucruri se adeveresc într-una. Fac jertfe şi benchetuiesc, ca şi cum mortul se întoarce din nou.

*În unele manuscrise (urmate şi ediţii moderne, precum ediţia electronică a TLG), pasajul în care este vorba despre Terizi şi Krobyzi este eliminat. Astfel, textul de la λέγουσι δέ τινες până la ὡς Ζάμολξίν φασιν οἴχεσθαι este abreviat la λέγουσι δέ τινες ὡς ὁ οἴχεσθαι. Textul complet este însă identic cu cel al lui Suidas, cu excepţia formei numelui Τερετίζοι (Τέριζοι Suidas, probabil copiat scris greşit).

§1.25.Suidas [sec. Xp]

•Lexicon. În afara pasajului de mai sus [zeta 17], comun cu al celorlalte două lexicoane, în Suidas mai există alte trei intrări în care apare numele care ne interesează aici:

§1.25.1. Intrarea ▪Ζάμολξις din acest lexicon este prezentată mai sus, la §1.24.1, împreună cu corespondentele ei din lexicoanele lui Photius şi Etymologicum Magnum, cu care este practic identică.

§1.25.2: ▪[zeta18]: Ζάμολξις: θηλυκῶς. ὄνομα θεᾶς. Zalmoxis:feminin. Nume de zeiţă.

§1.25.3: ▪[pi 3120]: Πυθάγορας: ... δοῦλος δὲ ἦν αὐτῷ Ζάμολξις, ᾧ Γέται ὡς Κρόνῳ θύουσι... Pythagoras:...lui i-a fostsclav Zamolxis, căruia Geţii îi jerfesc ca lui Cronos.

§1.25.4: ▪[omega 283]: Ὦχος, φιλόσοφος παρὰ Φοίνιξι, Ζάμολξις παρὰ Θρᾳξίν, Ἄτλας παρὰ Λίβυσιν. Ochus, un filosof la Fenicieni, (ca) Zamolxis la Traci şi Atlas la Libieni.

§1.26. Lexiconul numit Etymologicum Magnum (Genuinum) [sec. X-XI^p]

•Lexicon

§1.26.1. Intrarea ▪Ζάμολξις din acest lexicon este prezentată mai sus, la §1.24.1, împreună cu corespondentele ei din lexicoanele lui Photius şi al lui Suidas, cu care este practic identică.

Ζάμολξις : Πυθαγόρᾳ δουλεύσας · ὡς Ἡρόδοτος τετάρτῃ , Σκύθης · ὃς ἐπανελθὼν ἐδίδασκε περὶ τοῦ ἀθάνατον εἶναι τὴν ψυχήν . Μνασέας δὲ παρὰ Γέταις τὸν χρόνον τιμᾶσθαι καὶ καλεῖσθαι Ζάμολξον . Ἑλλάνικος δὲ ἐν τοῖς Βαρβαρικοῖς Νόμοις φησὶν , ὅτι Ἑλληνικός τε γεγονὼς , τελετὰς κατέδειξε Γέταις τοῖς ἐν Θρᾴκῃ , καὶ ἔλεγεν ( ὅτι ) οὔτ ' ἂν αὐτὸς ἀποθάνοι , οὔθ ' οἱ μετὰ τούτου , ἀλλ ' ἕξουσι πάντα ἀγαθά . Ἅμα δὲ ταῦτα λέγων , ᾠκοδόμει οἴκημα κατάγαιον · ἔπειτα ἀφανισθεὶς αἰφνίδιον ἐκ Θρακῶν , ἐν τούτῳ διῃτᾶτο . Οἱ δὲ Γέται ἐπόθουν αὐτόν . Τετάρτῳ δὲ ἔτει πάλιν φαίνεται · καὶ οἱ Θρᾶκες αὐτῷ πάντα ἐπίστευσαν . Λέγουσι δέ τινες , ὡς ὁ Ζάμολξις ἐδούλευσε Πυθαγόρᾳ , καὶ ἐλευθερωθεὶς ταῦτα ἐσοφίζετο . Ἀλλὰ πολὺ πρότερόν μοι δοκεῖ ὁ Ζάμολξις Πυθαγόρου γενέσθαι . Ἀθανατίζουσι δὲ καὶ Τέριζοι καὶ Κρόβυζοι · καὶ τοὺς ἀποθανόντας ὡς Ζάμολξιν φασὶν οἴχεσθαι , ἥξειν δὲ αὖθις . Καὶ ταῦτα ἀεὶ νομίζουσιν ἀληθεύειν . Θύουσι δὲ καὶ εὐωχοῦνται , ὡς αὖθις ἥξοντος τοῦ ἀποθανόντος . Ῥητορική .

§1.27. Leo Diaconus [sec. X: (n.c.950)]

•Historia

§1.27.1: ▪7.6: λέγεται γὰρ Ἑλληνικοῖς ὀργίοις κατόχους ὄντας, τὸν Ἑλληνικὸν τρόπον θυσίας καὶ χοὰς τοῖς ἀποιχομένοις τελεῖν, εἴτε πρὸς Ἀναχάρσεως ταῦτα καὶ Ζαμόλξιδος, τῶν σφετέρων φιλοσόφων, μυηθέντες, εἴτε καὶ πρὸς τῶν τοῦ Ἀχιλλέως ἑταίρων. Ἀῤῥιανὸς γάρ φησιν ἐν τῷ Περίπλῳ, Σκύθην Ἀχιλλέα τὸν Πηλέως πεφηνέναι, ἐκ τῆς Μυρμηκιῶνος καλουμένης πολίχνης, παρὰ τὴν Μαιῶτιν λίμνην κειμένης· ἀπελαθέντα δὲ πρὸς τῶν Σκυθῶν διὰ τὸ ἀπηνὲς, ὠμὸν, καὶ αὔθαδες τοῦ φρονήματος, αὖθις Θετταλίαν οἰκῆσαι.

§1.28. Eustathius[sec. XII^p (†1198)]

• Commentarium in Dionysii periegetae orbis descriptionem

§1.28.4: ▪p.304.6-305.14: Ὅτι τοὺς Γέτας Διονύσιος μὲν πρὸς βορρᾶν τοῦ Ἴστρου οἶδεν͵ ὡς ἀνωτέρω εἴρηται· καθὰ καὶ τοὺς Σαρμάτας͵ οἳ ἔθνος εἰσὶ Σκυθικόν. Ἡρόδοτος δὲ μέρος οἴεται εἶναι τῶν Θρᾳκῶν τοὺς Γέτας͵ ὁ δὲ Γεωγράφος ἐφ΄ ἑκάτερα τοῦ ποταμοῦ αὐτοὺς οἰκεῖν ἱστορεῖ͵ ὡς καὶ τοὺς Μυσοὺς καὶ τοὺς Θρᾷκας. Φιλογύναιοι δὲ͵ φησὶν͵ εἰσὶ͵ καὶ περὶ τὸ θεῖον σπουδάζοντες. Παρ΄ οἷς ἦν καὶ ὁ Ζάμολξις Πυθαγόρᾳ φοιτήσας καὶ τοῖς Αἰγυπτίοις καὶ πολλὰ προειπὼν͵ καὶ θεὸς διὰ τοῦτο κληθεὶς͵ καὶ κοινωνῶν βασιλεῖ τῶν πραγμάτων. Ἐγένοντο δέ ποτε οἱ Γέται͵ φησὶ͵ καὶ τοῖς Ρωμαίοις φοβεροὶ͵ διαβαίνοντες τὸν Ἴστρον͵ καὶ λεηλατοῦντες τούς τε Ἰλλυριοὺς καὶ τοὺς Θρᾷκας καὶ τοὺς Μακεδό νας. Νόμος δὲ Γετικὸς ἐπισφάζεσθαι τὴν γυναῖκα τῷ ἀνδρὶ θανόντι͵ καὶ κιθαρίζειν ὅταν ἐπικηρυκεύωνται. Ἡρόδοτος δὲ καὶ τοξεύειν φησὶν αὐτοὺς ἄνω πρὸς τὴν βροντὴν καὶ τὴν ἀστραπὴν͵ ἀπειλοῦντας τῷ θεῷ. Ἔτι φησὶν ὁ Γεωγράφος διαβῆναι μέν ποτε τὸν Ἀλέξανδρον εἰς τοὺς πέραν Ἴστρου Γέτας͵ διὰ ταχέων δὲ ἀναστρέ ψαι λαβόντα δῶρα. Λέγει δὲ καὶ ὡς εἰς τοσοῦτον αὐτοί τε καὶ οἱ Δάκαι ηὐξήθησάν ποτε͵ ὥστε καὶ εἴ κοσι μυριάδας ἐκπέμπειν στρατοῦ· ὕστερον δὲ συστα λέντες ἐγγὺς ἦλθον τοῦ ὑπακούειν Ρωμαίοις. Ὁ δὲ Ἰουλιανὸς ἔν τινι τῶν αὑτοῦ λόγων γράφει͵ ὅτι τὸ τῶν Γετῶν ἔθνος τῶν πώποτε μαχιμωτάτων͵ διά τε ἀν δρίαν καὶ διὰ τὸν Ζάμολξιν ὃν τιμῶσιν· οὐ γὰρ ἀποθνήσκειν ἀλλὰ μετοικίζεσθαι νομίζοντες ἑτοιμότερον θνήσκουσιν ἢ τὰς ἀποδημίας ὑπομένουσι. Καὶ Ἡρό δοτος δὲ ἀπαθανατίζοντας αὐτοὺς καλεῖ͵ διὰ τὸν ῥηθέντα γόητα Ζάμολξιν͵ ὃν καὶ δουλεῦσαι αὐτὸς τῷ Πυθαγόρᾳ φησίν. Ἱστορεῖ δὲ καὶ ἀνδρειοτάτους Θρᾳκῶν τοὺς Γέτας καὶ δικαιοτάτους. Λέγει δὲ καὶ ὅτι εἷλεν αὐτοὺς ὁ Δαρεῖος͵ ὅτε σχεδίᾳ διαβὰς ἐκ τῆς Ἀσίας ἐπορεύετο διὰ τῆς Θρᾴκης. 305 Ὅτι τοὺς Δάκας Δάους ἐκάλουν τινές. Φησὶν οὖν καὶ ὁ Γεωγράφος͵ ὅτι οἱ Δάκαι Δάοι ποτὲ ὠνομάζοντο. Ὁ δὲ Ἡρόδοτος νομαδικὸν Περσικὸν γένος τοὺς Δάους λέγει͵ καθὰ καὶ τοὺς Μάρδους καὶ ἄλλους τινάς. Ὁ δὲ τὰ Ἐθνικὰ γράψας καὶ πλησίον τοῦ ποταμοῦ Βορυσθένους φησὶ τὴν Δακίαν διήκειν͵ περὶ οὗ Βορυσθένους κατωτέρω ῥηθήσεται. Λέγει δὲ καὶ ὅτι παρὰ τοῖς Ἀττικοῖς ὡς ἐπὶ πολὺ τὰ τῶν οἰκετῶν ὀνόματα Δάοι καὶ Γέται. Φέρεται δὲ ἱστορία͵ καὶ νοτιωτέρους τοῦ Ἴστρου Δάκας εἶναι· φασὶ γὰρ ὅτι Αὐρηλιανὸς τοὺς περὶ τὴν Δακίαν ἀπῳκισμένους Ρωμαίους ἐκεῖθεν ἐξαγαγὼν διὰ τοὺς ἐν τῇ περαίᾳ τοῦ Ἴστρου κινδύνους ἐν μέσῃ τῇ Μυσίᾳ καθίδρυσε͵ τὴν χώραν ὀνομάσας Δακίαν.

Că pe Geţi Dionysios îi ştie la nord de Istru, cum s-a spus mai sus; precum şi pe Sarmaţi, care sunt neam Scitic. Herodot crede că Geţii sunt parte a Tracilor, iar Geograful povesteşte că ei locuiesc amândouă malurile ale râului, ca şi Mysii şi Tracii. Ei sunt, spune el, muieratici şi cu râvnă pentru cele zeieşti. La ei era şi Zamolxis, care s-a plimbat cu Pythagoras şi pe la Egipteni şi a proorocit multe, şi a fost numit pentru asta zeu [sursa este Strabon] şi a devenit părtaş regelui la treburile [domniei]. Se spune că odinioară Geţii s-au făcut temuţi şi Romanilor, trecând peste Istru şi jefuindu-i pe Illyri şi pe Traci şi pe Macedoneni. Era o datină a Geţilor ca femeia bărbatului care moare să-i fie înjunghiată şi femeia, şi să cânte din kithara când mergeau în solii, iar Herodot spune că ei trăgeau cu arcul în sus, în trăsnet şi în fulger, ameninţându-şi zeul. Încă spune Geograful că mergând odată Alexandru la Geţii de dincolo de Istru, a făcut repejor cale întoarsă, [doar] primind dauri. Şi spune el cum şi ei şi Dacii se măriseră până într-atât încât trimiteau pe front şi o sută de mii de oameni. Mai târziu, împuţinându-se, au ajuns repede să asculte de Romani. Iar Iulian într-una din operele lui scrie că Geţii erau neam de oameni foarte războinici, din cauza curajului lor şi al lui Zamolxis căruia i se închinau; aveau credinţa că ei nu mor, ci se mută, şi mai degrabă mureau decât să rabde deznaţionalizarea. Iar Herodot îi numeşte "imortalizatori", din pricina amintitului vrăjitor Zamolxis, de care spune că i-a fost rob lui Pythagoras. Povesteşte şi că erau şi cei mai viteji dintre Traci, şi cei mai drepţi. Spune şi că pe ei i-a supus Darius, care trecând din Asia pe corăbii, a traversat Tracia. Că pe Daci, unii îi numeau Dai. Căci şi Geograful (=Strabon) spune că Dacii se numeau cândva Dai. Iar Herodot spune că Daii erau un neam persan nomad, ca şi Mardii şi alţii. Cel care a scris Ethnica (=Stephanus Byzantinus) spune şi că Dacia se întinde până aproape de fluviul Borysthenes, cam pe unde se zice că este că este cursul inferior al acestui Borysthenes. Se spune şi că la Atici foarte des numele sclavilor de casă erau Dai şi Getae. Merge şi povestea că sunt Daci şi la sud de Istru; căci se spune că Aurelian scoţând de acolo pe pe coloniştii romani care locuiau în Dacia, din cauza primejdiilor de dincolo de Istru, i-a aşezat în mijlocul Moesiei, ţinutul numindu-se Dacia.

Din acest pasaj reiese că romanii din Dacia erau numiţi daci?

§1.28.1: ▪p.414: Τοὺς δὲ Ἀρκάδας Διονύσιος μὲν Ἀπιδανῆας καλεῖ, οἱ νεώτεροι δὲ Ἀπιδόνας κατὰ τὸν Γεωγράφον, ἀπό τινος Ἄπιδος, οὗ ἡ γενικὴ καὶ Ἄπεως, ὡς ὄφις ὄφεως, Ἄμαστρις Ἀμάστρεως, Ζάμολξις Ζαμόλξεως.

Pe Arcazi Dionysius îi numeşte Apidanei, mai noii Apidoni de la Geograf, de la un oarecare Apidos, al cărui genitiv este şi Apeos, ca şi ophis-opheos, Amastris-Amastreos, Zamolxis-Zamolxeos.

• Commentarium ad Homeri Odysseiam

§1.28.2: ▪v.38(1 p.322): Ὅτι δὲ ἐπανάκλησιν ψυχῶν ἐδόξαζόν τινες, οὐ μόνον αἱ νεκυομαντικαὶ δηλοῦσι ψυχαγωγίαι, ἀλλὰ καὶ λοιπαὶ ἱστορίαι. φασὶ γοῦν καὶ ὅτι Ζαμόλξιδος διδάξαντος, ὃς δοκεῖ πρότερον Πυθαγόρας γενέσθαι, ἔθυον οἱ Γέται καὶ εὐωχοῦντο ἐπὶ τοῖς τεθνεῶσιν ὡς αὖθις ἥξοντος τοῦ ἀποθανόντος. καὶ οὕτω μὲν τὰ κατὰ τὴν ῥηθεῖσαν νεκρικὴν ἀνάκλησιν. (vers. 38.)

§1.28.3: ▪v.592(1 p.438): ὁ δὲ θάνατος αὐτοῦ καὶ ἡ αὖθις ἀναβίωσις κρύψιν τινὰ δηλοῖ τοῦ ἀνδρὸς δολερὰν καὶ ἀνδρὶ κλέπτῃ πρέπουσαν, καθὰ καὶ Ζάμολξις κατάγαιον φασὶν οἴκημα πεποιηκὼς, ὡς καὶ Πυθαγόρας, καὶ ἀφανισθεὶς ἐκ Θρᾳκῶν αἰφνίδιος τετάρτῳ ἔτει ἐφάνη, καὶ οἱ Θρᾷκες αὐτῷ πάντα τὰ κατ' αὐτοὺς ἐπίστευσαν, ὅτε καὶ ἦν εἰκὸς λογίσασθαι καὶ αὐτὸν τὸ Σοφόκλειον καὶ εἰπεῖν;

 

§1.29. Zonaras [sec. XII]

• Lexicon

§1.29.1: ▪Ζαλμώδης· ὁ σθλάβος. Zalmodes. Slavul.

§1.29.1: ▪Ζάλμοξις· κύριον. Zalmoxis. nume propriu.

 

Note

[1]Între cele două locuri nu doar ideile sunt identice, ci şi formulările şi cuvintele-cheie: de ex. κατάγαιον οἴκημα 'locuinţa subpământeană', διαιτέω 'a-şi duce traiul', ἀφανίζομαι 'a se face nevăzut', ἐπόθουν 'au dus dorul'; deasemenea afirmaţia că 'arătarea' lui (lex. φαίνεται, Hdt. ἐφάνη) i-a făcut pe traci 'să-i creadă spusele' (πάντα ἐπίστευσαν lex., πιθανά σφι ἐγένετο τὰ ἔλεγε Hdt.).

[2]v. Sturz, Hellanici Lesbii Fragmenta, Lipsiae 1826, p. 13-14.

[3]Pasajul nu este clar.

[4]Probabil anterior lui Lucian din Samosata, care pare să se fi referit la opera lui.

[5]Poate chiar mai degrabă dorită decât situaţiile fără scăpare.

[6]M.Eliade (p.31) consideră că referinţa la Teretizi şi la Crobyzi îi aparţine tot lui Hellanicus şi cred că are dreptate, deşi nu ştiu de unde şi-a luat informaţia. În mod categoric Sturz (Fragmenta Hellanici, p.65, comm. la frg. XXV) delimitează arbitrar acest citat, anume de la Ἑλλάνικος până la la ἐπίστευσαν [l-au crezut]. Însă şi ceea ce urmează, până la γενέσθαι [a fost], este luat cu certitudine tot din Herodot, din paragrafele 4.95-96. Compară ...ὁ Ζάμολξις ἐδούλευσε Πυθαγόραι Μνησάρχου Σαμίου· καὶ ἐλευθερωθεὶς ταῦτα ἐσοφίζετο din lexicoane cu ...τὸν Σάλμοξιν...δουλεῦσαι δὲ Πυθαγόρῃ τῷ Μνησάρχου,...γενόμενον ἐλεύθερον... σοφιστῇ Πυθαγόρη la Herodot (v. supra, la §1.1.2.) şi πολὺ πρότερός μοι δοκεῖ ὁ Ζάμολξις Πυθαγόρου γενέσθαι· din lexicoane, faţă de...δοκέω δὲ πολλοῖσι ἔτεσι πρότερον τὸν Σάλμοξιν τοῦτον γενέσθαι Πυθαγόρεω la Herodot (§1.1.3 supra). Ceea ce urmează, de la ἀθανατίζουσι la ἀποθανόντος, nu este din Herodot. Prin urmare, nu avem de ales decât să dăm crezare afirmaţiei lui Porphyrius – anume că Hellanicus s-a inspirat din Herodot şi din Damas[t]os - şi să atribuim lui Herodot întregul pasaj de la ὁ Ζάμολξις ἐδούλευσε până la γενέσθαι, cum am arătat mai sus, iar finalul – în care se vorbeşte de celelalte două neamuri – lui Damastus.