Atestările rad. Σαλδ-/Sald-

(neterminat)

•Atestările. Aproape toate inscripţiile au fost găsite în Asclepieum-ul de la izvorul râului Panega, numit Glava Panega, şi sunt cuprinse în IGB II (p.37 şi urm.) ale lui G. Mihailov.

nr. 510: Σαλδηνωι

nr. 511 Σαλδηνω

nr. 512 Σαλδουσηνωι

nr. 514 Σαλδοουσ(ηνω)

nr. 516 Σαλτουυση[

nr. 517 Σαλδοουισσηνω

nr. 521 Σαλδοουσηνω

nr. 523 Σαλδηνω

nr. 525 Σαλδουισηνω

nr. 526 Σα]λτοβυσσηνω

nr. 529 Σαλδοουισσηνω

nr. 530 Σαλτοβυση.[

nr. 531 Σαλδοκεληνω

nr. 532 Σαλδοβυσην[ω

nr. 536 Σαλδουσηνω

nr. 537 Σαλδοουυ[ση]νω

nr. 539 Σαλδηνω

nr. 540 Σαλδοκεληνω

nr. 543 Σαλδοκεληνω

nr. 544 Σολδηνοις [Asklepios şi Hygieia]

nr. 554 Σαλδοκεληνω (Heros)

nr. 566 Σαλδηνοις [Asklepios şi Artemis]

nr. 573 Σαλ]δοβυση[ (?)

nr. 577 Σα]λδοουυσηνω (Heros)

Acelaşi nume apare şi într-o inscripţie din imediata apropiere, de la Gorna Brestnica, aflată la doar câţiva km. E de Glava Panega:

IGB II nr. 587: Σολδοβοουυσηνω (Heros)

Tot acolo s-au găsit şi trei inscripţii latine care conţin epitetul zeului:

ILBulg 204: ...]SALDE[...

ILBulg 206 (=KDP 333 la Detschew): Saltecapu[teno

ILBulg 207 (=KDP 318 la Detschew): Sal]daecapute[no

 

Aceste atestări sunt databile vag între sec.2-3. Dedicantul nr. 530, Μᾶρκος Λούκιο(ς) era însă un circitor, funcţie înfiinţată în sec. 4 (Mih. p.44 şi B.Gerov Lexical.Bez. 21). Interesant de observat că dedicanţii sunt în totalitate romani şi (romano-)traci, nu greci. Patru din ei îşi menţionează patria: toţi sunt din Pautalia (şi ar fi interesant de văzut ce anume ar putea explica această frecvenţă, dat fiind faptul că Pautalia nu era un oraş din vecinătate).Nu se poate face nici o clasificare a formelor după originea dedicanţilor. Am putea eventual bănui că formele cu –t– (IGB II.516: Σαλτουυση[...,IGB II.526: Σα]λτοβυσσηνω, ILBulg 206: Saltecapu[teno şi IGB II.530 Σαλτοβυση[..) sunt mai târzii, ultima din ele fiind databilă cel mai devreme în sec. IV. În Thr. R. 317,333, analizând acest nume, G. Kacarov a făcut observaţia foarte justă că numele râului trebuie să fi fost Salda (var. Solda), în vreme ce compuşii Saldaecaput, Σαλδοκελα şi Σαλδοβυσσα erau nume ale izvorului. Traducerea latină caput arată limpede că formanţii –κελα şi –βυσσα însemnau "izvor". Κελα (pentru κελλα; v. Cellae în Thracia) este varianta tracă, perfect etimologizată[1]. În acest caz, βυσσα ar reprezenta corespondentul daco-moesian local al cuvântului.

•Alternanţa s/z. Absenţa oricărei variante cu Z (Zaldo) arată că numele se pronunţa cu s. De altfel trebuie arătat că în ciuda părerii lui Decev (sub Saldo- şi sub Zaldapa) că Sald- este o variantă a lui Zald- (însemnând "auriu" <*g'hold-, aducând ca argument numele modern al izvorului: Zlatna Panega), opoziţia s/z avea în tracă valoare fonologică. Nici Zaldapa nu are variante cu S, şi nici nume cu Z bine atestate nu au variante cu S. Cum am mai spus şi în altă parte[2], o alternanţa s/z există, însă ea este în mod evident de sorginte latină, ca grafice hipercorectă în locul unui [z] justificat etimologic[3].

•Etimologie Sald-. Sald- nu are deci nici o legătură cu rad. IE *g'held- "auriu" (de unde provine însă, regulat, Zeldepa/Zaldapa). I.I. Russu[4] respinge şi el etimologia lui Georgiev[5] care propunea ca etimon IE *gholto-'aur'. După savantul clujean Saldo- poate fi explicat prin două rădăcini IE, între care nu putem opta deocamdată: *sal "sare" (de la tema *sald, cu extensia –d (aşa cum o găsim în germ Salz, WP II.453), sau de la *k'el "cald" (Walde, Lat. etym. Wört., p.137, lat. caleo). Mai probabilă mi se pare un sens din sfera semantică "sănătos, a vindeca", sugerată de atribuţiile zeilor veneraţi aici (Asklepios şi Hygieia erau zei ai tămăduirii şi sănătăţii) şi de etimologia numelui Panega (gr. πανάκης, πανάκεια 'atotvindecător'). Ar putea proveni de la rad. *solo, *sol(e)wo- "întreg, sănătos" > lat. salvus, solidus, soldus, gr. (Hes.) ὁλοεῖται=ὑγιαίνει, alb. gjalë "kräftig", ngjal "heile", eventual o extensie a acestui radical cu suf. –d– *sol+do (*sal+do)[6]. Mi se pare însă posibil – pornind de la coincidenţa de sens şi de la apropierea formală, deşi nu cunosc deocamdată cuvinte indo-europene care să susţină această ipoteză – ca Sald- să fie înrudit cu gr. ἄλθω 'tămăduiesc' care, sub raport formal, poate perfect proveni dintr-un IE *saldh, formă ce ar explica şi cuvântul TDM.

•Alt. a/o. Variantele cu o (Σολδ-/Sold-, două la număr) arată că în acest cuvânrt a existat neîndoielnic o alternanţă vocalică a/o, care trebuie înregistrată ca atare pentru cercetări ulterioare.

•βυσσα + variantele. Cuvântul βυσσα, sinonimul presupus mai sus daco-moesian al lat. caput şi al tr. kella, nu are o etimologie acceptabilă[7]. Variantele sale sunt însă importante pentru "teoria transcrierilor", ele încercând în mod evident să redea o semivocală de tipul engl. mod. [w] urmată de un element palatal ([i]). Ele aproximează deasemenea o valoare fonetică specială a literei greceşti [υ], cel puţin pentru această regiune elenofonă[8]. În βυσσα nu se poate admite pronunţia [ü] a lui [υ], singura valoare fonetică a acestei litere care ar explica majoritatea - dacă nu totalitatea - formelor de la Glava Panega fiind diftongul [uy] ori, şi mai precis, [ūy]. În al doilea rând, este un fapt grafic bine cunoscut eleniştilor că grupul [ss], în special când este urmat de [i] (şi mai ales când după ele urmează o vocală), transcrie sunetul 'barbar' [š] [fricativa şuitantă]. Cred de aceea că în daco-moesiana locului cuvântul acesta se pronunţa wuyša (wūyša). Dacă labiala iniţială este pronunţia latinizantă a unui [b] daco-moesian, atunci etimonul dm. *buyša ar fi cu siguranţă acelaşi cu al gr. φύω 'a da naştere, a izvorî', dar nu avem certitudinea că lucrurile stau astfel.

Bibl: Detschew, Sprachr. 412-413; I.I.Russu, Limba TD p.119 (v. şi p. 79, n.1, unde respinge din nou etimologia lui Georgiev de la *gholto- 'aur'); G.Mihailov IGB II. 37sqq; V.Dobruski Izv. pp.3-33. G.Kacarov Thr.R.317,333.

 


[1] <*gwel-no [poate chiar *qwel-?]

[2] SCIVA 2007, 1-2, pct. §3.2 (Alternanţa s/z în numele trace).

[3] De ex. în Sarmizegethusa pentru Zarmizegethusa, sau -sanus, -senis pentru –zanus, -zenis etc.

[4] LTD p. 119.

[5] Studii Clasice II (1960)p.41.

[6] Ca în verbe de tipul lat. tendo, fendo, got. giutan etc. (de la rad. *ten, *g'hwen, dar în greacă, fără extensia –d, τεινω, χέω), cf. Bréal Dict.Étym. Latin , p.110, 388-389.

[7] În ciuda faptului că locuţiunea a(-l) buşi (sângele) este general răspândită în daco-română, dicţionarele nu recosc existenţa unui verb "a buşi" (2) cu acest sens, ci numai pe "a buşi" (1), cu snesul 'a lovi cu pumnii' (buş=pumn şi în aromână, v. Papahagi DA, s.v.)

[8] Deşi, pentru regiunea de care vorbim, adică sudul Daciei Ripensis, locuită preponderent de lationofoni care preferau însă scrierea greacăe, ar trebui introdus alt termen, anume elenograf. Existenţa unor regiuni sau circumstanţe elenografe este perfect ilustrată de nenumăratele defixiones (v. Audollent) şi de inscripţiile latine elenografe din Italia (v. mai ales IGUR), izvoare importante pentru stabilirea pronunţiilor literelor greceşti şi latineşti.