Motto: O, multum ante alias infelix littera theta (Isidor din Sevilla) "O, literă theta, cu mult mai nefericită decât celelalte!"
Palatala TDM
(de terminat)
Kretschmer (Einl. 231) este, se pare, primul care a observat existenţa unei consoane tracice redate în greacă prin [θ] alternând cu litere şi grupuri de litere uneori neaşteptate şi aparent incompatibile. El a numit această consoană, pe care o credea spirantă, 'spiranta iraţională'. Termenul este preluat de Mihailov care, în La Langue (p.68 et passim), în paragraful intitulat La 'spirante irrationelle' thrace et l'alternance de θ ~ τ -, afirmă: Dans quelques noms propres thraces apparaît une alternance de θ, θι, τι(t), σ et ζ. El ilustrează această alternanţă cu câteva exemple, pertinente dar puţine (v. mai jos), fără să examineze fenomenul.
Iată mai jos exemplele lui Mihailov:
-Εpitet al lui Heros, probabil de origine toponomastică, în sanctuarul de la Lozen (fost Diniklij, Harmanli), cu variantele: Γεικεθιηνος, Γεικεσηνος, Γικεντιηνος, Γινκατιηνος şi Γινκισηνος, Γεικαι[... . Mihailov adaugă aici şi pe Γεσιηνος ( [Ἥρω]ι Γεσιηνῳ IGB III 1, 1497, de la Borec(fost Salalij, Plovdiv), nume greu lizibil). Membrii alternanţei sunt: θι/σ/τι/
-Epitet al lui Zeus, întâlnit în mai multe puncte din Thracia, cu variantele: Ζβελθιουρδος, Ζβελθουρδος, Ζβελσουρδος, Ζβερθουρδος, [Z]beltiu[rd]us, Zp[ert]urd[us] sau Zḅ[el][t]iurd[us], *Svelsurdus (= Iovis Velsuri la Cicero (Pis. 35,85) emendat în Iovis *<S>velsur<d>i).Membrii alternanţei sunt: θι/σ/ti
-numele tribului Danthaleţilor, al membrilor lui şi al strategiei lor, cu variantele: Dentheleti, Δενθελῆται, Δενθηλήτοι, Δανθηλῆται, Δανθαλῆται, Δανθηλητικὴ dar Denseleti, Denselatae, Densela, Dansala. Membrii alternanţei sunt: θ/s
-atestările Βρου-θενις şi Βρ]ου-ζενις, pentru care însă nu există nici un indiciu că ar fi variante ale aceluiaşi nume. Membrii alternanţei ar fi: θ/ζ
Concluzia savantului bulgar este (p. 68) : Il est évident que dans tous ces cas le θ a une certaine prononciation spirante. Cette hésitation dans l'ortographe indique que le son thrace, la 'spirante irrationelle' comme l'appelle Kretschmer Einl.201 ne pouvait être transcrit avec précision par aucune lettre grecque. Contrar acestei încheieri, eu nu cred că pronunţia spirantă este evidentă. Deşi ea este posibilă (şi atunci consoana în cauză s-ar fi pronunţat [þ], ca în engleză), sunt indicii care pledează pentru existenţa (cel puţin în unele din atestări) fie a unei oclusive (apropiată poate de /č/), fie a unei africate (de tipul lui [ţ]=/ts/ din română). Faptele de limbă constatate de cei doi lingvişti şi explicaţiile date de ei sunt juste în esenţă, însă ele necesită azi numeroase adăugiri şi precizări.
Aş face o remarcă specială asupra corectitudinii procedeului folosit de Mihailov, anume acela de a alege pentru ilustrare doar variante ale aceluiaşi nume, bogat atestat. Viitoarele studii de tracologie vor trebui să respecte această normă care asigură: aparteneţa variantelor la acelaşi nume şiunitatea de timp şi spaţiu, foarte importantă în analiză.
Despre ce sunet(e), mai exact, poate fi vorba în aceste exemple? Mihailov (după Schwyzer, Gr. p.204 sq.) crede şi el că este vorba de spirante. El arată că, aspiratele greceti, care aveau în greaca clasică valorile p+h, t+h, k + h (deci ph, th, kh)[1], au devenit spirante, dans des localités diverses à diverses époques (nu prea depărtate însă). Am putea sintetiza acest proces prin notaţia /ph/, /kh/, /th/ > /f/, /h/ (ambele ca în română), /þ/ (ca în engl. [th] din thin, thick, thorn). În aceasta constă procesul spirantizării aspiratelor, petrecut atât în greacă cât şi în limbile germanice. La p.65 Mihailov dă ca exemplu cert al acestui proces variantele numelui grecesc Βασυλλος / Βαθυλλος, unde într-adevăr alternanţa θ/σ are toate şansele să noteze un /þ/ . Nimeni nu are de ce să pună la îndoială spirantizarea greacă, atâta vreme cât greaca modernă nu mai are aspirate ci spirante (literele φ,χ, şi θ nu se citesc aspirat [p+h, k+h şi t+h] ci spirant [/f/, /h/ şi /þ/].
Pe noi însă nu ne interesează aici situaţia acestor sunete în greacă, ci în tracă, ori aici pare să fi existat o situaţie cât se poate de diferită.
Ilustrativ pentru gradul de aproximare cu care aceste grafii redau pronunţia autohtonă reală sunt exemplele moderne, precum Μήρτζα βωηβότα (=Mirča [Mircea] voievoda) dintr-o inscripţie (JHS 1902:356,110) din Lycaonia, de la 1569.
Limbile TDM nu aveau aspirate. Însă în ce priveşte limbile TDM toate argumentele pledează pentru lipsa aspiratelor, ceea ce face puţin probabilă existenţa spirantelor în acest spaţiu lingvistic.
1. Primul şi cel mai grăitor argument al acestei realităţi este numărul nesemnificativ de nume TDM în care apar literele aspirate greceşti sau latineşti: φ/f şi χ/ch. Acestea se regăsesc în mai puţin de 20 de tulpini în total, toate la periferia regiunilor TDM şi datorate unor influenţe lingvistice străine; scito-sarmate în nord şi greco-asianice în sud.
În TSR al lui Decev acestea sunt: Φάγρης (Pieria), -phara (în Breierophara, loc. în Rhodope) ca variantă a lui -para; Φάρνουτις, Pharnacis râu în Bithynia, -φιγοι în Πιέφιγοι (Ptol. în Dacia, dar probabil eroare de copiere, cf. Pieporus), Φίττακος şi Φίτταλος (mai degrabă variant fonetice greceşti ale lui Πίττακος şi Πίτταλος; Φορύννα şi Iamphoryna, Τρίφουλον, Φύλλις r. în Bithynia; Χάβρις râu în Chalkidike (cu siguranţă variantă a lui Kebros) , -χαιτης (în Δρομιχαιτης), acelaşi cu grecescul -χαιτης din antroponime, Χαρ(ι)- în unele compuse (Χαριμορτος este grec [din seria Χαρι-λέως, Χαρι-μένης, Χαρί-ξενος etc.], Χαρκοτυς, Χαρναβῶν rege dac cu nume de sonoritate sarmată), Χερδούσκερα şi Χεσδούπαρα toponime procopiene netrace ori hibride, Χρῶπες şi Κιγχρῶπες [=gr.κέγχρος 'mei', tribul aflându-se în regiunea în care Xenofon îi menţionează pe tracii melinofagi (Anab. 7.5.12): ...διὰ τῶν Μελινοφάγων καλουμένων Θρᾳκῶν εἰς τὸν Σαλμυδησσόν prin ţinutul tracilor aşa-zişi 'mâncători de mei', până la Salmydessos]; numele de plantă corupte (Diosk.) φιθοφθέθελα şi χόδελα. Numele de mai sus sunt prea atipice şi mult prea puţine (faţă de cele peste 3000 de nume TDM) pentru a putea susţine existenţa unei aspirate trace. Ele sunt, dimpotrivă, dovada absenţei seriei aspirate.
2. Spre aceeaşi concluzie ne duc, cum au arătat mai toţi cei care s-au ocupat de fonetica acestor limbi, şi adaptările tracice ale unor nume greceşti cu aspiraţie, adaptări în care aspiratele sunt înlocuite cu neaspiratele surde sau sonore corespunzătoare . Ex.:
-επιπιος[epipios] (inscr. Glava Panega) în loc de gr. ἐφίππιος[ephippios] "pe cal, călare" (Decev TSR 166); Αὐλαρκηνος[aularkēnos] pentru αὐλαρχηνός [aularkhēnos], Καλλίμορπος [kallimorpos] pentru Καλλίμορφος [kallimorphos], τυγάτηρ [tygatēr] pentru θυγάτηρ[thygatēr], Βιλίστα [bilista] (formă macedoneană) pentru Φιλίστα[philista], Δρεπτῷ[dreptō] pentru Θρεπτῷ [threptō, poate pronunţat /dhreptō/], toate la Mihailov La Langue 64-65, ori numele Diopanes, considerat varianta lui Diuppaneus [=Diurpuaneus] (v. TSR sub voce), în timp ce el este adaptarea fonetică a numelui gr. Διοφάνης[diophanēs], Pulpu (în Pulpudeva) pentru Philippos. ş.a. Mihailov înclină să le creadă pronunţii greceşti vulgare, arătând că există, dimpotrivă, şi variante cu aspirată în loc de neaspirată. Acestea sunt însă extrem de puţine şi par mai degrabă forme hipercorecte: nepronunţând aspiratele, scribii traci de multe ori nu ştiau dacă într-un anume cuvânt grecesc trebuie să folosească aspirata sau nu, scriind de aceea aspiratele uneori la întâmplare. Dar chiar dacă aceste pronunţii sunt într-adevăr 'vulgarisme', limba vulgară trebuie să le fi luat de undeva, iar sursa lor cea mai plauzibilă este tocmai substratul tracic pe care s-a aşezat greaca în câteva regiuni cum sunt cele din nordul Egeei, cele de la Propontis şi de pe ţărmul stâng al Pontului. Dacă explicaţia dată de Mihailov este aşadar în bună măsură discutabilă, procentul extrem de redus al numelor cu aspirate este în schimb o dovadă solidă a absenţei acestei serii consonantice din limbile TDM.
Lipsa acestei serii confirmă încadrarea limbilor TDM, în epoca istorică, în grupul satәm, indiferent de caracterul ei într-o epocă mai îndepărtată. În limbile acestui grup aspiratele au dispărut, ele fiind înlocuite de surdele sau sonorele neaspirate corespunzătoare.
***
Aşa cum probabil aţi remarcat, discuţia de mai sus nu vizează şi aspirata [θ] (theta). Aceasta, spre deosebire de celelalte două, apare într-un număr mare de atestări ale numelor trace (aproape 200 de cuvinte-bază), din care iată-le pe cele mai importante:
Ἀβλουθιης, Αθιουτικη, Ἀθρυΐλατος, Ἄθρυς, *Αθυπαρα(<Αθυπαρηνος), Ἀθύρας, Ἄθυς (Ἄθης), Ἄθως + var, Αἰθαζιης, -αλθης, †Ἀνθιηνός (grec), †Αὐθιπάρου [=Σαυθιπάρου], Αψίνθιοι, Βασκιδίθιας, Βειθυς / Βιθυς (+ compuşi şi derivaţi), Βιθύαι, Βιθύας, Βιθυνοί (+ compuşi şi derivaţi), Βισάνθη, βόλινθος, Βορκηιθιας, βουδαθλα (plantă dacă), Βουρθειθης, Βρουθένης, Βρωλυθρισβεις?, -βυθος, -γεθης, Γειθυκειλας, Γεικαιθιηνος + var, -γενθης, Δανθαληται (+var.), Δενθάλιοι, -δενθης, Δενθις, Zaecethures, Ζαρμιζεγέθουσα + var , Ζβελθιουρδος, Δορζενθης, Ζηλικίνθιος, Ζηρινθια, ζιβυθίδες, Ζortha, Ζουθις, Ithazis, Ithiostla, †Ιθουσχις (lectură foarte nesigură), Ἰσάνθης, Caeletharidas, Calathus, καροπίθλα (plantă dacică), - κενθος, Κενθος, Κοθων, Κουθειν-Κουθιας, Κουθιουρας-Κουθιουλας, Κουνθισίης, -κ(ο)υθης, Μαθανός, μαριθάς, Μένθης, Μέσθλης, Μοκκοθας, -nithus, Ξανθεια-Ξανθ(ε)ιοι (grec), Οἰρίνθης, Ὄλυνθος, Uthis, Πέρινθος, Πύθια, ῥαθίβιδα, Ρησκύνθιον - Ρησκυνθίς, †Ροθος, Σαικιθης, Σα[υ]θρης, Σεύθης +var, Σθορυς, Sithalcus, Σιθωνες, Σινθος, Σκίθαι, Σκυθοδοκος, Sothimus, Σουθιος, Σπάθιζος, Sparthon, Σπινθοπυρηνος, -thalcas, -thari, Ταρουθινας, Τηρετιθος, -titha- Τιθα + var, Τιλθαζεις, Τιμαθοχιωμ, φιθοφθέθελα (formă sigur coruptă a unui nume dacic de plantă).
În condiţiile în care, cum am văzut, absenţa celorlalte două aspirate dovedeşte lipsa aspiratelor din tracă, numărul mare de ocurenţe ale lui [θ] nu se poate explica, cum propune Mihailov, prin aceea că el ar nota spirantizarea lui /th/ devenit /þ/ în greacă, deoarece:
1. aşa cum am văzut, traca nu avea aspirate şi deci nu avea ce să spirantizeze.
2. de ce ar exista un dezechilibru atât de mare între spiranta /þ/ (care ar fi notată prin [θ]), cu multe atestări, şi celelalte două: /f/ şi /h/, practic absente?
Singura explicaţie rezonabilă a acestor fapte este aceea că în numele listate mai sus litera [θ] a fost folosită pentru a nota un alt sunet şi nu o dentală aspirată sau spirantă. Acest sunet este pus în evidenţă de alternanţa multiplă de care vorbeau învăţaţii amintiţi. Pentru că elementul principal al acesteia este [θ], mi se pare potrivit să o numim pe scurt alternanţa lui [θ] (sau [θ] alternant atunci când ne referim la un membru oarecare al ei). Ea este mai cuprinzătoare decât a prezentat-o Mihailov, membrii ei putând fi θ, θι (± vocală), τι (± vocală), σ, σι, ζ, ζι(± vocală), τσ, τζ. Este evident că această alternanţă trădează, în cele mai multe cazuri, efortul scribilor de a reda un sunet consonantic autohton pentru care nici greaca şi nici latina nu aveau o literă corespunzătoare.
Care să fi fost acesta? Soluţiile găsite de scribii antici pentru a-l transcrie ne oferă două-trei indicii care ne permit susţinerea unei ipoteze de lucru:
-1. alternanţa cu [s] şi [z] pare să arate că sunetul era fricativ (sau spirant, adică se pronunţa nu prin închiderea completă a aparatului sonator ci doar prin îngustarea lui: ca în sunete precum s,f,h etc. în româneşte) sau avea o componentă fricativă;
-2. grafiile de tipul [ts], [tz] par să indice o oclusivă (ori africată) palatală (adică de tipul lui /č/ sau /ts/ din română) .
-3. grafiile cu –[i]– (de mai multe ori urmat de vocală), în special în grupurile [θι] şi [τι] aflate înaintea unei vocale, indică existenţa unui element palatal.
Nu avem aşadar elemente clare care să ne permită identificarea cu certitudine a acestei consoane trace redată de greci şi romani prin grafiile arătate mai sus, dar indiciile nu lipsesc chiar cu desăvârşire, ele îngustând semnificativ gama consoanelor cu care acest sunet s-ar putea identifica. ======= ne permit să presupunem că ea era o spirantă ori oclusivă cu caracter palatal, şi de aceea propun să o numim palatală tracă şi să o notăm, convenţional, prin litera [ċ], iar perechea ei sonoră prin [ġ][1]. Pentru a elimina orice confuzie în ce o priveşte , să-i dăm o definiţie:
Palatală tracă. Definiţie. Palatală tracă este o consoană cu mod de articulare incert, spirant sau oclusiv, de caracter probabil palatal, specifică limbilor trace (ori poate numai unora din ele). Prezenţa ei este indicată de faptul că ea este notată de autorii şi scribii antici printr-o serie de litere sau grupuri de litere, în special prin θ, θι (± vocală), τι (± vocală), σ, σι, ζ, ζι(± vocală), τσ, τζ, care creează variante alternante ale numelor în care apare. Pentru acurateţe metodologică, ea va fi notată în transcrierile fonetice cu litera [ċ][1]. Nu este deloc exclus ca ea să fi avut articulaţii surde şi sonore (surde /þ/ sau /ts/, sonore /đ/ sau /dz/), eventual în variante dialectale deosebite.
Identificarea 'palatalei trace' în izvoare. Bineînţeles că cea mai importantă întrebare pe care ne-o punem este cum identificăm 'palatala tracă' în textele izvoarelor? Mai întâi, cum am văzut, simpla prezenţă a lui [θ] într-un nume poate indica această consoană, pentru că traca nu avea sunetul pe care greaca în transcria cu această literă. În lipsa lui [θ], prezenţa palatalei este aproape sigur indicată de grafiile [tz] şi [ts], şi destul de frecvent de grupul τι + vocală. Pentru celelalte (σ, σι, ζ, ζι(± vocală)), pentru care nu există nici o metodă care să probeze dacă ele transcriu sau nu palatala noastră, faptul că trebuie să avem permanent în minte că ele pot avea această valoare este un câştig în sine. Exemple:
Alte ocuren
-Θρᾴκη/Ζραικη. Numele Traciei (Θρᾴκη-Thracia) şi al Tracilor (Θρᾷκες=Thraces, Thraci) este grec. Forma lui cea mai veche, cu diftong pe grad lung /āy/ (devenit în dial. ionic, ēy), era Θραικᾱ (ion.Θρηικη, cum găsim peste tot la Herodot). Ea a devenit apoi, prin monoftongarea diftongului, Θρᾴκη, vechiul iota al diftongului păstrându-se în iota subscriptum. Dar de unde vor fi luat grecii forma cea veche? Între resturile limbilor tracice se află şi numele strategiei Ζραικη (fără nici o îndoială grecizarea, cu desinenţa -η, a unui autohton Zraykā). Ea apare în celebra inscripţie a lui Flavius Dizalas, fiul lui Ezbenis (IGB 4.2338, de la Nicopolis ad Nestum, fost Gărmen, de la sf. sec. Ip.), care era, cum spune el însuşi
[3]στρατηγὸς Ὀλυνθίας καὶ Ῥοιμηλη- τικῆς καὶ Δρησαπα̣ϊκῆς καὶ Θ̣ουκυσιδαν- [5] τικῆς καὶ ....σηλητικῆς καὶ Ζραικῆς καὶ Αθιουτικῆς καὶ Βιολητικῆς... |
(3) strateg al Olynthiei şi al Roimele- ticei şi al Dresapaicei şi al Thukysidan- ticei şi al...seleticei şi al Zraikei şi al Aċiuticei şi al Bioleticei.... |
Ζραικη [trac Zraykā] este deci numele unei regiuni administrative (strategie) care ar putea reprezenta fără nici o dificultate varianta autohtonă, tracă, a grecescului Θραικη [Thraikē]. În lumina celor spuse mai sus, alternanţa θ/ζ, care apare la iniţiala acestor două variante ale unui presupus singur nume, nu trebuie să ne mire deloc. [Z]-ul din Ζραικη ne arată că avem de a face cu o sonoră, şi de aceea, aplicând convenţiile stabilite mai sus, vom transcrie acest nume prin /ġrayk(o)/. În plan indo-european, aceasta este în mod evident o formă adjectivală, creată cu suf.+vocală tematică -iko- (feminin -ika-). Este o certă posibilitate ca acesta să fie etimonul şi al formei greceşti Θραικη > Θρᾴκη (numele regiunii) şi Θραικες > Θρᾶκες (numele membrilor tribului), şi al celei trace transcrisă Ζραικη în inscripţia lui Flavius Dizalas. Şi mai interesant este faptul că, dacă admitem, cum am propus mai sus, că perechea de sunete TDM [ċ] şi [ġ] provin din sunetele indo-eur. *k' şi *g', atunci rădăcina /ġrayk(o)/ este forma semi-satәm (dacă putem spune astfel) a unui radical *g'rayk(o). Forma centum a aceluiaşi nume este Graykoi (cu suf. k de unde lat.Graeci) şi Grayoi fără sufix (=lat.Grai, gr.Γραῖοι). Iată o altă dovadă a rudeniei îndepărtate dintre traci şi greci.
-Αθιουτικη/Ασουτικη. Două din atestările numelor de strategii păstrate par să fie şi ele variante ale unuia şi aceluiaşi nume. Prima variantă, Αθιουτικη, apare tot în inscripţia lui Flavius Dizalas (v. mai sus). Forma Ασουτικη (în IGB III,1, n.1116, găsită în Asclepieum-ul de la Batkun, din vremea lui Traian) se referă aproape sigur la aceeaşi strategie:
...Διζαλας Κοτυ[ος] ...ηνο[ς] στρ̣ατηγὸς Σ...... καὶ Ασουτικης.... |
...Dizalas al lui Kotys ...strateg al S(eleticei?)... şi al Asuticei... |
Strategul de aici, deşi se numeşte tot Dizalas, este altul decât cel din inscripţia precedentă. Primul este fiul lui Ezbenis, cel de al doilea al lui Kotys. Ei sunt totuşi strategi, amândoi, şi trăiesc cam în aceeaşi vreme. Nu ştim câte strategii existau atunci în Tracia (Ptolemeu enumeră vreo 15-16 dar Plinius, cu jumătate de secol mai devreme, afirma că sunt 50), dar oricâte ar fi fost ele, este puţin probabil să fi existat două cu nume atât de apropiate şi practic în acelaşi loc. Mult mai firesc este să presupunem că ele sunt forme ale aceluiaşi nume, pe care îl putem transcrie /aċutika/, nume de strategie derivat cu acelaşi suf. -ik(o) de la un */aċuta/. Presupunând aceeaşi evoluţie ie *k' > trac *ċ, putem propune ca etimologie a acestui nume rad. ie *ak'- "ascuţit", nume foarte potrivit pentru o regiune muntoasă, cum este cazul acesteia. Mai mult, această etimologie se potriveşte foarte bine şi oronimului Ἄθως + var. Izvoarele nu ne-au păstrat nici o variantă alternantă a acestui nume (ca de pildă *Ασος, *Αζος, *Ατιος, *Ατζος etc.), ceea ce mă face să cred că, întocmai ca în cazul numelui Thraciei înseşi, Athos este varianta greacă generalizată a oronimului. V. şi Mih. IGB III 1, p.120: Strategia Ασουτικη eadem atque Αθιουτικη in tit. Nicopoli ad Nestum reperto V. Beševliev SpBAN 70, 1945, 201—211, praesertim 204, vide vol. 4, de θ ~ σ in lingua Thracica vide G. Μihailοv La langue 67 sq., cf. item D. Dečev Charakteristik der thr. Sprache, Sofia 1952, 15 (75) | De strategiis cf. B. Gerov Propr. fonc. 27 sq. (bibl.).
-θειθης. Mihailov (v. mai sus) citează ca ocurenţă a 'spirantei iraţionale' numele Βουρθειθης (TSR 81, IGB II, 744 la Razgrad(Abrittus)), deşi de interes este numai formantul său secund, -θειθης. Acesta intră în alternanţă cu *-tsitsis reconstruit din finalul derivat -tsitsinis al numelui Burtsitsinis (TSR 83, la Histria (ISM I, 332). Pe baza acestor variante putem reconstrui cu destulă precizie un formant -ċīċis (cu prima vocală lungă, indicată de alt. gr./ει/=lat./i/). Şi alţi formanţi finali aqr putea fi forme alternante ale acestuia, ca de pildă: -ζεζες, -θιθ(θ)α, Tzitzis, Tzittas(?) ş.a. În ciuda apropierii formale, nu ştiu dacă putem identifica acest /ċīċis/ cu formantul şi numele -titha, -τιθος, Τιθα, Θιθθα, care trebuie transcris /tiċis/, cu sensul "sân, ţâţă" (sens dovedit de adjectivul Dianei Germetitha care însemna, fără dubiu, "(cea) cu sânul cald").
-Θιντας, atestat de două ori la Sofia (IGB IV, 1963 şi 2004), apare de vreo cinci ori în inscripţii latine dacizante sub formele Tzinta, Tzinto şi Tsinta. Avem de a face cu alternanţa tipică, θ/tz(ts), deci consoana iniţială este cu siguranţă palatala tracă [ċ]. Etimologia ar trebuie să fie un ie *k'int/*k'ent
-*Kutsus. Un nume cu câteva zeci de atestări, în numeroase variante, este Κουθιας , din ale cărui forme aş aminti aici doar pe Κοθος, Κοθιης, Κουθειν, Κουσους, Κουτζης, Κουτζίς, Κουτσης, Κοτ(τ)ιων, Cotia, Cutius, -κουζος, - κουθης , -κυθης, Κουζαιος etc. Un derivat al acestuia, Κουθιουλας, are şi el o mulţime de variante, ca de pildă Cutiula, Κουτιλας, Γουδιλας, Κοθηλας , Gudila etc. Este o familie onomastică încă nestudiată, foarte ramificată, ale cărei componente şi variante (în care probabil au convers nume diferite, uneori străine, cum ar fi cele gotice) figurează în repertoriul lui Decev ca nume separate. Alt. θ/θι /τι/σ.
-eithio-. Într-o serie de epitete ale lui Heros, toate din Moesia, apare, ca formant prim sau secund al unor compuşi, o tulpină ithio/eithio cu variante alternante. Iată atestările ei sigure ori foarte probabile:
-ithi(-o,-a): Ithio-(s)-tla (TSR 215, la Karaissen, Svištov), Βορκη-ιθιας (TSR 75, la Gorna Orjahovica), Βασκιδ( ι) -ιθιας (TSR 43, la Paskalevec, Nicop. ad Istrum), Ebist-ithias (TSR 162, la Gagovo, Popovo), Ζουσυρ-ειθα (epitet al lui Herakles, în IGB I, 24 la Varna); -iti(-u) în Brigan-itius (TSR 87, la Agatapara); este posibil ca aici să aparţină şi partea a doua a numelui Geika-ithienos prezentat mai sus.
-eithi -/eiti-/eis-: În estul Moesiei, pe o arie relativ restrânsă, cuprinzând localităţile Šumen-Devnja(Marcianopolis)-Provadija-Varna(Odessus)-Pomorje(Anchialus) sunt atestate epitete de zei şi nume de persoană compuse cu Ειτι-/Ειθι-/Εισ-, pe care eu le cred variante fonetice şi grafice ale lui ithio-: Ειτιο-σαρος (θεός) la Čauševo (Šumen), Ειθις Ειθιαλου (la Padina, Varna), Εισηνος (Apollon) la Bata (Anchialo), Εισα-τραλις (la Provadija şi Devnja); poate tot aici trebuie grupate şi finalul –ιζις al theonimului Γεβελέ-ϊζιζ ori din antroponimele Τσυκολ-ειζις, Ζειβ-ιζιης şi o mulţime de alte nume mai puţin sigure. Între aceste variante apar alternanţele: θι/ θ / τι / σ.
- Zi(a)marcus şi Thamarcus (IMS II 53 ρ. 34: M(arcus) Aur(elius) Thamarcus Rat(iaria), cf. TSR 537. IGBulg III,2 1787 Augusta Traiana (Stara Zagora) τῆς γυναικὸς / Ζια̣μαρκης etc.
Reflexe ale acestei palatale în substratul român şi albanez. Dacă lucrurile stau într-adevăr astfel, atunci variantele acestei palatale trace ar putea coincide cu realizările consoanelor indo-europene k' şi g' în cuvintele de substrat comun albanezei şi românei. Într-adevar, în cele două limbi există câteva astfel de cuvinte provenind din radăcini indo-europene conţinând [k'] sau [g'] (adică /k/ palatal sau /g/ palatal), acestora corespunzându-le în albaneză [th] (pronunţat /þ/) şi [dh] (pronunţat /đ/), iar în română [ţ] şi [dz] (acesta din urmă devenit [z] în dialectul daco-român). Exemple:
1. pentru alb. [th]=rom. [ţ]: alb. thumbullë=rom. ţâmburuş (există şi alb. sumbullë=rom. sâmbure); alb. thark = rom. ţarc, alb. thep(<thap)=rom. ţep, ţeapă. Foarte numeroase sunt şi cuvintele în care corespondenţa este alb. [th]=rom. [s], ex.: alb. kurthë = rom. cursă, alb. tharbët=rom. sarbăd, alb. thumbullë = rom. sâmbure
2. pentru alb. [dh]=rom. [dz]: alb. barth (fem. bardhë)=rom. bardzŭ, bardză; alb. bredh (< v.alb. bradh) = rom. brad (singular refăcut după pl. bradzi, de la un vechi sg. *bradzŭ), alb. modhë (şi derivatul său mai cunoscut modhullë)=rom. mazăre şi madzire, alb. vjedhullë (="hoţul", de la verbul vjeth "a fura")= rom. viedzure; alb. dhallë "lapte acru"=rom. dzară ş.a.
Alternanţe parţiale. Vor trebui deasemenea studiate alternanţele parţiale considerate uneori ca independente de cea de care ne ocupăm (alternanţa lui [θ]). Iată câteva din cele pe care le-am găsit:
-Mihailov citează o serie de nume în care ar exista alternanţa τ/θ (p.68): Ρεσκου-βιτου, Βιταν, Βιτος faţă de Βειθυς, Βιθυς, Δεντις / -δενθης, -κεντος - -κενθος, Μεντης / Μενθης, Σαμβατίων - Σαμβαθίων. Apar forme cu -τ- în loc de -θ-, spune el în continuare, şi în alte cuvinte, precum Θιθι-σαττα, Βουρ-θειθης, Θεθεις pentru care trimite la Mateescu EDR I 89 sq. La p. 69 el menţionează şi două transcrieri cu [θ] pentru /þ/ iranic: Μιθραδάτης, Μιθριδάτης < Miþradāta, Παρθικός < Parþa.
-tot aici aparţin şi cele câteva atestări ale numelui Mesembriei Pontica pe câteva din cele mai vechi monezi ale oraşului. Pe acestea, în locul grafiei normale ΜΕΣAΜΒΡΙΑΝΩΝ găsim în câteva cazuri forma de forma ΜΕTAΜΒΡΙΑΝΩΝ, cu un semn special, ca un T cu apicele laterale foarte lungi, transcris de obicei prin T.
-o alternanţă ζ / τ este menţionată tot de Mihailov ( p. 80), unde el dă ca exemple
-Εβρυζελμις (în mai multe atestări) şi Εβρυτελμις la Atena (în IG II² 31, în formele Εβρυτελμιν şi Εβρυτελμιν, pe care însă epigrafiştii mai noi le citesc, pe bună dreptate, Εβρυζελμιν şi Εβρυζελμιν).
-forme compuse cu -τελμις considerat ca variantă a lui -ζελμις: Δωρουτ[ελμις şi Ζουροτε[λ]μις, ambele în aceeaşi inscripţie (IGB II, 738, de la Discoduraterae, Moes.Inf.):Διμη[ς Ε]πτεθισι ζήσας ἔτη ἑκατὸν καὶ γυνὴ μου Δωρουτ[ελμις] καὶ υἱὸς Βιθυς, θυγάτηρ Ζουροτελμις
-alternanţa ζ / δ, discutată de Mihailov la p.63-64, este considerată de el o evoluţie fonetică târzie δ > ζ. Ocurenţe:
-Δεβαβενζις (IGB IV, 2292 Laskarevo) şi Βενζει (Βενζει θυγάτηρ Μοκαπόρεος IosPE II 223, la Pantikapaion cca. 100-150p) < numele zeiţei Βενδῖς
-nume care încep cu Ζι-(Ζισυρας, Ζεισκωρις, Zipyrus, Ζειποιτης, Ζειτραλις) faţă de corespondente ale lor începând cu Δι-(Δισυρου, Δεισορου, Διπυρος)
-Αρσιληνος - Αρδιληνος, Αρδις
Un studiu asupra întregului material lingvistic tracic ar putea adauga încă multe exemple la cele oferite mai sus, dar cred că şi acestea sunt suficiente pentru a ne convinge de faptul că limba tracilor avea un sunet, "spiranta iraţională" a lui Kretschmer care, cum spune Mihailov, "nu putea fi transcrisă cu precizie de nici o literă greacă" (şi nici latină). Pentru notarea ei, anticii au folosit convenţii grafice diverse, evoluate în timp. La început au redat-o prin consoanele [θ] şi [τ], mai puţin prin [σ]. S-a considerat apoi că mai apropiate de sonoritatea originală ar fi grupurile [θι] / [τι], în special atunci când sunt urmate de vocală, cu atât mai mult cu cât în latina vorbită grupurile ci/ti+vocală chiar ajunseseră să se pronunţe astfel. În sfârşit, în imperiul târziu au apărut grafiile [ts], [tz] (considerate până atunci barbare).
Note
1. Aceste aspirate pot fi încă auzite în graiurile ţigăneşti mai conservatoare.
2.Am ales această literă pentru că, fiind mai rară, nu produce confuzii, şi pentru că sugerează (ca şi [č] de pildă) un sunet palatal.
17.05.2008