Dromichaites. Aspecte filologice şi lingvistice

Răspuns la "recenzia" d-rei A.Peţan la "ciorna" mea anterioară despre numele lui Dromichaites.

 

Studiul de faţă nu îşi propune să semnaleze noi mărturii ori noi interpretări ale izvoarelor privitoare la regele get Dromichaites care s-au păstrat până azi. Episodul conflictului său cu regele elenistic Lysimachus, un topos al istoriografiei antice, cum bine arată Al.Vulpe[1], a fost larg discutat nu numai de către istoricii români[2], ci şi de către cei străini[3]. Puţini dintre aceştia s-au oprit însă asupra numelui regelui get, a cărui etimologie poate aduce unele elemente noi şi în judecăţile istorice. De aceea am considerat că ar fi binevenită o investigaţie de ordin în primul rând lingvistic şi filologic, care să limpezească unele din problemele legate de acest nume şi să puncteze câteva din implicaţiile ce decurg de aici.

Am gândit această lucrare în două părţi distincte. În prima parte (§1) voi inventaria, cât mai complet posibil, izvoarele care menţionează numele Dromichaites, prezentând citate semnificative în original şi în traducere[4]. În cea de a doua (§2) voi face câteva comentarii pe marginea atestărilor acestui nume şi voi susţine o etimologie a lui, arătând şi care ar fi principalele ei implicaţii istorice şi geografice.

***

§1.Atestările. Ni s-au transmis din antichitate, direct sau indirect, menţiuni ale mai multor personaje numite Δρομιχαίτης, -ου, precum şi un text în care δρομιχαίτης este un nume comun grecesc, anume un adjectiv compus. Iată mai jos aceste atestări, grupate după ceea ce semnifică şi în ordine cronologică, precum şi izvoarele şi pasajele în care apar ele.

§1.1. Regele get care l-a luat prizonier pe Lysimachus.

§1.1.1. Polybius (IIa). Fragmenta ex incertis libris, frg.102[5] [§1.1.1.1]: Ἀναδρομή: "ἀναδρομὴ γίγνοιτο κοὐ σφαλούμεθα". δεῖ πρόχειρον ἔχειν ἀεὶ τὸν στίχον τοῦτον[6]. τοῦτο μὴ ποιήσας Λεύκιος ὁ Ρωμαῖος μεγάλως ἐσφάλη. οὕτω παρ΄ ὀλίγον σφάλλεται τὰ μέγιστα τῶν πραγμά των (τῶν) ἡγουμένων ἀκρισίᾳ. ἱκανὰ τῶν τοιούτων ὑποδείγματα τοῖς εὖ φρονοῦσιν ἥ τε Πύρρου τοῦ τῶν Ἠπειρωτῶν βασιλέως βία καὶ πάροδος εἰς Ἄργος ἥ τε Λυσιμάχου στρατεία διὰ τῆς Θρᾴκης ἐπὶ Δρομιχαίτην τὸν βασιλέα τῶν Ὀδρυσῶν· καὶ πολλὰ δὴ τούτοις ἕτερα παραπλήσια. Anadrome [refugiu]: "de-am găsi un refugiu, nu suntem pierduţi". Trebuie întotdeauna să ai la îndemână acest vers. Nefăcând aceasta, Lucius Romanul a păţit-o rău. Astfel, din lipsă de judecată pot da greş fapte din cele mai mari din cauza unui fleac. Pentru cei ce judecă bine, exemple potrivite sunt şi puterea lui Pyrrus, regele Epiroţilor, care a  invadat Argosul, şi campania lui Lysimachus prin Tracia contra lui Dromichaites, regele Odrysilor. Şi multe altele la fel cu acestea. Pasaj reprodus aproape întocmai în lex. Suda, alpha 1862, v. infra, §1.1.8.2.

§1.1.2. Diodorus Siculus (Ia), Bibliotheca historica 21 (fragm.).12.2-6 [§1.1.2.1] [ = Const. Porph. Excerpta [[De virtutibus et vitiis]] 2(1), pp. 253-254]: Ὅτι ὁ Δρομιχαίτης ὁ τῶν Θρᾳκῶν βασιλεὺς κατὰ πάντα τὸν Λυσίμαχον τὸν βασιλέα δεξιωσάμενος καὶ φιλήσας, ἔτι δὲ πατέρα προσαγορεύσας, ἀπήγαγε μετὰ τῶν τέκνων εἰς πόλιν τὴν ὀνομαζομένην Ἧλιν. (3) Ὅτι μετὰ τὴν ἅλωσιν τῆς Λυσιμάχου δυνάμεως συνδραμόντων τῶν Θρᾳκῶν καὶ βοώντων ἄγειν εἰς τὸ μέσον τὸν ἡλωκότα βασιλέα πρὸς τὴν κόλασιν δεῖν γὰρ τὴν ἐξουσίαν ἔχειν τὸ τῶν κινδύνων μετεσχηκὸς πλῆθος βουλεύσασθαι πῶς χρηστέον ἐστὶν τοῖς ἡλωκόσιν ὁ μὲν Δρομιχαίτης περὶ τῆς τιμωρίας τοῦ βασιλέως ἀντειπὼν ἐδίδαξε τοὺς στρατιώτας ὅτι συμφέρει σῶσαι τὸν ἄνδρα. ἀναιρεθέντος μὲν γὰρ αὐτοῦ βασιλεῖς ἄλλους καταλήψεσθαι τὴν Λυσιμάχου δυναστείαν, φοβερωτέρους, ἂν τύχῃ, τοῦ προϋπάρξαντος· διαφυλαχθέντος δὲ χάριν ἕξειν ὀφειλομένην τοῖς Θρᾳξὶ παρὰ τοῦ σωθέντος, καὶ τὰ φρούρια τὰ πρότερον ὑπάρξαντα Θρᾳκῶν ἀπολήψεσθαι χωρὶς κινδύνων. συγκαταθεμένου δὲ τοῦ πλήθους, ὁ Δρομιχαίτης ἀναζητήσας ἐκ τῶν αἰχμαλώτων τοὺς φίλους τοῦ Λυσιμάχου καὶ τοὺς περὶ τὴν θεραπείαν εἰωθότας διατρίβειν, ἀπήγαγε πρὸς τὸν ἡλωκότα βασιλέα. μετὰ δὲ ταῦτα συντελέσας θυσίαν παρέλαβεν ἐπὶ τὴν ἑστίασιν τόν τε Λυσίμαχον μετὰ τῶν αὐτοῦ φίλων καὶ τῶν Θρᾳκῶν τοὺς ἐπιτηδειοτάτους. διττὰς δὲ κλισίας κατασκευάσας τοῖς μὲν περὶ τὸν Λυσίμαχον ἔστρωσε τὴν ἁλοῦσαν βασιλικὴν στρωμνήν, ἑαυτῷ δὲ καὶ τοῖς φίλοις εὐτελῆ στιβάδα. ὁμοίως δὲ διττῶν ἑτοιμασθέντων δείπνων, ἐκείνοις μὲν παντοδαπῶν πολυτέλειαν βρωμάτων παρέθηκεν ἐπὶ τραπέζης ἀργυρᾶς, τοῖς δὲ Θρᾳξὶ λάχανα καὶ κρέα μετρίως ἐσκευασμένα, ἐπὶ σανίδος εὐτελοῦς ἐπικειμένης αὐτοῖς τῆς τραπέζης. τὸ δὲ τελευταῖον τοῖς μὲν ἐνέχει τὸν οἶνον ἀργυροῖς καὶ χρυσοῖς ποτηρίοις, τοῖς δὲ μεθ᾽ ἑαυτοῦ κερατίνοις καὶ ξυλίνοις, καθάπερ ἦν ἔθος τοῖς Γέταις. προβαίνοντος δὲ τοῦ πότου πληρώσας τὸ μέγιστον τῶν κεράτων καὶ προσαγορεύσας πατέρα τὸν Λυσίμαχον ἠρώτησε πότερον αὐτῷ δοκεῖ δεῖπνον βασιλικώτερον, τὸ Μακεδονικὸν ἢ τὸ Θρᾴκιον. τοῦ δὲ Λυσιμάχου τὸ Μακεδονικὸν εἰπόντος (Ζήτει εἰς τὸ Περὶ Γνωμῶν). [=Const. Porph. Excerpta [[De Sententiis]] 4, pp. 345-346]: Ὅτι τοῦ Δρομιχαίτου τὸν Λυσίμαχον ἐπὶ δεῖπνον κεκληκότος καὶ προβαίνοντος τοῦ πότου, πληρώσας τὸ μέγιστον τῶν κεράτων καὶ προσαγορεύσας πατέρα τὸν Λυσίμαχον ἠρώτησε πότερον αὐτῷ δοκεῖ δεῖπνον εἶναι βασιλικώτερον, τὸ Μακεδονικὸν ἢ τὸ Θρᾴκιον. τοῦ δὲ Λυσιμάχου τὸ Μακεδονικὸν εἰπόντος, Τί οὖν, ἔφη, νόμιμα τοιαῦτα καὶ βίον λαμπρὸν ἀπολιπών, ἔτι δὲ ἐπιφανεστέραν βασιλείαν, ἐπεθύμεις εἰς ἀνθρώπους παραγενέσθαι βαρβάρους καὶ ζῶντας θηριώδη βίον καὶ χώραν δυσχείμερον καὶ σπανίζουσαν ἡμέρων καρπῶν, ἐβιάσω δὲ παρὰ φύσιν ἀγαγεῖν δύναμιν εἰς τόπους τοιούτους ἐν οἷς ξενικὴ δύναμις ὑπαίθριος οὐ δύναται διασώζεσθαι; εἰπόντος δὲ πάλιν πρὸς ταῦτα τοῦ Λυσιμάχου διότι τὰ μὲν περὶ ταύτην τὴν στρατείαν ἠγνόησεν, εἰς δὲ τὸ λοιπὸν πειράσεται φίλος ὢν συμμαχεῖν καὶ χάριτος ἀποδόσει μὴ λειφθῆναι τῶν εὖ πεποιηκότων, ἀποδεξάμενος αὐτὸν φιλοφρόνως ὁ Δρομιχαίτης παρέλαβε τῶν χωρίων τὰ παραιρεθέντα ὑπὸ τῶν περὶ Λυσίμαχον καὶ περιθεὶς αὐτῷ διάδημα ἐξαπέστειλεν. Că Dromichaites, regele Tracilor, arătându-i lui Lysimachus în toate privinţele că îl preţuieşte şi îl iubeşte, ba numindu-l şi tată, l-a dus împreună cu copiii în oraşul care se numea Helis. Că după distrugerea forţelor lui Lysimachus, Tracii, adunându-se în fugă la un loc strigau să fie adus în mijlocul lor regele prins, ca să-l înveţe minte, fiindcă ar trebui ca mulţimea, care a participat la primejdii, să aibă oarecari drepturi şi asupra prinşilor, dar Dromichaites, opunându-se pedepsirii regelui, le arătă soldaţilor că era în interesul lor să-l cruţe pe (acel) om. Căci eliminându-l pe el, alţi regi aveau să pună mâna pe statul său, poate încă şi mai de temut decât cel de dinainte; pe când dacă el scapă, ei vor obţine recunoştinţa pe care cel cruţat le-o datorează Tracilor, şi vor lua înapoi fără nici un pericol cetăţile care mai înainte erau ale Tracilor. Şi convingând mulţimea, Dromichaites îi căută printre cei prinşi pe prietenii lui Lysimachus şi pe cei care se ocupau cu slujirea lui şi-i duse la regele prins. După acestea, săvârşind împreună cu ei o jertfă, îi luă la ospăţ pe Lysimachus cu prietenii săi şi cu cei mai de seamă dintre Traci. Pregăti două locuri de ospătare, aşternând pentru cei din jurul lui Lysimachus un aşternut regesc din cele capturate, iar sieşi şi prietenilor lui o saltea obişnuită de paie. Tot astfel, fură gătite două mâncări, pentru aceia o mulţime de felurite bucate aşezate pe o masă de argint, iar Tracilor legume şi carne foarte simplu gătită, pe o tavă obişnuită de lemn aşezată pe masă în faţa lor. La sfârşit, lor le puse vinul în potire de argint şi de aur, iar celor care erau cu el în potire de corn şi de lemn, cum aveau Geţii obiceiul. Iar la sfârşitul mesei, umplându-şi cel mai mare dintre cornuri şi numindu-l pe Lysimachus 'tată', îl întrebă care ospăţ i se pare lui că fusese mai regesc, cel macedonean ori cel trac. Iar Lysimachus, răspunzând că cel macedonean...[caută la intrarea Despre Gnomon] [6 = Const. Porph. Excerpta [De Sententiis] 4, pp. 345-346]. Că Dromichaites după ce-l chemase pe Lysimachus la ospăţ, când se sfârşi masa, umplându-şi cel mai mare dintre cornuri şi numindu-l pe Lysimachus 'tată', îl întrebă care ospăţ i se pare lui că fusese mai regesc, cel macedonean ori cel trac. Iar Lysimachus, răspunzând că cel macedonean, zise: "Atunci de ce ai părăsit astfel de obiceiuri şi traiul strălucit, ba şi o slăvită domnie, dorindu-ţi să ajungi la oameni barbari, care trăiesc o viaţă de fiară, şi într-o ţară cu ierni grele, ce duce lipsă de cele de zi cu zi [Hoefer traduce de fructe cultivate], şi te-ai străduit prosteşte să-ţi duci forţele în astfel de locuri în care e învederat că o putere străină nu are cum să supravieţuiască?" Iar la acestea răspunse din nou Lysimachus că din cauză că n-a ştiut cele legate de această expediţie, dar că pe viitor se va dovedi un aliat fidel şi va răsplăti mărinimia, ca să nu rămână în urma celor ce i-au făcut bine. Încuviinţându-l cu dragă inimă, Dromichaites luă înapoi ţinuturile cucerite de cei care erau cu Lysimachus şi, încoronându-l cu diademă, îl lăsă să plece.

§1.1.3. Strabo (sf.Ia-înc.Ip), Geogr. 7.3.8 [§1.1.3.1]: ὅτε Δρομιχαίτης κατὰ τοὺς διαδόχους ἦν Γετῶν βασιλεύς· Acest Dromichaites era rege al Geţilor pe vremea diadohilor. 7.3.14 [§1.1.3.2]: Λυσίμαχος δ᾽ ὕστερον στρατεύσας ἐπὶ Γέτας καὶ τὸν βασιλέα Δρομιχαίτην οὐκ ἐκινδύνευσε μόνον, ἀλλὰ καὶ ἑάλω ζωγρίᾳ. Lysimachus, războindu-se mai târziu cu Geţii şi cu regele Dromichaites, nu numai că s-a pus în primejdie, dar a căzut prins.

§1.1.4. Plutarchus (cca.46-120p), Demetr. 39.6 [§1.1.4.1]: οὐ πολλῷ δ᾽ ὕστερον ἁλίσκεται Λυσίμαχος ὑπὸ Δρομιχαίτου, καὶ πρὸς τοῦτο Δημητρίου κατὰ τάχος ἐξορμήσαντος ἐπὶ Θρᾴκην ὥσπερ ἔρημα καταληψομένου, πάλιν ἀπέστησαν οἱ Βοιωτοί, καὶ Λυσίμαχος ἅμα διειμένος ἀπηγγέλλετο. Nu mult mai târziu Lysimachus este prins de către Dromichaites. Dar într-acestea, plecând Demetrios în grabă spre Tracia, ca şi când urma s-o găsească goală, i se anunţă că Beoţienii iar se ridicaseră şi totodată că lui Lysimachus i se dăduse drumul. 52.6 [§1.1.4.2]: [Σέλευκος] μηδὲ Δρομιχαίτην ἄνδρα βάρβαρον Θρᾷκα μιμησάμενος, οὕτω φιλανθρώπως καὶ βασιλικῶς ἁλόντι Λυσιμάχῳ χρησάμενον. [Seleucus] nici nu l-a imitat pe Dromichaites, bărbat barbar de neam trac, care l-a tratat atât de omeneşte şi de regeşte pe prinsul Lysimachus.

§1.1.5. Pausanias (IIp), Graeciae descriptio 1.9.5 [§1.1.5.1]: ὁ Λυσίμαχος πρώτοις τῶν περιοίκων ἐπολέμησεν Ὀδρύσαις, δεύτερα δὲ ἐπὶ Δρομιχαίτην καὶ Γέτας ἐστράτευσεν Primii dintre vecinii cu care Lysimachus a pornit atunci război au fost Odryşii, apoi s-a luptat cu Dromichaites şi cu Geţii. 1.9.7 [§1.1.5.2]: Λυσίμαχος δὲ καὶ ὕστερον προσπταίσας μάχαις καὶ τὴν ἅλωσιν τοῦ παιδὸς οὐκ ἐν παρέργῳ ποιούμενος συνέθετο πρὸς Δρομιχαίτην εἰρήνην, τῆς τε ἀρχῆς τῆς αὑτοῦ τὰ πέραν Ἴστρου παρεὶς τῷ Γέτῃ καὶ θυγατέρα συνοικίσας ἀνάγκῃ τὸ πλέον· οἱ δὲ οὐκ Ἀγαθοκλέα, Λυσίμαχον δὲ αὐτὸν ἁλῶναι λέγουσιν, ἀνασωθῆναι δὲ Ἀγαθοκλέους τὰ πρὸς τὸν Γέτην ὑπὲρ αὐτοῦ πράξαντος. ὡς δὲ ἐπανῆλθεν, Ἀγαθοκλεῖ Λυσάνδραν γυναῖκα ἠγάγετο, Πτολεμαίου τε τοῦ Λάγου (7) καὶ Εὐρυδίκης οὖσαν. Lysimach mai târziu urmărit de nenoroc în lupte şi socotind ca pe un lucru de mare importanţă căderea în captivitate a fiului său, a încheiat pace cu Dromichetes, cedând geţilor pământul ce-l stăpânea dincolo de fluviul Istros şi căsătorindu-şi fiica cu Dromichetes, mai mult de nevoie. Alţii spun că nu Agathocles a fost cel ce a căzut în captivitate, ci însuşi Lysimach şi că s-a slavat, după ce Agathocles a săvârşit pentru el faţă de geţi ceea ce trebuia săvârşit. Când s-a întors din captivitate l-a căsătorit pe Agathocles cu Lysandra, fiica lui Ptolemaios Lagos şi a Eurydicei.

§1.1.6. Polyaenus (IIp) Strategemata 7.25 [§1.1.6.1]: ΔΡΟΜΙΧΑΙΤΗΣ. Δρομιχαίτης Θρᾳκῶν βασιλεὺς, Λυσίμαχος Μακεδόνων. ἐστράτευσεν ὁ Μακεδὼν ἐπὶ τὴν Θρᾴκην. ὁ Θρᾷξ τὸν Μακεδόνα ἐξηπάτησε. στρατηγὸς αὐτοῦ Σεύθης [=Αἴθης[7]] αὐτόμολος δὴ πρὸς Λυσίμαχον ἥκειν ἐσκήψατο καὶ πιστὸς εἶναι δόξας ἐς δυσχωρίας ἐμβάλλει τοὺς Μακεδόνας, ἔνθα λιμῷ καὶ δίψει κακοπαθοῦντας Δρομιχαίτης προσπεσὼν αὐτόν τε Λυσίμαχον καὶ τοὺς μετ᾽ αὐτοῦ πάντας ἀνεῖλεν. ἦσαν οἱ πεσόντες Λυσιμάχειοι ἀνδρῶν μυριάδες δέκα. DROMICHAITES. Dromichaitis era regele tracilor, Lysimachus al macedonenilor. Macedoneanul a pornit război în Tracia. Tracul l-a păcălit pe macedonean. Strategul său Seuthes prefăcându-se că a venit la Lysimachus ca dezertor şi fiind crezut, i-a dus pe macedoneni în locuri grele, şi acolo suferind ei rău de foame şi de sete, Dromichaites s-a năpustit asupra lor şi îl prinse chiar pe Lysimachus şi pe toţi cei care erau cu el. Şi erau zece mii de bărbaţi cei căzuţi ai lui Lysimachus.

§1.1.7. Pomp. Trogus (IIp) apud Iustinus Hist.Phil. 16 Argum. [§1.1.7.1]: Ut Lysimachus in Ponto captus ac missus ab *Dromichaete, rursus in Asia civitates, quae sub Demetrio fuerant, et in Ponto Heracleam occuparit. Că Lysimachus, prins şi eliberat în Pont de către Dromichaetes, ocupase din nou în Asia nişte cetăţi, care fuseseră în stăpânirea lui Demetrius, şi în Pont Heraclea. 16.1 [§1.1.7.2]: Lysimachus quoque cum bello *Dromichaetis [doricetis tpi : -ensis CD dromichaetis corr. edd. ex Fabricio], regis Thracum, premeretur, ne eodem tempore et adversus eum [=Demetrium] dimicare necesse haberet, tradita ei altera parte Macedoniae, quae Antipatro eius genero obvenerat, pacem cum eo fecit. Lysimah însuşi, constrâns de războiul cu Dromichaetes, regele tracilor, ca să nu fie silit să lupte în acelaşi timp şi împotriva aceluia[=Demetrius], îi dădu o altă parte a Macedoniei, pe care o avea de la ginerele său Antipater, şi făcu pace cu el.

§1.1.8. Orosius (Vp) 3.23.52 [§1.1.8.1]: Lysimachus cum Dori (var. Doricetis) regis Thracum infestissimo bello urgueretur, aduersus Demetrium pugnare non potuit. Lysimachus era constrâns de un nenorocit război cu Doris[var. Doricetis], regele Tracilor, şi nu a putut lupta împotriva lui Demetrius.

§1.1.9. Suda. Alpha 1862, aproape identică cu [§1.1.9.1]: Ἀναδρομαί ἀναβάσεις. "ἀναδρομὴ γίγνοιτο͵ κοὐ σφαλλόμεθα". δεῖ πρόχειρον ἔχειν ἀεὶ τὸν στίχον τοῦτον. τοῦτο μὴ ποιήσας Λεύκιος ὁ Ρωμαῖος μεγάλως ἐσφάλη. οὕτω παρ΄ ὀλίγον σφάλλεται τὰ μέγιστα τῶν πραγμάτων ἀγομένων ἀκρισίᾳ. ἱκανὰ τῶν τοιούτων ὑποδείγματα τοῖς εὖ φρονοῦσιν ἥ τε Πύρρου τοῦ τῶν Ἠπειρωτῶν βασιλέως βία καὶ πάροδος εἰς Ἄργος ἥ τε Λυσιμάχου στρατιὰ διὰ τῆς Θρᾴκης ἐπὶ Δρομιχαίτην τὸν βασιλέα τῶν Ὀδρυσσῶν· καὶ πολλὰ δὴ τούτοις ἕτερα παραπλήσια. Anadrome [în Suda la pl. Anadromai [lit. refugii]: anabaseis [retrageri (pe înălţimi)]; "un refugiu înalt de-am găsi, şi (înseamnă că) nu am dat greş". Trebuie întotdeauna să ai la îndemână acest vers. Nefăcând aceasta, Lucius Romanul a păţit-o rău. Astfel, din lipsă de judecată pot da greş fapte din cele mai mari din cauza unui fleac. Pentru cei ce judecă bine, exemple potrivite sunt şi puterea lui Pyrrus, regele Epiroţilor, care a  invadat Argosul, şi campania lui Lysimachus prin Tracia contra lui Dromichaites, regele Odrysilor. Şi multe altele la fel cu acestea. Pasajul este reprodus, cu minime modificări, din Polybius (v. supra, §1.1.1.1). delta 1534 [§1.1.9.2]: <Δρομιχαίτης> ὄνομα κύριον, ὁ βασιλεὺς τῶν Ὀδρυσσῶν. Dromichaites: nume propriu, regele Odrysilor [lemma este extrasă din citatul din Polybius, de la alpha 1862, v. mai sus].

§1.1.10. Papirus. În IR I, p.463, Al.Vulpe (după C.Franco) menţionează o atestare a numelui lui Dromichaites într-un papirus la care nu am avut acces  [§1.1.10.1].

§1.2. General al lui Mithridates, probabil trac [este vorba de Mithridates VI Eupator, episodul petrecându-se în 87a]. Appianus Mithr. 32 [§1.2.1]: καταπλευσάσης δ᾽ αὐτῷ παρὰ Μιθριδάτου στρατιᾶς ἑτέρας, ἧς ἡγεῖτο Δρομιχαίτης, ἐξῆγεν ἅπαντας ἐς μάχην. 41: ...τοῦ τε ἰδίου στρατοῦ παντός, ὃν ἔχων ἦλθε, καὶ τοῦ σὺν Δρομιχαίτῃ παραγεγονότος. Şi trimiţându-i Mithridates pe calea apei o altă armată, condus de Dromichaites, [Archelaus] îşi duse toate trupele în luptă.

§1.3.Alt comandant de traci [sub Antiochus II Theos, la 246a]. Polyaenos. Strategemata 4.16 [§1.3.1]: Αντίοχος ἐπολιόρκει Κύψελα, Θρᾷτταν πόλιν, ἔχων σὺν αὑτῷ Θρᾳκῶν εὐπατρίδας πολλοὺς, ὧν ἡγοῦντο Τήρης καὶ Δρομιχαίτης. Antiochos a asediat Kypsela, oraş trac, având cu el mulţi nobili de ai Tracilor, pe care îi conduceau Teres şi Dromichaites. Pârvan, Getica 150 crede că poate fi chiar un urmaş al regelui get.

§1.4.Persoane private. IG II² 1956 la Athenae [cca. 300a], într-o listă de mercenari traci, mulţi din ei cu nume greceşti, col. I [§1.4.1]: (40)Κένθος /(41)Ἡρακλείδης / (42)Δρομιχαίτης / (43)Τράλις /(44) Καλλίστρατος etc. CIL 6.27991 (Roma) [§1.4.2]: dat. Dromochetae şi gen.Dromochetaes[8].

§1.5. Nume comun, cu sensul "cu coama mişcătoare ".

Eustathius (sec.XII). Comm. ad Od. 1.363 [§1.5.1]: Διὸ καὶ ἡ παροιμία αἰόλον τὸν ποικίλον καὶ πανοῦργον φησίν. ἀφ᾽ οὗ σύνθετον αἰολοχαίτης ὁ ποικίλας ἔχων τρίχας ἄνθρωπος δηλαδὴ ἢ ἵππος ἢ ἄλλο τι ζῷον. [...] δῆλον δὲ ὡς ἡ σύνθεσις τοῦ αἰολοχαίτης κατὰ τὸ κυανοχαίτης. δρομιχαίτης. γλαυκοχαίτης. μελαγχαίτης. De aici şi sinonimul 'aiolos' pentru 'pestriţ' şi 'bun la toate'. De la acesta şi compusul aiolochaites 'cu coamă sură', bineînţeles despre om sau cal sau orice altă vietate.[...]Fiindcă este evident că compunerea lui aiolochaites e ca în kyanochaites (cu păr albastru), Dromichaites (cu plete curgătoare), glaukochaites (cu păr deschis), melanchaites (cu păr negru). Com. ad Il. 1.222 [§1.5.2]: γίνεται δὲ χαίτη παρὰ τὸ χῶ καὶ τὸ ἀΐττω· χεῖται γὰρ ἀΐσσουσα...μάλιστα τοῖς δρομιχαίταις iar χαίτη vine de la χῶ[9] şi ἀΐττω [mă mişc, (tre)sar]; căci se adună grămadă când se mişcă...mai ales la (aşa-zişii) dromichaiţi [cei cu coama fluturând; este vorba de cai] şi ibid. 2.796 [§1.5.3]: ὡς ἐκ τοῦ δρόμος δρομιχαίτης ἵππος τροπῇ τοῦ 'ο' εἰς 'ι' după cum de la dromos [curgere] (vine)  dromichaites hippos [cal cu coama în vânt = fluturând], cu schimbarea lui [o] în [i].

 

§2. Comentariu.

§2.1. Istoria interpretărilor moderne ale izvoarelor acestui nume începe cu un moment hilar, cel al traducerii dată de T. Taylor pasajului din Pausanias[10] (la 1794): Lysimachus...made war first of all upon his neighbours the Odrysians, and afterwards upon the Dromichaites and Getae, unde the Dromichaites sunt în mod evident un neam barbar![11] La încep.sec.XIX, convins că geţii şi goţii erau unul şi acelaşi popor, teorie larg răspândită în epocă, Jakob Grimm[12] explică pe Dromichaites printr-un compus gotic Trumahaitja, care va fi însemnat "eroul puternic", având în prima parte adjectivul trums 'firmus' (din v.germ. trum sau din finl. tyrmiä), iar în cea de a doua un cuvânt înrudit cu v.nord hetja 'erou'. În 1859 Bergmann reia cu mici variaţii această etimologie[13], traducând pe Thrumi-haitia prin Excitateur au combat[14], etimologie la fel de fantezistă ca cele date lui Vologaesus[15], Boirebistes[16](?) sau Dekeballus[17](?). Către sfârşitul aceluiaşi secol Tomaschek[18] consideră că numele este trac. El respinge o eventuală legătură cu v.ind. Dharma-keta (?), dar crede cu hotărâre că numele este înrudit cu arm. tram-a-χaith "acriter stimulatus, instigatus"[19]. După el, mai toţi tracologii moderni au admis, explicit sau implicit, tracismul sau dacismul acestui nume. Astfel Detschew, care îl include în repertoriul său de resturi ale limbii trace[20], după ce inventariază (cu multe omisiuni) atestările antice ale numelui, încheie confuz că numele ar fi o adaptare tracă cu componentele greceşti Δρομο- şi Χαιτο-, -χαιτης[21].

§2.2. Δρομιχαίτης este cuvânt grecesc. În realitate, Δρομιχαίτης este un nume neaoş grecesc, aşa cum o voi arăta în continuare şi cum o afirmase răspicat von Eichwald încă la 1838[22], apreciind just că el trebuie să provină de la δρόμος der Lauf şi χαιτήεις langhaarig. Două elemente i-au împiedicat pe cercetătorii moderni să admită această evidenţă: 1). faptul că un nume comun δρομιχαίτης nu este dat de dicţionarele greceşti – deşi componentele sale sunt în mod evident greceşti – şi nu se întâlneşte nici în textele istoricilor antici utilizate în mod obişnuit şi 2). împrejurarea că practic în toate atestările sale numele propriu Dromichaites este purtat de traci.

§2.2.1. Este adevărat că cele mai multe dicţionare greceşti omit pe δρομιχαίτης, dar ele nu înregistrează nici alte sute de cuvinte rare, pe care le găsim mai ales în textele publicate mai târziu, în colecţiile de aşa-numite anekdota, în antologii şi culegeri de texte anonime, excerpte etc. O remarcabilă excepţie este dicţionarul lui Quênon, apărut în 1807, pe care îl voi cita ceva mai jos. În texte eu l-am găsit doar în eruditele comentarii ale lui Eustathius la poemele homerice, însă nu o dată, ci în trei locuri distincte aflate în două opere deosebite (v. supra, pct. §1.5, şi infra, §2.2.2-3).

§2.2.2. Atestările adjectivului δρομιχαίτης. Aşa cum se poate vedea în cele trei pasaje citate la §1.5, Eustathius vorbeşte exclusiv despre un nume comun (adjectiv, folosit şi substantivizat) δρομιχαίτης, pe care îl şi explică etimologic. El citează expresia δρομιχαίτης ἵππος 'cal cu coamă mişcătoare', şi foloseşte cuvântul o dată la plural, τοῖς δρομιχαίταις [ἵπποις], fără să facă nicăieri vreo referire la regele get sau la faptul că acest cuvânt ar fi întrebuinţat şi ca nume propriu. Filologul bizantin îl cuprinde în seria compuşilor cu chaites, iar din etimologia pe care i-o dă înţelegem că sensul lui era "cu coamă mişcătoare" şi că se folosea ca epitet al cailor.

§2.2.3. Formantul final –χαίτης.

§2.2.3.1. Spre deosebire de θρίξ, τριχός care însemna păr (de om sau de animal, uneori chiar lână), χαίτη şi κόμη însemnau "coamă" şi "păr lung" în cele mai variate sensuri[23]. La Vizandios-Ioanid χαίτη înseamnă: koamă de kalŭ, ši (maĭ noŭ) de leŭ; (despre omŭ) părŭ lungŭ; (fig: despre pomĭ) frunze sau frunzetŭ (Franţ:) feuillage; iar κόμη este părŭ lungŭ (despre kalŭ, de ači) koamă; (fig: despre pomĭ ši plante) frunzime, earbă; (iar maĭ ku seamă) partea čea înflorită. Desinenţa –ης era folosită cu substantive de decl. I şi III care alcătuiau formantul secund al unor adjective compuse[24], indicând de obicei posesorul (purtătorul) calităţii numită de primul formant. În ciuda aşteptărilor, compuşii cu –χαιτης sunt numeroşi şi bine atestaţi, literatura greacă oferindu-ne câteva zeci de astfel de cuvinte, pe care nu am să le enumăr aici în totalitate ci doar câteva, cu titlu de exemplu. În afară de Eustathius, de aceşti compuşi se ocupă şi lexicograful Herodianus, Partitiones 6: Καὶ ὅσα ἀπὸ τοῦ χαίτη· εὐχαίτης ἵππος, ὁ καλόθριξ· πολυχαίτης· λασιοχαίτης· κυανοχαίτης Ποσειδῶν Şi cele câte (sunt) de la chaite: cal euchaites, cel cu coamă frumoasă; polychaites [cu plete bogate], lasiochaites [cu plete lăţoase], Poseidon cyanochaites [Poseidon cel cu plete albastre]. Ποσειδῶν κυανοχαίτης era o formulă consacrată, fiindcă ea se întâlneşte la mai mulţi autori şi în inscripţii[25]. Un compus poetic ἱππιοχαίτης apare la Hesychius, iota.866: ἱππιοχαίτην· ἐξ ἱππείων τριχῶν. hippiochaites: din păr de cal. Hesiod. Theog.977: βαθυχαίτης cu plete lungi; Hesych. phi.894: φριξολόφος· ὀρθοχαίτης phrixolophos: cu plete drepte; Suda. mu 444: Μελαγχαίτης· ὁ μέλαιναν χαίτην ἔχων. Melanchaites: cel care are plete negre (cuvântul apare şi în inscripţia SEG 34:50, iar Diodorus 4.12.7 citează un personaj cu acest nume); omega 101: Ὠμοχαίτης; fără definiţie, dar însemna cu coama pe umeri (de la ὦμος umăr). În inscripţii χρυσεοχαίτης[26] cu plete aurii, κισσοχαίτης[27] cu plete de iederă etc.

§2.2.3.2. Etimologia lui χαίτης. După Frisk (2.1065) χαίτη, care însemna şi păr lung, lăsat pe umeri dar şi păr cârlionţat, buclă, este un vechi cuvânt ΙΕ cu sensul păr, coamă, cu rude în grupul iranic şi în cel celtic: avest. gaēsa- m. cârlionţ, buclă (adj. gaēsu- cu păr creţ), npers. gēs "herabhängende Haare", bucle, irl. (veche şi med.) gaiset păr zbârlit, ridicat, toate de la IE *ghaits(o)- zurückzuführen, care avea două teme: în –es şi în –ā (v. WP I.529). Pokorny (loc.cit.) arată că aici aparţine şi mac. Γαίτεας[28], atestat în câteva inscripţii, aproape toate din Macedonia[29].

§2.2.4. Formantul iniţial δρομι-. Verbul grecesc principal care exprima noţiunea 'a fugi' era în epoca clasică τρέχω, de la rădăcina IE *dhregh-[30]. Acesta a concurat şi în cele din urmă a eliminat alte două tulpini mai vechi care ocupau acestă nişă semantică, de la care însă a preluat mai multe teme temporale: *drā- (>δράω [2]) şi *drem- (>δρέμω). Ele proveneau de la un rad. primar *der[31] (WP 1.795sqq) a alerga, toate aceste rădăcini fiind însă înrudite în plan proto-IE.

Dintre ele, tulpina δρεμ-, cu gradele apofonice δρεμ- (prezent), δρομ-(perfect) şi δρᾰμ-(aorist) a cunoscut o largă întrebuinţare. Cu vremea, temele lui δρέμω, al cărui prezent a ieşit din uz, au devenit dublete 'neregulate', supletive, ale lui τρέχω. Astfel, dicţionarele ne spun că viitorul θρέξομαι este concurat de δραμοῦμαι, iar aoristul ἔθρεξα[32] era rar, în locul său folosindu-se în mod curent ἔδραμον.

Verbul τρέχω nu avea nici perfect propriu, pe grad τροχ[33], şi de aceea a împrumutat de la δρέμω formele de perfect δεδράμηκα şi δέδρομα (mai vechi şi preferat de poeţi). De aici o serie de nume comune, între care δρόμος alergare, curs(ă) etc., δρομάς dromader; fig. (la Vizandios-Ioanid) femeie învierşunată, kare aleargă pe uliţe, δρομεύς ştafetă, alergător (şi sportiv), δρομικός referitor la alergare; iute, δρόμων (2) o corabie rapidă şi un fel de crab ş.a. Sensul primar al lui δρομ- este deplasare rapidă (eventual de colo-colo, sau împrejur), chiar agitaţie, tremur. Principalele sale ramificaţii de sens în greaca clasică au fost atât acţiunea a alerga (= a merge iute, şi cu piciorul dar şi cu un vehicul uşor), cât şi determinantul ei, iute, rapid, aplicat fie unei mişcări, fie unei fiinţe sau obiect. În subsidiar, δρομ - fiind o temă de perfect – conţine şi ideea de acţiune îndeplinită, ca de pildă în subst. δρόμος, care înseamnă şi drum parcurs, curs(ă) şi, de aici, locul pe unde se merge (uliţă) sau traseu.

§2.2.5. Explicarea compusului δρομιχαίτης.

§2.2.5.1.Sensul. Lipsind atât din dicţionarele moderne cât şi din lexicoanele şi repertoriile de cuvinte rare ale filologilor antici şi bizantini, nu am găsit o definiţie explicită a lui δρομιχαίτης şi am crezut că sensul cel mai potrivit al alăturării lui δρομ(ι) alergare, cursă lui χαίτη coamă, (prin înt.) plete, este cel de plete curgătoare, asociaţia de idei între plete şi a curge fiind cât se poate de firească[34]. Noţiunile a alerga (repede)a curge (inclusiv abstract: a fi în desfăşurare, în curs) sunt practic inseparabile în cele mai multe limbi IEne. Aceeaşi relaţie care exista de pildă între sensurile alerg şi curg ale lat. curro, se reîntâlneşte şi azi în majoritatea limbilor acestei familii, ca de ex. în engl. to run ori germ. laufen. Chiar şi în română, a curge provine din lat. curro, -ere "a alerga, a curge'[35]. Sensul "cu plete curgătoare" putea sugera două imagini: fie cea a pletelor lăsate pe umeri (sin. gr. ὠμό-θριξ cu părul pe umeri şi ὠμο-χαίτης cu pletele pe umeri), fie cea a pletelor fluturând în vânt, ambele potrivite unui nume de războinic. Ulterior însă, analiza cuvintelor formate de la tema de perfect δρομ- mi-a infirmat această presupunere iniţială, fiindcă în nici unul din compusele cu δρομι-, δρομο- ori cu –δρόμος, -δρομή, -δρομία etc. această temă nu dă sensul curgere (despre păr atârnare, unduire, fluturare etc.). Dimpotrivă, în aproape toate aceste cuvinte – destul de multe la număr – ea înseamnă fie mişcare rapidă (de colo-colo), agitaţie, fie deplasare (rapidă – deci 'alergare' - sau curs, cursă) ori traseul, direcţia, locul unei deplasări. De pildă, δρομὰς ἰχθύς [lit. peşte fugaci][36] este tonul, numit astfel după mişcările sale bruşte; δρομάσι βλεφάροις înseamnă la Euripides[37] cu ochi neliniştiţi (=mereu în mişcare); în aceeaşi operă, sclavii frigieni care se agitau de colo-colo, sunt numiţi δρομάδες...Φρύγες[38] frigienii...agitaţi etc. Spre aceeaşi interpretare ne duce şi pasajul §1.5.2 în care Eustathius, făcând etimologia lui δρομιχαιτης, ne arată că imaginea pe care i-o evoca χαίτη, mai ales în acest compus, era cea de masă (de păr) în mişcare (rapidă, tremurare, clătinare), aşa cum este coama calului în alergare, ori (după interpretarea lui Vizandios), cea a leului. Tot astfel vede lucrurile şi Quénon, amintit mai sus, care în dicţionarul să înregistrează adjectivul δρομιχαίτης cu sensul qui agite sa crinière en courant[39]. O interesantă posibilitate este şi aceea ca aici χαίτη să desemneze nu pletele războinicului – care mai greu sugerează imaginea de "masă mişcătoare" aşa cum o vede Eustathius –, ci creasta bogată a unui coif cu coamă (panaş) mare, eventual din păr (de cal), poate un coif de un tip aparte, specific geţilor. Această creastă, indiferent din ce era făcută, se numea în greceşte de obicei λόφος, cuvânt care în unele din sensurile sale este sinonim cu χαίτη şi κόμη[40]. Pentru a numi clătinarea, zguduirea specifică a coamei coifului, λόφος apărea într-un compus şi mai sugestiv, σειόλοφος care-şi clatină creasta(de la σείω a zgudui, (cu)tremura, de unde σεισμός cutremur), cu care δρομιχαίτης ar putea fi un sinonim parţial.

§2.2.5.2. Finala [ι] în loc de [ο] în δρομι-. Cât despre modul în care el este format, Eustathius observă (v. mai sus, §1.5.3) că finalul primului element prezintă "schimbarea lui [o] în [i]", fără să dea însă vreo explicaţie acestui fapt. Această formulare înregistrează nu un accident, o anomalie, ci o clasă de cuvinte care în compunere primesc vocala tematică [i]. Despre compuşii care au primul formant terminat în [i] vorbesc, deşi pe scurt, atât gramaticii vechi cât şi moderni. Gramaticile găsesc mai multe clase de formanţi iniţiali terminaţi în [i], dintre cele mai importante fiind: formanţii provenind de la teme în [i][41], precum μαντί-πολος inspirat (<μαντίς văzător), μηλι-ηδής dulce ca mierea (< μέλις miere), πτολί-πορθος jefuitor de oraşe (<πτόλις=πόλις oraş); cei care constau într-un nume pus la dativ sau locativ[42]: δορί-ληπτος dobândit cu suliţa (<δόρυ suliţă), γαστρί-μαργος lacom (<γαστήρ, γαστρός stomac), νυκτί-πορος[43] călător de noapte (<νύξ, νυκτός noapte), ὁδοί-πορος drumeţ(<ὁδός drum); cei proveniţi de la verbe, cel mai adesea cu ajutorul unui sufix –σι[44], de ex. Λυσί-μαχος cel ce potoleşte lupta < λύω a desface, στρεψί-μαλλος cu lână creaţă < στρέφω a învârti, răsuci etc. Însă în afara lui Eustathius, nici unul din ei nu îl explică pe δρομι-χαίτης, iar gramaticile moderne nu sunt preocupate de tipul său particular, anume cel al compuselor care se pot termina şi în [ι], deşi vocala lor tematică pare să fie alta (în cazul nostru [ο]). Găsim totuşi câteva exemple de schimbare a finalei primului component din [o] în [ι], la gramaticii şi lexicografii bizantini. Astfel, Eustathius vorbeşte în câteva locuri de epitetul homeric al mistreţului, ἀργιόδους cu colţi albi pe care, în Comm. Il. 4.676 îl şi explică: Ἐν δὲ τῷ ἀργιόδοντες ἢ πλεονάζει τὸ ι͵ ὡς καὶ ἐν τῷ ἱππιοχάρμης͵ ἢ τροπῇ τοῦ ο εἰς ι γέγονεν ἐκ τοῦ ἀργόν Iar în argiodontes ori i-ul este pleonastic, ori (cuvântul) vine de la argos [alb], prin schimbarea lui [o] în [i][45]. Herodianus citează şi el astfel de caz (De orthogr. 3,2.491): δευρί τὸ ἐπίρρημα διὰ τοῦ ι ἐκ τοῦ δεῦρο τροπῇ τοῦ ο εἰς ι Adverbul deuri ['până aici'], cu [i], (vine) de la deuro ['până aici'], cu schimbarea lui [o] în [i]. Tot el spune (ib. 3,2.500): εἰλοκρινής ἦν καὶ τροπῇ τοῦ ο εἰς ι εἰλικρινής eilokrines [lămurit, decantat] era şi eilikrines, cu schimbarea lui [o] în [i]. La fel, adjectivul καλός folosea în compunere tema καλλι (καλλίτοξος cu arc frumos, καλλίπολις cu oraşe frumoase etc.), probabil aceeaşi cu tema comparativului καλλίων şi superlativului κάλλιστος, ca şi a unor derivaţi precum καλλύνω[46]. Nu avem deci nici un motiv să apreciem că formantul δρομι- ar fi vreo eroare sau vreo grecizare forţată de un nume străin. Mai mult decât atâta, forma δρομι-, deşi foarte rară, nu este totuşi unică: ea mai apare într-un cuvânt menţionat de Hesychius[47], anume în δρομιάμφιον (compus din δρομι+ αμφι-ον), un alt nume al zilei a şaptea (a cincea la alţii) după naştere, în care femeile din preajma lehuzei alergau cu pruncul în jurul vetrei.  Iată deci că acest fenomen de "înlocuire a lui [o] prin [i]" în finala primului component semnalat de gramaticii vechi este cât se poate de grecesc, chiar dacă explicaţia lui este încă neclară. El nu presupune nici un fel de influenţă tracă, Δρομι- fiind deci o variantă normală a lui Δρομο-[48]. De altfel, geto-grecul din inscripţia CIL 6.27991 de la Roma (v. supra, §1.4.2) îşi "corectează" numele, regularizându-l în Dromocheta (-cheta fiind adaptarea fono-morfologică latină normală a gr. -χαίτης).

§2.2.5.3. Vocala tematică [i] în tracă. Fac aici un mic excurs de la firul demonstraţiei pentru a arăta că cele spuse mai sus nu au nicidecum menirea de a nega o trăsătură morfo-lexicală cât se poate de reală a resturilor de limbă trace: aceea că în numele compuse primul formant  se termină cel mai adesea în vocala [i], alternând cu [e] (care este doar o variantă de apertură). În unele din aceste nume, precum Decibalus / Δεκίβαλος, [i] pare a fi o închidere târzie regulată a unui originar [e] (Δεκέβαλος, Decebalus), vocală ce se întâlneşte în finalul primului component şi în multe alte nume: Βοιρε-βιστας, Δεκαι-νεος [=*Deke-neos][49], Κετρε-πορις (> Κετρι-πορις) ş.a. Însă [i]-ul este cu certitudine primar (sau unic) în antroponime precum: Βισι-ζενις, Βρι-ζενις, Derzi-zenus, Ειτι-ζενις, Δινδι-πορις, Διλι-πορις, Epti-poris, Biti-tralis etc. La fel se formează şi o mulţime de toponime, atât dace în -dava/-deva (Aci-dava, Αργι-δαυα, *Βουρι-δαυα, Ζαργί-δαυα, Καρσί-δαυα, Μουρι-δεβά, Οὐτί-δαυα etc.), cât şi trace, în–para şi –diza (Βενδι-παρα, Βηρί-παρα, Βουσί-παρα, Δρουσί-παρα, Δακί-διζος, Κιστί-διζος etc.). Este deci limpede că şi în limbile trace existau atât teme în [i], cât probabil şi desinenţe cazuale (de pildă de dativ sau/şi locativ [49bis]) ori alte teme speciale folosite în compunere care cereau ca vocală finală pe [i]. Avem însă de a face cu fapte de limbă paralele, datorate originii comune a celor două limbi, nu doar în depărtatul plan indo-european, ci probabil într-o ramură IE mai recentă[50].

§2.3. Există vreun element trac în numele Dromichaites? De ce este purtat de traci? Odată stabilită existenţa indiscutabilă a adjectivului δρομιχαίτης în greacă, nu mai poate încăpea nici o îndoială că - în această formă - numele regelui este grecesc. Cum se explică atunci faptul că el a fost atribuit unui rege get şi a fost purtat exclusiv de traci? Există vreun alt element care să lege acest nume grec de limba tracilor (geţilor)? Teoretic, sunt două tipuri posibile de astfel de legături: fie cuvântul grecesc era omonim cu vreun nume trac, ori poate doar un paronim grecizat, eventual adaptat prin etimologie populară, fie el este traducerea exactă a unui original getic care nu s-a transmis, şi care însemna în acea limbă "(cel) cu coamă mişcătoare".

§2.3.1. Forma numelui nu are nici un element trac. Δρομιχαίτης ar fi omonimul unui nume trac numai dacă, printr-o extremă coincidenţă, în tracă exista un nume identic. Acest lucru este însă cu neputinţă din două motive. 

§2.3.1.1. Aşa cum admit toţi tracologii care s-au ocupat de această problemă, limbile tracice nu aveau aspirate. Prin urmare, χ din Δρομιχαίτης nu putea corespunde unui sunet tracic.

§2.3.1.2. Probabilistic vorbind, lungimea cuvântului δρομιχαίτης şi elementele din care este el format fac imposibilă o omonimie fortuită cu un nume trac.

§2.3.1.2.1 S-ar putea invoca faptul că o asemenea coincidenţă există de pildă în cazul lui Μεσημβρία care, deşi în mod neîndoios un nume trac format cu –bria, coincide perfect cu cuvântul grec μεσημβρία 'sud'. Acest cuvânt grecesc este pronunţia sincopată a lui μεσημ(ε)ρία (lit. miază-zi) > *μεσημρία > μεσημβρία (prin introducerea unui [β] epentetic în grupul [mr], fonetic imposibil în greacă). Forma curentă a toponimului Μεσημβρία este însă o adaptare greacă prin etimologie populară, originalul trac fiind cu siguranţă diferit. Numele era compus – chiar după mărturia autorilor antici şi a inscripţiilor – din numele unui rege autohton + bria 'cetate' (Detschew Spr. 86). Prima sa parte (cea formată de la numele regelui) trebuie să fi avut vocala [ā], întrucât varianta dorică atestată în inscripţiile locale era Μεσαμβρία, acesta devenind Μεσημβρία numai în gura grecilor de obârşie ionică. În al doilea rând este de presupus că în prima parte litera [σ] este doar aproximarea greacă a unei consoane autohtone cu o altă articulare, pentru care alfabetul grec nu avea o literă specială şi nici o convenţie grafică[51] adecvată. S-a afirmat că grafia Μεsampiαμβρία întâlnită pe unele din monedele acestui oraş ar transcrie un sunet special (v. Detschew loc.cit.). Lucrul este posibil, fiindcă litera folosită aici, asemănătoare unui T (sampi), este o variantă grafică arhaică a lui sampi (Ϡ)[51bis], folosită acolo unde în koine era grupul σσ (ionic ττ) sau ξ (din grupuri de sunete speciale în IE). Cu toate acestea, numele slav popular modern, Nesebăr, conţine un [s] şi nu vreun alt sunet. Numele slav a moştenit însă pronunţia greacă a acestui nume, cea autohtonă fiind deja abandonată la venirea slavilor.

§2.3.1.3. Nici paronimia ori etimologia populară nu sunt mai probabile, contrar părerii lui Detschew[52] care, deşi crede că Δρομιχαίτης este compus din elemente greceşti, îl inserează totuşi printre numele trace. Pentru a putea fi explicat astfel, ar trebui ca în onomastica tracă să găsim nume apropiate de cei doi componenţi ai săi. Or, în realitate nici unul din ei nu seamănă cu vreunul din numele trace pe care le cunoaştem.

§2.3.1.3.1. Δρομ(ι)-.Nu există nume trace care să înceapă cu drom-, ori măcar să conţină această tulpină.

§2.3.1.3.1.1. Am putea eventual apropia pe drom- de finalul –draimos din toponimul Ἀνάδραιμος, acceptând o alternanţă vocalică a/o (altfel reală), precum şi metateza lui iota (fenomen existent şi el în tracă, aşa cum am arătat în altă parte[53]). Anadraimos este şi el considerat nume trac de către unii lingvişti, chiar pus în legătură cu gr. δρόμος[54] şi cu rom. drum[55]. Pe de o parte însă, acesta este un toponim, nu un antroponim, este edonic (dacă nu cumva chiar macedonean), nu getic sau nord-tracic, şi apare ca formant final, nu iniţial (chiar dacă poziţia lui în compuşi nu este hotărâtoare). În plus, etimologia propusă pentru Ἀνάδραιμος (ca traducere tracă a gr. Ἐννέα ὁδοί Nouă Drumuri), nu este deloc certă şi nici măcar probabilă. Dacă numele capitalei regiunii, Drama în documentele bizantine şi moderne, exista în greaca vulgară antică, deşi el nu este atestat la această epocă[56], atunci Anadraimos este cu mult mai probabil  un derivat adjectival *Ἀνα-δράμιος, cu metateza lui iota[57], de la un toponim *Ἀνάδραμα 'Drama de sus'[57bis].

§2.3.1.3.2. -χαιτης. Cât despre formantul final, χαιτης, singurul element trac de care ar putea fi apropiat, în baza unei asemănări destul de vagi şi cu aproximări fonetice dubioase, este -γαισης din numele Βουλο-γαίσης[58], pe care Detschew (Spr. 79) îl consideră trac. Însă acest nume transmis de Dio Cassius (care apare în manuscrise şi în varianta grafică Οὐολογαίσης) este în mod evident acelaşi cu Vologaesus rex Parthorum de la Tacit (An.12.14.44; H.1.40 etc.), S.Aur.Victor (Caes.9.10) ş.a., rudă apropiată cu avest. gaēsa-, gaēsu- citate mai sus (v. §2.3.3.2), fapt ce demonstrează că Βουλογαίσης/Vologaesus este iranic. De altfel, nici unul din cei doi formanţi ai săi nu mai este atestat în onomastica tracă.

§2.3.1.4. În consecinţă, putem încheia cu afirmaţia că sub aspectul formei, Δρομιχαίτης nu este nici identic şi nici asemănător cu vreun nume trac care să fi motivat o etimologie populară.

§2.3.2. Este Dromichaites o traducere din tracă? Posibilitatea ca Dromichaites să fie traducerea unui nume trac, rămas necunoscut, ce însemna "cel ce-şi agită coama" nu este teoretic imposibilă, dar ea nici nu este susţinută de vreun argument pozitiv.

§2.3.3. Care era originea lui Dromichaites? Nu este deloc obligatoriu ca un purtător al unui nume grec (fie el şi rege) să fie neapărat grec. Aşa cum am văzut în secţiunea dedicată izvoarelor, Dromichaites este numit de autorii antici cel mai adesea get şi trac. Polybius îl face rege al Odryşilor. Nu trebuie deloc să respingem această afirmaţie, dar nici să o interpretăm în sensul că regele va fi avut obârşie odrysă[59]. Explicaţia cea mai naturală a acestei menţiuni este cea dată de acad. Al.Vulpe în IR I, p.462-463. D-sa, acceptând-o şi coroborând-o cu datele celorlalte surse, afirmă că Dromichaites însuşi se va fi considerat odrys, datorită apartenenţei tradiţionale a geţilor la gloriosul regat odrys. Nu avem aşadar nici un motiv să punem la îndoială originea getică a lui Dromichaites.

§2.4. De ce regele get şi tracii numiţi Dromichaites purtau un nume grec? Am văzut până acum că nu există nici un element care să arate că numele Dromichaites ar fi trac în vreo privinţă. Dimpotrivă, din textele analizate reiese fără dubiu că el era un cuvânt grecesc. Am văzut şi că regele Dromichaites era indiscutabil get, nu grec, şi că numele său a fost purtat exclusiv de către traci. Întrebarea cheie a întregii acestei investigaţii este deci: de ce tracii, în frunte cu un rege get, au folosit un nume grecesc, şi încă unul creat de la un cuvânt rar, pe care nici grecii înşişi nu îl foloseau ca nume propriu?

§2.4.1. Cum a primit Dromichaites un nume grec? Este un fapt comun ca un nume propriu să dobândească o răspândire preferenţială sau chiar exclusivă în regiuni locuite de alte neamuri, vorbind alte limbi decât cea din care provine el[60]. Explicaţia acestui fenomen este de natură culturală şi istorică şi tot astfel trebuie să se fi întâmplat şi cu Dromichaetes. De aceea, reconstituirea şi înţelegerea climatului cultural existent la curtea regelui get şi probabil în întreaga societate nobiliară getică în acel moment istoric, ca şi analiza cronologiei atestărilor acestui nume, ne pot oferi un răspuns convingător.

§2.4.2. Puternica influenţă elenistică asupra regatelor trace. Aşa cum sunt de acord istoricii care au comentat domnia şi politica acestui rege, şi cum de altfel rezultă din acţiunile sale, Dromichaites, ca şi vecinii săi traci şi sciţi, a urmărit o apropiere de lumea elenistică. Purtarea sa faţă de Lysimachus – pe care îl numeşte "tată", deşi îl ceartă şi îl iartă ca pe un fiu, şi căruia îi devine apoi ginere –, 'protectoratul' pe care l-a exercitat asupra cetăţilor greceşti de la Pont (v. Al.Vulpe, IR I, p.461) etc. arată clar că politica sa urmărea apropierea de civilizaţia cea mai înaltă a epocii, cea elenistică, şi că – din această perspectivă – el dorea să păstreze bune relaţii între regatul său şi cele elenistice, şi eventual să participe ("federativ") la commonwealth-ul elenistic. Nu există nici o îndoială că în societatea getă (sau măcar în clasele ei superioare) exista o puternică emulaţie faţă de civilizaţia elenistică, ea adoptând nu doar cultura ei materială, ci şi modul ei de viaţă şi limba. Îmi ajunge să citez în această ultimă privinţă cuvintele marelui cunoscător al acestei lumi care a fost Vasile Pârvan: "…putem admite ca absolut sigură cunoaşterea limbei greceşti nu numai de Dromichaites, dar de întreaga lui curte. Încă din sec. VI î.e.n. nu numai thracii de sud, dar şi scythii şi geţii din nordul Dunării şi Mării Negre, erau adânc pătrunşi de cultura greacă…" (Getica 63). Prin urmare nu este deloc deplasată presupunerea că la curtea regelui get, unde trebuie să fi existat o orientare şi o atmosferă profund filo-elenă, unii nobili, inclusiv regele, îşi vor fi luat nume sau supranume greceşti.

§2.4.3. Dromichaites este primul care a purtat acest nume. Convingerea mea este că până la regele care l-a învins pe Lysimachus nu exista la greci un nume propriu Dromichaites, şi cu atât mai puţin la geţi. Primul care a fost numit astfel a fost chiar acest rege, în circumstanţe şi după un scenariu pe care cu greu le putem reconstitui astăzi, cu o probabilitate cât de cât acceptabilă. Am văzut că nu este exclus ca el să traducă un nume getic, deşi nici un indiciu pozitiv nu sprijină această explicaţie (care nici nu este necesară în ipoteza noastră). El ar putea fi o poreclă (eventual mai veche) dată spontan de grecii ori de nobilii geţi elenofoni din anturajul său. Este însă mai probabil ca el să fie un supranume "de arme", luat încă înainte ca el să devină rege. Judecând după numărul mare de traci menţionaţi în Grecia în această epocă, cred că putem presupune cu o bună probabilitate că Dromichaites va fi trăit o vreme în Grecia, ca mulţi din nobilii traci din vremea sa, fie ca ostatic (dacă era odraslă regală), fie în trupele de mercenari atestaţi în zeci de inscripţii, în special din Attica (Athena) şi de la Delphi. Dacă inscripţia IG II² 1956 (datată rotund pe la 300a; v. §1.4.1) a fost într-adevăr cioplită în jurul acestui an, atunci sunt toate şansele ca soldatul numit în r.I.43 Δρομιχαίτης să fie chiar viitorul rege[61].

§2.4.4. De ce numele a fost purtat de traci? Dar dacă momentul şi împrejurările concrete în care Dromichaites şi-a primit numele rămân simple presupuneri, motivul pentru care acesta a fost ulterior purtat de traci este cu mult mai sigur. După războiul cu Lysimachus (cca. 300-292a) şi a memorabilei clemenţe faţă de acesta, care a atras nu numai glorie pentru regele get ci şi admiraţia lumii elenestice faţă de geţi, regele trac cu nume grecesc a devenit o figură simbolică a geţilor şi tracilor, probabil o figură quasi-legendară încă de pe când era încă în viaţă. Judecând fie şi numai după ecoul faptelor sale în lumea greacă, Dromichaites trebuie să fi fost un om cu o personalitate excepţională. Geniul său militar şi diplomatic face foarte probabilă ipoteza că el a domnit şi asupra odryşilor, cărora geţii le fuseseră până atunci vasali. Datele arheologice arată că în timpul domniei sale geţii intră definitiv în sfera culturală elenistică. În îndelungatul său război cu Lysimachus el a luptat de la egal la egal şi a şi învins cea mai mare putere militară a vremii, pe cea macedoneană, fapt care l-a şi propulsat printre cele mai celebre figuri ale istoriei acestei epoci, cum arată numeroasele surse care îl pomenesc.

§2.4.4.1. Geţii şi tracii au perpetuat numele regelui. Astfel stând lucrurile, este pe deplin natural să admitem că după el mulţi alţi geţi (şi, în general, traci) îşi vor fi botezat băieţii Dromichaites, nume care, deşi grecesc în formă, era profund traco-getic în semnificaţii. Lumea tracică, şi în special cea a tracilor centrali şi nordici, care avea mai puţine contacte cu lumea civilizată şi cu popoarele 'respectabile' din sud – adică greco-macedonenii, egiptenii şi perşii – era pentru greci (şi avea să rămână încă multă vreme) o lume barbară şi marginală, de unde veneau ori sclavi ori hoarde de războinici sălbatici, o lume profund şi constant dispreţuită în civilizaţia greacă[62]. Conflictul dintre Lysimachus şi Dromichaites a produs însă o mare schimbare "de imagine", cum am spune astăzi. Uriaşul renume pe care l-a câştigat primul său purtător în urma episodului devenit topos istoriografic, a făcut ca urmaşii săi să-i folosească cu mândrie numele. Tracul de rând, numindu-şi băiatul Dromichaites, reitera acest episod glorios. Amintirea lui nu numai că măgulea naţionalismul, patriotismul oricărui trac şi-i stârnea mândria pentru propria istorie, dar îi oferea acestuia – în mijlocul unei lumi care-l considera de categorie inferioară – mai multă respectabilitate şi demnitate. Dacă te numeai Dromichaites, erai probabil considerat, chiar de către greci, din neamul celui care l-a învins pe Lysimachus, care s-a dovedit nu un sălbatic, ci un înţelept, un erou, întocmai ca eroii greci.

§2.4.4.2. Cronologia personajelor numite Dromichaites. Că aşa trebuie să fi stat lucrurile ne dovedeşte şi cronologia atestărilor acestui nume. Primul purtător al numelui Dromichaites este chiar regele get, momentul primei atestări fiind aşadar pragul dintre sec. IV şi IIIa. Cam tot atunci este datată inscripţia de la Athena, în care apare un soldat pe nume Dromichaites care, cum am văzut, ar putea fi chiar regele get. Este însă la fel de posibil ca ea să fie mai recentă cu câteva decenii, din prima generaţie de epigoni ai lui Dromichaites. Următorul purtător al numelui apare jumătate de secol mai târziu, în persoana unui comandant al tracilor din vremea (şi din armata) lui Antiochus II (cel supranumit Theos), la 246a (v. supra, 1.3). Un altul, şi el foarte probabil trac, este cel amintit de Appianus la 87a, ca general al lui Mithridates VI Eupator (v. supra, 1.2). În sfârşit, cel din inscripţia CIL 6.27991 (databilă incert prin sec. IIp?), este cu siguranţă un grec[63] de la Roma (care de altfel şi regularizează primul formant: Dromo- în loc de Dromi-), probabil şi el de origine getică sau tracică. Iată deci că, exceptând această ultimă menţiune târzie, perioada de utilizare a numelui coincide cu cea în care amintirea regelui putea fi încă vie: de pe la începutul sec. IIIa până în prima jum. a sec. Ia, adică ceva mai mult de 200 de ani, cât va fi durat ecoul faptelor lui Dromichaites[64].

 


Note:

[1] IR I, p.462.

[2] V. Pârvan, Getica, p.55-65; Al.Vulpe, IR I.461-464; C.Daicoviciu, Ţara lui Dromichaites, în Emlékkonyv Kelemen Lajos, Cluj, 1957, 180-182 = Il paese di Dromichete, Dacica.Studii şi articole privind istoria veche a pământului românesc, Cluj,1970,97-100.

[3] H.S.Lund, Lysimachus, A Study in Early Hellenistic Kingship, London-New York, 1992, p.42sqq; C.Franco, Il regno di Lisimaco.Strutture amministrative e i rapporti con la città, Pisa,1993; Müllenhoff, Deutsche Altertumskunde, III p.132; Roessler, Die Geten und ihre Nachbarn, Wiener Sitzb., phil.-hist. Cl. 44, 1863, 140sqq; I. şi W. Hünerwadel, Forschungen zu Gesch. des Königs Lysimachos von Thrakien, Zürich, 1900; G.B.Possenti, Il re Lisimaco di Tracia, Torino,1901; Niebuhr, Kleine Schriften, 1828, p.379 et passim; G. Droysen, Geschichte der Nachfolger Alexanders (Hamburg, 1836).

[4] Acolo unde nu se specifică altceva, traducerile îmi aparţin.

[5] Ed. Buettner-Wobst, IV p.528. Notaţia diferă după ediţii: la Schweighauser (IV, part. 2, p.41) este Fragm. grammaticum 14, reluat întocmai în ed. Didot (II p.160); în ed. Bekker (II p.1176) este Fragm. 16.

[6] Vers din autor necunoscut.

[7] V. nota 1 [pag.74] a lui Radu Florescu la Pârvan, Getica, p.60, Bucureşti 1982. Numele acestui comandant era, în ediţiile lui Polyaenus anterioare celei a lui Maasvicius (1690) Αἴθης, citit de alţii Ἀέθης (v. Tomaschek Thr 1.95). Emendarea este acceptată de Melber, în ediţia sa de la Teubner şi de editorii următori.

[8] Textul întreg al inscripţiei este: D(is) M(anibus) / M(arco) Valerio Dromochetae sive Cal/lipartheno fecit Vibia Musice con/iugi suo b(ene) m(erenti) libertis libertabusq(ue) / posterisque eorum M(arci) Valeri Dromochetaes(!) / item libertis libertabusque Vibi/ae Musicenis h(oc) m(onumentum) (h)e(redem) n(on) s(equetur).

[9] Este verbul χώω, tranzitiv al lui χώομαι=χώννυμι ' a face grămadă'

[10] T.Taylor, Description of Greece, 1794.

[11] Eroarea, ridiculizată chiar în anul următor, în vol. 5 al The British Critic, and Quarterly Theological Review, London, 1795, de John Henry Newman şi James Shergold Boone, p.8, nu a fost cu toate acestea corectată nici 30 de ani mai târziu, în ediţia din 1824 (p.23) a acestei traduceri (!).

[12] Grimm 1848 I, p.202.

[13] Bergmann 1859, p.39. Se pare că a ajuns independent la această concluzie, fiindcă nu îl citează pe Grimm.

[14] Bergmann 1859, p.39 nota 1: "En langue gète [=gotică] haitia signifiait instigation, et ce mot servait à désigner le chef courageux qui excite ses compagnons au combat (norr. hetia, all. hetze). Thrumi-haitia, dont les grecs ont fait Dromi-chaites, signifie donc Excitateur au combat. Le mot thrym-hetia est une expression poétique usitée dans les chants des Skalds pour désigner tout chef héroïque (cf. Asa-hetia = Thôr)".

[15] Id. ibid., p.40, n.1: Le nom de Volo-gaisus est composé de gaisus qui, dans la langue Scythe, signifie épée(voy. Les Scythes,p.33), et de Hvala (p.kvala), qui désigne le tourment, la mort (cf. Halia). Vologaisus signifie donc Épée de la mort.

[16] Id. ibid., p.40, n.3: "Gète Vairi-vistas, dont les grecs on fait Boiri-bistes, signifie Acquis au Héros, c'est-à-dire au Soleil".

[17] Id. ibid., p.40, n.4: "Dekeballus (?) me semble être la transcription grecque du mot gète Daki-valkus (Faucon Diurne; norr. Dag-valr et dag-hrefn)".

[18] Tomaschek Thr 2.2.36.

[19] V. concordanţa semantică cu etimologia germanică a lui Bergmann, supra, n.11.

[20] Detschew Spr. 158-159.

[21] Detschew Spr. 159: Es scheint, daß der thrak. PN an die Bestandteile der griech. PN Δρομο- und Χαιτο-, -χαιτης, Bechtel PN[=Bechtel 1917] 142 und 464, angeglichen ist.

[22] Eichwald 1838, p.294 şi nota 4: Der Name dieses Getenkönigs scheint ganz Griechisch zu seyn.

[23] Deşi toate trei cuvintele însemnau în ultimă instanţă 'păr', totuşi χαίτη şi κόμη numeau mai degrabă masa (mişcătoare) de păr de pe capul şi gâtul animalelor sau oamenilor, în vreme ce θρίξ trimitea la idea firului (firelor) de păr şi a părului ca material. Cu toate acestea, în compuşi, ele puteau fi sinonime, uneori perfecte (comutabile), în formele -θριξ şi –τριχος (de la θρίξ), -κομος şi –κόμης de la (κόμη) şi –χαίτης (de la χαίτη).

[24] Smyth 1969, p.251, §888.b

[25]Bernand, Inscr.Métr. 114, la Panopolis (Akhmim, Turcia; ~Ia): κλῦθι Ποσ<ε>ίδαον γαιήοχε κυανοχαῖτα, un vers din Odysseia lui Homer (9.528). V. κυανοχαίτης şi în SEG 45:776, la Mende (Cape Poseidi, Chalkidike), sf. VIa.

[26] IGBulg V 5039, Odessus(Varna):  [Ἀσκληπι]ὲ χρυσεοχαῖτα; FD III 2:138 (Delphi) I.4-5. Πύθιον χ̣[ρ]υ̣σεοχαίταν

[27] BCH 1895:393, Delphi (~340a), I.2-3: Ε[ὔιε, Ταῦρε κ]ι̣σ̣σ̣οχαῖ/τα; 147 κισσ[οχ]αίταις.

[28] Discutat de Russu Mac, p.139.

[29] IG I³ 89; SEG 43:373; EKM 1Beroia 45; IG X.2.1, 2 etc.

[30] Sensul primar al acesteia era 'a fugi circular, a se roti'.

[31] De la acesta provin, extinse cu diferite sufixe, *drā, *drem, *dreb, *dreu/dru. Înrudite mai pe departe sunt şi *dhregh- (WP 1.874), *dheŭ- (WP 1.843), *trek- (WP 1.755) şi poate şi altele.

[32] De altfel, ἔθρεξα era un aorist recent, în vreme ce cel vechi, ἔτραχον, pe grad *τρᾰχ, ieşize din uz (el apare o singură dată, la Theocritus, Idyllia 1.2.146).

[33] Pf. τέτροχα este menţionat doar de Herodianus (De locut. pravitat. 261: τρέχω͵ τέτροχα), sub beneficiu de inventar. El ieşise însă din uz, lăsând însă în urmă mai multe forme nominale, între care mai frecvente sunt substantivele τρόχος 'curier' şi τροχός 'orice fuge circular, se roteşte > roată'.

[34] V. chiar Pe umeri pletele-i curg râu, a lui G.Coşbuc. În engl. to flow înseamnă a curge, a se revărsa iar despre păr a atârna, a flutura.

[35] Explicaţia lui Haşdeu (acceptată de Puşcariu în DA, vol.I.2 [1940], p.1025, s.v. curge) este aceea că tema de prezent curg- a fost refăcută de la part. curs (şi aor. cursei) al verbului a cure, prin analogie cu a merge, pentru a evita o 'omonimie supărătoare' (prezentul regulat al lui a cure fiind eu cur).

[36] Vizandios-Ioanid s.v.

[37] Euripides Orestes 837.

[38] Ibid. 317.

[39] Vol.I, p. 298. Quénon nu citează izvorul şi nu dă nici alte explicaţii, dar el reproduce cuvântul probabil tot după Eustathius, deci se gândeşte cu siguranţă la cai. Nu ştiu de ce el adaugă "en courant", fiindcă δρομι- are aici sensul "qui agite", nu "en courant". Bănuiesc că definiţia sa este mai explicativă, de vreme ce coama cailor se agită în cursul alergării.

[40] Vizandios-Ioanid 1.1356, s.v. λόφος: [de la sensul 1. grumaz (prin întindere)] părul depe grumazŭ, saŭ koamă; (despre oam:) kosiţă din kreştetul kapuluĭ. Celelalte sensuri sunt 2. creastă, panaş 3. deal, măgură 4. piele.

[41] v. Theognostus, Canones 561; Smyth 1969, 248sqq; Donaldson 1862, 331.δ etc.

[42] Theognostus, Canones 562; Smyth 1969, 248 §879; Buttmann-Robinson 1851,  287 şi n.4 etc.

[43] Multe substantive de decl. III folosite ca formant iniţial al unor compuşi au vocala finală [i] (presupusă a fi cea a dativului sau a locativului) sau o vocală de legătură [o]: νυκτι-/νυκτο-, γαστρι-/γαστρο- etc.

[44] v. Smyth 1969, 249, §882; Goodwin 1900, 192, §873.2

[45] A doua explicaţie este cea corectă, fiindcă numele este compus din ἀργι (de la ἀργός alb) + οδοντ- (de la ὀδούς, ὀδόντος dinte, colţ).

[46] După Donaldson 1862, 330.

[47] Delta.2400: δρομιάμφιον ἦμαρ· ἀμφιδρόμια. ἔστι δὲ ἡμερῶν ἑπτὰ ἀπὸ τῆς γεννήσεως etc. (v. şi alpha 3996 ἀμφίδρομος).

[48] Şi acesta rar, întâlnit în δρομοκῆρυξ 'crainic rapid' (de ex. la Hesych. delta 2401) şi în numele  Δρομοκλειδής  (de ex. Plut. Demetr. 13.1), care s-ar traduce prin 'vestit prin iuţeală'.

[49] Unde Δεκαι- este doar o variantă grafică (hipercorectă) a lui Δεκε-, acelaşi cu cel din Δεκέβαλος, ca şi Γεικαι-=Γεικε- (în Γεικεσηνος) ori Επται-=Επτε- (v. Detschew Spr. 101 şi 167).

[49bis] Inscripţiile atestă şi un genitiv trac în -[i] de la temele în -is. V. de pildă exemplele date de Mihailov Lang. 11925sqq.: femininele Επτεθισι, Ζηνι şi Σισι ( la nom.Επτεθισις, Ζηνις şi Σισις). Inscripţiile ne oferă însă atestări şi ale unor genitive masculine în –ι: Διλιπορι, Δινδιπορι, Μεζηνλι, Θαρσι , Μοκαπορι , Τσυκολειζι (v. Detschew Spr. s.vv.).

[50] Cf. A New Dimension of the Linguistical Relations between Romanian and Greek.

[51] Prin convenţie grafică propun să numim litera sau grupul de litere prin care se notează sunetele pentru care un alfabet nu are litere speciale. Convenţii grafice vor fi deci {sch} pentru [š] şi {tsch} pentru [č] în germană, {s} pentru [š] şi {cs} pentru [č] în maghiară etc.

http://www.tlg.uci.edu/~opoudjis/unicode/other_nonattic.html#sampi

[51bis]Cf. Archaic sampi

[52] V. nota 21.

[53] Cf. Metateza lui iota.

[54] Detschew Spr. 17, îl leagă pe Ἀνάδραιμος de rad. *drem- 'laufen' (gr. δρόμος), dar fără să facă legătura şi cu prima parte a lui Δρομιχαίτης.

[55] Cf. C. Poghirc în ILR II (1969), p. 330

[56] Ἀνάδραιμος apare în sec. IV (la Steph.Byz), în timp ce Drama se întâlneşte numai la autorii bizantini, numele antic al localităţii fiind Δραβησκός (v. Detschew Spr. 156). A existat însă întotdeauna o alternanţă μ/β în numele trace, pentru care cf.C.Poghirc, L'alternance m/mb/b en thrace et en albanais, Linguistique Balkanique VI, 1963, 97-100. Vezi şi nume precum lesb. Ἀνδραβυς şi Ἀνδραμυς, faţă de lyd.  Ἄδραμυς (Detschew Spr. 17).

[57] Fenomenul fonetic de anticipare a lui iot este comun tracei şi elenei.

[57bis] Pentru formare, v. Ps.Zonaras, Lexicon alpha.179: Ἀνάζαρβα. πόλις Κιλικίας. ἀπὸ Ζάρβα τοῦ κτίσαντος.

[58] Care era Θρᾷξ Βησσὸς ἱερεύς, la Dio Cass. 54,34.

[59] Este categoric de respins şi ipoteza lui C. Daicoviciu (v. nota 2), după care Ὀδρυσῶν din textul lui Polybius trebuie citit Ὀρδησσῶν (dela Ὀρδησσός, considerat numele Argeşului la Herodot 4.48), un indiciu că geţii lui Dromichaites se aflau în regiunea acestui râu.

[60] Asemenea cazuri se întâmplă frecvent în limbi aflate sub influenţa culturală a altora. De pildă numele Radu ori Rodica, ambele foarte frecvente în română, sunt de origine slavă, deşi în limbile slave ele nu circula sau sunt extrem de rare. Toate prenumele principale ale românilor sunt străine (provenite de cele mai multe ori din variantele slave ale unor nume greceşti, multe din ele nume biblice, luate din ebraică): Ion, Gheorghe, Vasile, Mihai, Dan(iel) etc.

[61] Deşi din coloana cu numele tracilor s-a păstrat doar o mică parte, există printre aceste nume şi nume regale (cum este nr. I.37. Κεδρήπολις, v. Detschew Spr. 243 s.v. Κετριπορις) precum şi nume cu fonetism dacic: la Ι.27 Καρσις (=tr. Κερσης, Κερσος, v. op.cit. p.229 s.v. Καρζας) şi la I.29 Δριαζις (op.cit. p.157).

[62] În acest sens sunt extrem de instructive nu doar dispreţul suveran al lui Ovidius faţă de geţii tomitani, în ciuda afecţiunii subterane (dar ruşinoasă şi condamnabilă!) pe care o purta acestor oameni, ci şi perplexităţile lui când le descoperă calităţile.

[63] Heikki Solin, Die griechischen Personennamen in Rom, de Gruyter 2003, p.94.

[64] Interesant de observat că ultima lui atestare la traci (cea din anul 87a) este nu departe de momentul în care îşi începea ascensiunea următorul mare rege al geţilor, ce avea să-l şi depăşească pe Dromichaites, anume Burebista.

 

 

Abrevieri bibliografice:

 

AISC •Anuarul Institutului de Studii Clasice, Cluj-Napoca
Bechtel 1917   •F. Bechtel: Die historischen Personennamen des Griechischen bis zur Kaiserzeit, Halle 1917 (Neudruck: Hildesheim 1982)
Bergmann 1859  •F-G. Bergmann: Les Gètes, Strassbourg-Paris, 1859.
Bergmann 1858      •F-G. Bergmann: Les Scythes, Strassbourg-Paris, 1858.
Buttmann-Robinson 1851 •Philip & Alexander Buttmann, Greek Grammar (trad. Edward Robinson), New York 1851
CSHB

•Corpus Scriptorum Historiae Byzantinae, Bonn (Bonnae), 1828-1897.

Serie iniţiată şi condusă de B.G. Niebuhr, în care s-au publicat cca. 50 de volume cu opere ale istoricilor bizantini, unele din ele fiind încă singurele până astăzi (precum cele ale lui Cedrenus, Nicetas Choniates, Manasses ş.a.)

DA

•Dicţionarul Limbii Române (Academia Română, întocmit şi publicat după îndemnul Regelui Carol I), Vol. I, Partea II (lit. C), Bucureşti 1940.

Cunoscut ca Dicţionarul Academiei.

Detschew 1957  •Dimiter Detschew: Die thrakischen Sprachreste, Wien 1957, p.158-159.
Donaldson 1862 •John William Donaldson: A Complete Greek Grammar for the Use of Students , Cambridge 1862
EDR •Ephemeris Dacoromana. Annuario della Scuola Romena di Roma, Roma
Eichwald 1838 •Carl Eduard von Eichwald: Reise auf dem Caspischen Meere und in dem Caucasus, Berlin 1838.
Frisk

•Hjalmar Frisk: Griechisches etymologisches Wörterbuch.  Heidelberg:  Winter, 1960-1972.

▪ Band 1: A - Ko . - Heidelberg : Winter, (1960). - XXX, VIII, 938 S.

▪ Band 2: K ρ - Ω . - 1970. - 1154 S.; (griech., dt.)

▪ Band 3: Nachträge, Wortregister, Corrigenda, Nachwort. - 2., unveränd. Aufl. - 1979. - 312 S

Goodwin 1900 •William W. Goodwin, A Greek Grammar, Boston 1900.
Grimm 1848      •Jakob Grimm: Geschichte der deutschen Sprache, Leipzig, I-II 1848.
IGBulg

•Inscriptiones graecae in Bulgaria repertae, ed. Georgi Mihailov, 5 volume, Sofia 1958-1970, 1997.

▪ IGBulg I² = Vol. 1, ed.2. Inscriptiones orae Ponti Euxini (1970).

▪ IGBulg II = Vol. 2. Inscriptiones inter Danubium et Haemum repertae (1958).

▪ IGBulg III,1 = Vol. 3,1. Inscriptiones inter Haemum et Rhodopem repertae. Fasciculus prior: Territorium Philippopolis (1961).

▪ IGBulg III,2 = Vol. 3,2. Inscriptiones inter Haemum et Rhodopem repertae. Fasciculus posterior: A territorio Philippopolitano usque ad oram Ponticam (1964).

▪ IGBulg IV = Vol. 4. Inscriptiones in territorio Serdicensi et in vallibus Strymonis Nestique repertae (1966).

▪ IGBulg V = Vol. 5. Inscriptiones novae, addenda et corrigenda (1997).

ILR II    •Istoria Limbii Române, vol. II, Editura Academiei, Bucureşti 1969.
IR I •Istoria Românilor, vol. I (Moştenirea timpurilor îndepărtate), Academia Română, Bucureşti 2001.
Mihailov Lang •Georgi Mihailov: La Langue des Inscriptions Grecques en Bulgarie, Sofia 1943
Pârvan Getica •Vasile Pârvan: Getica, Bucureşti 1982
Quénon 1807 •M. Quénon: Dictionnaire grec-françois, I-II, Paris 1807.
Russu Mac •I.I. Russu: Macedonica, în EDR VIII, Roma 1938, p.105-232
Russu LTD •I.I. Russu: Limba Traco-Dacilor, Bucureşti 1967.
Smyth 1969 •H.W. Smyth: A Greek Grammar for Colleges, Oxford 1920 (reed. 1969).
Tomaschek Thr

•Wilhelm Tomaschek: Die alten Thraker. Eine ethnologische Untersuchung:

▪I. Ubersicht der Stamme, în SitzBer. Akad. Wien, 128, 1893, IV p.1-130, reed. 1980.

▪II. Die Sprachresten:

▪▪1. Glossen aller Art und Gotternamen, în SitzBer. Akad. Wien, 130, 1893, II p.1-70, reed. 1980

▪▪2. Personen- und Ortsnamen, , în SitzBer. Akad. Wien, 131, 1894, I p.1-103, reed. 1980 (v. I.I. Russu, LTD p.54-56)

Vizandios-Ioanid Dikţionarŭ Elino-Româneskŭ, tradusŭ dupe al lui Skarlatŭ D. Bizantie de G. Ioanidŭ, Bukureştĭ, I (1864, A-M), II (1869, N-Ω), cu un Dicţionarŭ de nume proprii ca 'suplemêntŭ' (1867).
WP •A.Walde & J.Pokorny: Vergleichendes Wörterbuch der indogermanischen Sprachen, I-III, Berlin – Leipzig 1927-1932