Carsium (Hârşova)

Oraşul se află pe malul drept al Istrului, azi Hârşova (la 44°42-27°57).

Imaginile sunt luate de pe site-ul şantierului arheologic de la Hârşova: http://www.culture.gouv.fr/culture/arcnat/harsova/ro/f-hars.htm

1.Atestările.

 

a. Carsium (cu –i-)

AEM 14, 1891, p.14 nr. 37 = AE 1981, n.50 = CIL III, 12456, la Silistra, din anul 272 p (întregirea lui Domaschewski)

[reginam Ze]nobiam inviso[sque ante se barbarorum popu]

[los inter Ca]rsium et Sucid[avam funditus delevit]

[col(onia)] Duros(toro) Aurel[iana

GR 186,14 şi 179,2: Carsion.

TP 8.3: Carsio, aşezat între Beroe (la 25 mp) şi Troesmis (21 mp).

b. Carsum (fără –i-)

Ptol.3.10.5: Ἀξιούπολις [54°20'-45°45'] – Καρσούμ [54°30'-45°50'] – Τροισμίς [54° - 46°20'].

IA 224.4: Capidava – 18mp – Carso – 10mp – Cio (greşit Bio la Miller col. 509). Interesant este că ambele distanţe sunt confirmate de doi stâlpi miliari descoperiţi în cimitirul turcesc: 10 mp [ISM V n.96] şi 18 mp [ISM V n.100].

ND 39.22: milites Scythici Carso.

Hierocl. 637.11: ἐπαρχία Σκύθης. Κάρσος.

Prisc. 122.16 (De Boor) [=Fontes II p.248]: ἐν Καρσῷ φρουρίῳ Θρᾳκίῳ se referă probabil la acelaşi oraş.

Proc. Aed. 149.10: Καρσώ

Const.Porph 3 (De Thematibus).47.15 ( Bonn. ): ἐπαρχία Μυσίας· Κάρπος(=*Κάρσος).

 

2.Bibliografia numelui. Detschew Sprachr. 233, Beševliev Kastell. 147 (nr.10), Poghirc ILR 360 (la numele Hârşova), Phil Orig.Rom. 437, Litzica 89 sq., Patsch RE 3.1616, SitzBer. 208, 48-50, Weiss 47; Miller IR col.509; v. şi Em. Doruţiu-Boilă ISM V p.119-136 (inscr. n-rele 94-114), A.Aricescu, Arm.Dobr.Rom., 153.

 

3.Pronunţia.Problema care se pune, deloc lipsită de însemnătate, este dacă forma primară a numelui era cu sau fără –i- (Carsium sau Carsum)? Pentru că prezenţa acelui–i- poate indica pronunţia locală reală a numelui. Deşi cu mai puţine menţiuni, venite doar din trei izvoare (primul, Itinerarium Pictum Annotatum, copiat de IA şi GR [pasajul de la pp. 178-9], al doilea cel după care şi-a copiat GR pasajul de la p.186-187, iar al treilea, [Ca]rsium, în inscripţia de la Durostorum), formele cu cu –i- îmi par mai legitime. Mai întâi pentru că sunt cele mai vechi, după cea a lui Ptolemeu (Καρσούμ este forma latină Carsum copiată ca atare, neadaptată morfologiei greceşti, lucru neobişnuit şi de aceea suspect; cred că ea se datorează unei modificări mai târzii a textului originar al lui Ptolemeu). Apoi pentru că, aşa cum se vede din inscripţie, localnicii înşişi scriau cu -i-, lucru ce nu poate fi lipsit de semnificaţie. În sfârşit, pentru că numele modern Hârşova sprijină această formă (v. mai jos). După Decev, Sprachr. 233, formele în –ion, -ium sunt "în mod evident" construcţii adjectivale de la AN Καρσις. Eu cred însă că acel -i- este pur grafic, rolul său fiind acela de a transcrie, împreună cu -s-ul anterior, sunetul autohton –š–[1].Forma fonetică a numelui va fi fost deci Karš(o)- scris în vechime Carsi(o), ulterior Cars(o). C. Poghirc (ILR 360) este convins că numele românesc continuă pe cel antic. Sunt toate şansele să fie astfel, fiindcă explicarea lui prin forme slave întâmpină obstacole mult mai mari. Finala –ova, spune Poghirc (loc.cit.)"a făcut să se creadă că e un împrumut slav, cf. bg. Krušovo, ucr. Hrušov". În realitate, acest principal (şi singur argument) al originii slave are o cu totul altă explicaţie: finalul -ova este cuvântul turcesc ova 'câmp', foarte frecvent în toponomastica turcă. Hârş-ova este deci mai degrabă o turcizare a unui vechi nume românesc, care va fi fost *(câmpia) Hârşului. Dificultăţi ridică acel H- iniţial. Poghirc consideră că el exista chiar în numele antic, dar că este normal să fi fost transcris în latină [şi greacă] prin C-, într-o vreme când sunetul [h] dispăruse din pronunţie. Cât despre legătura cu rom. hârşie 'blană creaţă de miel', despre care nu avem mai multe detalii, nu există nici un indiciu, în afară de asemănarea fonetică.

4.Etimologia. Discuţia etimologică este mai vastă şi de aceea aici o voi rezuma numai. Kars- apare în aria tracă în câteva toponime. În afară de Carsium el se găseşte şi în Καρσίδαυα [Ptol. 3.8.3 în E Daciei]; *Καρσιμια < Καρσιμιηνη (Ἥρα) în IGB IV, 1997 de la Novi Han, Serdica; Μό-καρσις (Steph.Byz s.v. şi, corupt, Ὀνόκαρσις la Athen. 12. p.531, v. Tomaschek Thrak. 2.2.56) – care ar putea fi separat însă şi Μοκ(α)-αρσις –, un loc (χωρίον la Steph.Byz, 'Lustschloss' [Detschew] la Athenaios) în Tracia – descris de Theopompos în Philippikoi, c. I. Rădăcina apare însă şi în nume de persoană având formele Καρσας, Καρσις şi Carsus, care aparţin mai degrabă unei alte tulpini, folosită în antroponimie, care are şi variantele Καρζ-, Κερζ-, un derivat Carsulas şi un compus Καρσιμαρος, acesta din urmă neîndoielnic celt sau german, după formantul -maros. De asemenea, tot aici trebuie să aparţină şi tracul Kers-, din numele Cabirilor Axiokersos (Hades) şi Axiokersa (Persefona) şi din cel al regilor traci Kersobleptes şi Kersibaulos[2]. Este aproape cert că toate aceste nume nu au o singură rădăcină. Avem de a face cu cel puţin două sau trei familii de nume, ale căror variante periferice se suprapun, făcând dificilă stabilirea originii fiecăreia. Pentru unele din aceste nume, în special nordice, cum este şi Carsium, nu este exclusă originea celtică, aşa cum credea şi Beševliev (Kastell. 147 nr.10: celticul pre-indo-european car(r)a 'piatră', cf. Dauzat Top. 81-90 şi Li. 209 (v. Carso [Dauzat Top. 87], Carrodunum [Dottin Manuel 427], Mayer AI 180); v. şi McBain, care vorbeşte de câteva ori de un rad. pCelt *kars- [3]). Dacă pentru unele din numele traco-dace (cum este Karsimaros, v.mai sus, ori Καῤῥόδουνον de la Ptol.) această origine este certă, pentru altele, între care şi Carsium, cred că există o explicaţie şi mai bună. Ea constă într-un cuvânt iranic (avestic) cu care Dečev compară formantul Kerso-(Kersi-) din numele Kerso(Kerse)bleptes, anume karš- ogor, germ. Acker (Sprachr. 241-242). Este deci o bună posibilitate ca toponimul Carsium (care transcrie un /*Karšo/) să fie scitic (sarmatic?) la origine, lucru deloc de mirare, dată fiind regiunea în care ne aflăm.

 

Note

[1] -si-(+vocală) este transcrierea normală în scrierile greco-latine a sunetului barbar [š], mai ales după consoane, când aceste nu putea fi redat prin -ss-. v. şi Crisia pentru Criş, Marisia pentru Mureş şi altele.

[2]. Pare a fi un nume regal, figurile istorice fiind regi traci, iar cele mitologice regele, respectiv regina tărâmului de dedesubt.

[3]. Deşi, după McBain, sensul acestuia era "aspru, zgrunţuros" şi nu "piatră". Sensul "aspru" este însă legat de cel de "piatră" şi în cazul altor rădăcini.

 

Revizuit la 16.04.2008