Toponime procopiene (1): Ζικίδεβα-Σπίβυρος (De Aedificiis – Haury 148.9-10)

Plasat de Procopius sub titlul Μυσίας, între Νικόπολις şi Σπίβυρος, toponimul Ζικίδεβα a fost considerat până nu demult un dublet greşit scris şi greşit aşezat al uneia din cele două Sucidave moesiene[1]. Astfel, V. Beševliev, care s-a ocupat în mod stăruitor atât de geografia Moesiei Secunda cât şi de listele procopiene de toponime, deşi constată că Ζικίδεβα este unul şi acelaşi cu Ζικιδίβα de la Theophylaktos Simokatta, le consideră pe amândouă variante[2] ale lui Συκιδάβα[3]. În 1986 Schreiner (Schreiner Staedte) contestă însă identitatea acestora şi plasează Zikideva undeva pe Iantra, între Nicopolis (Nikjup) şi Iatrus (Krivina). V.Velkov, într-un articol apărut în 1988 (Velkov Zikideba), afirmând şi el individualitatea Zikidevei, propune identificarea ei cu marea cetate de pe colina Carevec, din marginea estică a oraşului modern Veliko Tărnovo. În sprijinul ipotezei sale Velkov aduce ca argumente textele lui Procopius şi Theophylaktos Simokatta, precum şi o propunere etimologică, susţinând că numele Devin grad, purtat de colina vecină spre sud cu Carevec, trebuie să provină de la cel al Zikidevei. Ipoteza lui Velkov a fost reluată şi dezvoltată în 1997 de V. Dinčev (Dinčev Zikideva), printr-o construcţie elaborată, în care autorul încearcă să pună de acord informaţiile documentare cu rezultatele săpăturilor arheologice de la Nikjup şi Carevec. Pornind însă de la convingerea că localizarea Zikidevei la Carevec este ca şi demonstrată, articolul lui Dinčev, dedicat – conform titlului – aspectelor urbanistice ale cetăţii de la Carevec, reia argumentarea ipotezei lui Velkov doar în a doua sa parte, trecând prea rapid peste interpretarea textelor istorice care ar fi trebuit să constituie centrul de interes al articolului.

Stabilirea poziţiei geografice a Zikidevei este, cum se va şi vedea mai jos, importantă pentru geografia istorică a Moesiei Secunda, mai ales către sfârşitul antichităţii, când ea a devenit una din localităţile însemnate ale acestei provincii, important nod rutier şi sediu episcopal. Din acest motiv, ca şi din acela că – aşa cum cred – izvoarele istorice se opun concluziilor la care ajung Velkov şi Dinčev, mi-am propus ca în articolul de faţă pe de o parte să analizez critic argumentele celor doi cercetători bulgari (aşa cum apar ele în studiul cel mai recent şi cel mai complet, cel al lui Dinčev din 1997), iar pe de alta să înfăţişez propria interpretare a textelor disponibile şi să propun un nou model geografic care să lămurească localizarea Zikidevei.

Fig1. Bazinul râului Iantra

 

***

 

Nicopolis ad Istrum. Istoria Zikidevei este strâns legată de cea a oraşului Nicopolis ad Istrum în epoca romană târzie şi de aceea consider potrivit să încep printr-o scurtă trecere în revistă a principalelor etape ale existenţei acestui important oraş din centrul Moesiei Secunda. Fondat de către Traian, ca şi Marcianopolis şi Nicopolis ad Nestum, undeva între 106 şi 110 AD, în cinstea uneia din victoriile sale decisive din Moesia Inferior, împotriva Sarmaţilor (Iordanes[4]) ori a Dacilor (Ammianus Marcellinus[5]), Nicopolis ad Istrum avea să fie, cel puţin pentru următoarele trei secole, unul din cele mai mari oraşe ale acestei provincii. După ce câteva secole a fost considerat acelaşi cu modernul Nikopol de pe Dunăre, cetatea antică a fost corect identificată – de către geograful francez d'Anville[6], către sf. sec. al 18-lea – cu marile ruine (peste 20 ha) aflate lângă satul (Stari) Nikjup, pe malul stâng al Iantrei (vechiul Iatrus), la 44 km. sud de Dunăre şi la cca. 20 km. nord de Veliko Târnovo.

Fig 2. Nicopolis ad Istrum (reconstituire)

Săpăturile arheologice de aici (Poulter Nicop, Rousseva Nicop) au arătat că în sec. 4-5, dar mai ales în a doua jum. a sec. 5, oraşul decade vertiginos, viaţa urbană încetând definitiv pe la sf. sec. 6 ori în primii ani ai sec. 7. Concomitent cu decăderea oraşului de la Nikjup, care acum îşi reduce incinta fortificată la doar 5.74 ha., fază numită de arheologi Nicopolis ad Istrum II, se produce ascensiunea cetăţii cu nume necunoscut de pe Carevec – una din cele patru coline dintre meandrele Iantrei pe care se va ridica mai târziu Veliko Tărnovo, capitală a Ţaratului Bulgar – de la o aşezare non-urbană fortificată la aceea de important oraş. Aici viaţa va continua până către sfârşitul sec. VII, deci aproape un secol mai mult decât la Nikjup, când şi această cetate va fi abandonată, printr-o evacuare organizată, cu siguranţă din pricina cuceririi Moesiei de către proto-bulgarii lui Asparuh şi a înfiinţării primului ţarat bulgar, la 681 (ipoteză convingătoare a lui Dinčev Zikideva 66). Pentru a pune de acord această realitate arheologică incontestabilă cu datele documentare, care par să o contrazică întru totul, ele continuând să menţioneze Nicopo-lea ca oraş important până în sec. al VII-lea, unii dintre arheologii bulgari au presupus pe bună dreptate că la sf. sec. al VI-lea oraşul se va fi mutat, cu populaţie şi cu nume, de la Nikjup – rămas un simplu fort – la Carevec (Angelov Carevec)[7].

 

Fig. 3 Aşezarea oraşului Veliko Târnovo şi cele cinci coline ale sale de la marele cot al Iantrăi

Ipoteza Velkov-Dinčev. Dinčev însă, convins de justeţea ipotezei lui Velkov, pe care şi-o însuşeşte fără rezerve, neagă teza mutării Nicopolei la Carevec[8], propunându-şi să demonstreze în schimb că aici se afla Zikideva, sarcină dificilă care îl obligă să minimalizeze valoarea documentară a izvoarelor vremii. El intreprinde o trecere în revistă, surprinzător de superficială şi evident tezistă, a autorilor de după sec. 4 (autori cu multă informaţie contemporană originală!), fapt de natură să atragă imediat atenţia asupra şubrezeniei demonstraţiei sale. Astfel, el îl omite cu totul pe Iordanes; pe Hierocles, care prezintă, cu certitudine, o situaţie contemporană lui – adică de prin primul sfert al sec.VI –, el îl menţionează numai ca model al listelor episcopale de mai târziu, şi nu pentru informaţia geo-administrativă pe care ne-o dă; pe Procopius, dar mai ales pe Theophylaktos Simokatta, autor de o importanţă covârşitoare în problema pe care o dezbatem, îi foloseşte numai în treacăt, şi atunci doar pentru că ei confirmă vecinătatea geografică dintre Zikideva şi Nicopolis (!). Convingerea lui Dinčev este că autorii de după sfârşitul secolului al V-lea, deci de după preluarea rolului de centru regional de către cetatea de la Carevec, continuă să menţioneze Nicopolea ca mare oraş doar din inerţia tradiţiei care, mai ales în documentele bisericeşti şi istorice, au perpetuat un anacronism, intrând astfel în conflict cu realitatea geografică a epocii. Cei doi[9] episcopi de Nicopolis păstraţi la Le Quien (Marcellus la 458, dar mai ales Amantius la 518), spune Dinčev sugestiv, vor fi fost de Nicopolis doar cu numele, în timp ce sediul lor s-ar fi aflat în realitate la Zikideva, pe Carevec. Minimalizând astfel, intenţionat sau nu, importanţa izvoarelor anterioare secolului al VII-lea, Dinčev mută în schimb centrul de greutate al demonstraţiei asupra interpretărilor geografice ale câtorva liste de episcopate, în fapt asupra celei mai vechi dintre ele, cunoscută drept lista lui Pseudo-Epiphanios, din sec. VII, fără să mai acorde atenţie şi listelor de mai târziu, datate din sec. VIII-IX. Folosind informaţie originală – spune Dinčev -, culeasă de pe teren, şi nu copiind surse mai vechi, Pseudo-Epiphanios a fost cel care ar fi adus la zi evidenţa bisericească a episcopatelor. Or, determinantă în lista întocmită de el ar fi chiar lipsa Nicopolei, concomitent cu apariţia aici a numelui Ζεκεδέσπων (=*Ζεκεδεβων), care ar atesta tocmai schimbarea titulaturii oficiale a episcopilor, din de Nicopolis în de Zikideva, consfinţind astfel şi documentar faptul că Zikideva/Carevec succedase deja Nicopolei în funcţia de capitală regională a Moesiei Secunda. Dacă în listele mai târzii numele Nicopolis reapare, menţionat chiar alături de Ζεκεδέπων[10], faptul – lipsit de implicaţii – s-ar explica prin aceea că acestea ar fi compilaţii târzii, care amestecă surse diferite de la date diferite, evident anacronice.

Pentru cine s-a ocupat mai îndeaproape de geografia istorică a acestor teritorii şi de izvoarele ei documentare, este limpede că structura demonstraţiei lui Dinčev şi argumentele folosite de el au fost menite de la bun început să îi susţină concluziile, formulate aprioric. Dacă şi-ar fi propus să afle unde era Zikideva şi nu să demonstreze că ea era la Carevec, Dinčev şi-ar fi început cercetarea prin interogarea minuţioasă a martorilor – autorii secolelor critice în istoria Nicopolei – şi de abia apoi ar fi încercat punerea lor de acord cu rezultatele săpăturilor arheologice. De aceea, deşi închegată, bine condusă şi aparent verosimilă, argumentaţia autorului bulgar nu rezistă unei confruntări mai în detaliu cu izvoarele. Superficialitatea cu care el a expediat datele izvoarelor istorice face inutilă o discuţie critică punctuală asupra unora din afirmaţiile şi interpretările sale, obligându-ne să refacem integral această investigaţie, să găsim autorii şi atestările de interes, şi să încercăm noi înşine să găsim adevărul care încearcă să răzbată din scrierile acestora.

Argumentul Devin Grad = deva. Să vedem însă mai întâi ce credibilitate şi greutate putem acorda argumentului lingvistic adus de Velkov în sprijinul localizării Zikidevei la Carevec (de altfel nereluat de Dinčev). Devin Grad este un nume cu tulpina Devin-, de la rădăcina Devin-/Deven-/Devn-, care nu este nici pe de parte rară în toponomastica bulgară. Pe lângă Devnja, numele modern al Marcianopolei, cu o bogată ramificare locală, mai există un Devino în distr. Razgrad, Deveni (Mihajlovgrad), D(j)evin (Smoljan), Devenci (Loveč) şi un alt Devenci lângă Haskovo, pentru a nu le enumera decât pe cele care sunt astăzi nume de localităţi, radicalul fiind însă mult mai frecvent în microtoponimia bulgară. Este o simplă întâmplare că aceste toponime apar într-adevăr mai des la nord de Balcani, deci pe vechiul teritoriu de răspândire a formantului –deva, de vreme ce ele sunt bine cunoscute şi în Bulgaria sud-balcanică, aşa că nu există nici un temei statistic pentru a lega rădăcina devin-/deven-/devn- de cuvântul daco-moesian. Ea se explică, dimpotrivă, mult mai bine prin bulgara veche, ca un derivat adjectival de la deva (де́ва) "fată, fecioară" (Vasmer p.1491), Devin Grad însemnând aşadar "Cetatea fecioarei". De altfel, Devin Grad se numeşte nu colina pe care Velkov caută Zikideva (adică Carevec), ci cea vecină cu ea spre sud-est (v. fig.2), pe care se află ruinele cetăţii Momina Krepost, în traducere "Cetatea fecioarei" (de la sinonimul bg. momina "fecioară" şi krepost "cetate"), aşadar un sinonim perfect al lui Devin Grad. Că aceasta este etimologia corectă a numelor cu rad. Devin-/Deven-/Devn- ne-o confirmă şi varianta turcească a unui alt Devino (cel de lângă Razgrad), care este Kâzlar kjoj (tc. kızlar köy, de la kız "fată, fecioară"), adică "Satul fetelor". Putem deci afirma că nu avem nici un temei să legăm bulg. Devin de glosa daco-moesiană –deva. Chiar dacă fără rezultate pozitive în acest caz, utilizarea programatică a argumentelor lingvistice în cercetările de ordin geografic şi istoric constituie un adevărat comandament metodologic în tracologie. Deşi folosită şi uneori chiar teoretizată de către V. Gheorghiev în a sa Trakijskijat ezik (ale cărui recomandări par să fi fost urmate de către Velkov), utilizarea celor mai subtile indicii lingvistice în studiile de geografie istorică – făcută deocamdată empiric – are nevoie de o amplă lucrare teoretică pentru a putea deveni o metodă statuată ştiinţific, solidă şi larg acceptată de către cercetători.

Fig. 4 Toponimele cu Devin/Devn în Bulgaria

Mărturiile autorilor din sec. VI-VII. Să examinăm în continuare, pe scurt şi în ordine cronologică, textele care menţionează Nicopolea după presupusa ei dispariţie dintre oraşele importante ale Moesiei, deci de la începutul sec. al VI-lea încolo.

Pentru Hierocles, pe la 527-528 când a scris Synecdemus, Nicopolis este unul din cele şapte centre administrative[11] ale Moesiei. Aceasta înseamnă că el va fi avut o regiune administrativă (χώρα ori regio) proprie, căreia îi era capitală, şi că va fi fost sediu episcopal.

Ref.		Text Hierocles	Forma corectă (din alte izvoare)	Loc modern
636	1	ε'. Ἐπαρχία Μυσίας, ὑπὸ ἡγεμόνα , πόλεις ζ '.	Μυσία β'	Eparhia (=provincia) Mysia (=Moesia), sub un dux, 7 oraşe:
	2	Μαρκιανούπολις	Μαρκιανούπολις	Devnja
	3	Ὀδυσσός	Ὀδησσός	Varna
	4	Δωρόστολος	Δορόστολος	Silistria
	5	Νικόπολις	Νικόπολις	Stari (Eski)-Niküp
	6	Νόβαι	Νόβαι	Stâklen (lb. Svištov)
	7	Ἀππιάρια	Ἀππιαρία	Rahovo (ori Orjahovo)
	8	Εβραιττός	Ἄβριττος	Abtat-Kalesi lgă Devegichioi

La Iordanes, în De Origine Actibusque Getarum (pe scurt Getica, scrisă la 551) numele oraşului apare de două ori. În pgf.101 (cap.XVIII), găsim: [Cniva] Nicopolim accedit, quae iuxta Iatrum fluvium est constituta notissima; quam devictis Sarmatis Traianus et fabricavit et appellavit Victoriae civitatem. [(Cniva) ajunge la Nicopolis, care este o ctitorie renumită pe râul Iatrus, pe care a construit-o Traian după ce i-a învins pe Sarmaţi şi tot el a numit-o Oraş al Victoriei]. Către sfârşit, în pgf.267 (cap. LI), el spune despre Goţii Mici (numiţi şi ai lui Ulfila, germ. Wulfilagoten): erant si quidem et alii Gothi, qui dicuntur minores, populus inmensus[...]. hodieque sunt in Moesia regionem incolentes Nicopolitanam ad pedes Emimonti gens multa, sed paupera et inbellis nihilque habundans nisi armenta diversi generis pecorum et pascua silvaque lignarum. [Existau într-adevăr şi alţi Goţi, care erau numiţi Mici, mulţime nenumărată (...). [Ei] sunt şi azi în Moesia, locuind regiunea Nicopolitană la poalele muntelui Haemus, neam mare, dar sărac şi paşnic, şi neavut în nimic altceva decât în cirezi de felurite vite, păşuni şi păduri pentru lemn]. Deşi nu multe, informaţiile pe care ni le transmite Iordanes în aceste două scurte pasaje sunt însă importante, mai întâi pentru că ele sunt specifice, vizând direct problema în discuţie, şi apoi pentru că prezintă o realitate contemporană şi bine cunoscută autorului. El însuşi got, din tribul alanilor care locuiau prin Scythia Minor şi Moesia Inferior, cum singur mărturiseşte, Iordanes ne înfăţişează o situaţie nu luată din istorii mai vechi, ci aflată sub ochii săi şi familiară lui. Este aşadar de aşteptat ca tot ce ne transmite el despre această provincie, inclusiv despre Nicopolis, să fie luat drept informaţie nu doar corectă, ci de primă mână. Or, el spune că şi pe vremea sa acest oraş este o aşezare celebră (est constituta notissima, la prezent) şi centru regional, de vreme ce era capitala unei regio Nicopolitana. Prin regio Nicopolitana din pasajul citat mai sus trebuie înţeleasă o diviziune administrativă (χώρα) a Moesiei[12] având Nicopolis drept capitală, ceea ce – în ultimă instanţă – înseamnă că la 551 situaţia acestui oraş era neschimbată faţă de cea înfăţişată cu un sfert de veac înainte de către Hierocles.

Procopius, la 558 – în cea de a doua listă anexă de toponime a cărţii a IV-a a operei sale De Aedificiis -, deşi fără să le precizeze statutul ori importanţa, menţionează Nicopolis şi Zikideva în Moesia (Μυσία), una lângă alta, printre localităţile din interiorul Moesiei.

 

147.48	τὰ Θρᾳκῶν λειπόμενα	6	Βίδιγις	18	Βόδας
49	Παρά τε τὸν Εὔξεινον πόν-	7	Ἀρῖνα	19	Ζισνούδεβα
50	τον καὶ ποταμὸν Ἴστρον,	8	Νικόπολις	20	Τουρούλης
51	κἀν τῇ μεσογείᾳ, οὗτως·	9	Ζικίδεβα	21	Ἰουστινιανούπολις
52	Μυσίας παρὰ μὲν πο-	10	Σπίβυρος	22	Θερμά
53	ταμὸν Ἴστρον	11	Πόλις Κάστελλον	23	Γεμελλομοῦντες
	....................	12	Κιστίδιζος	24	Ἀσίλβα
148.1	Ἀππίαρα	13	Βαστέρνας	25	Κούσκαυρι
2	Ἐξεντάπριστα	14	Μέταλλος	26	Κούσκουλι
3	Δεονίανα	15	Βηρίπαρα		................
4	Λιμώ	16	Σπαθιζός
5	Ὀδυσσός	17	Μαρκέρωτα

 

Ordinea expunerii, anunţată în subtitlu, este: la Pont, la Istru şi în interior, textul păstrat nemaifăcând însă distincţia între porţiunile de listă aparţinând fiecăreia din aceste zone. Drumul danubian şi cel pontic fiind foarte bine cunoscute, putem izola, prin eliminare, localităţile care aparţineau, împreună cu cele două de care ne interesăm, interiorului provinciei: de la Ἀππίαρα la Λιμώ(=Dimo) sunt localităţi la Danubius, iar Ὀδυσσός este la tărmul Pontic. În capătul celălalt, (Πόλις Κάστελλον?), Κιστίδιζος, Βαστέρνας şi următoarele aparţin cu siguranţă Haemimontului, şi sunt interpolate aici[13]. Pe drumul interior se aflau aşadar localităţile de la Βίδιγις până la Σπίβυρος (Πόλις Κάστελλον?). Despre datele oferite de această porţiune a listei voi vorbi însă mai jos, când voi discuta localizarea Zikidevei.

Theophylaktos Simokatta, istoric de la începutul sec. al VII-lea, este de departe cel mai important izvor pentru tema noastră, şi de aceea îl voi analiza în detaliu ceva mai jos, după această trecere în revistă. Din mărturia lui rezultă că la 601 Nicopolis era un oraş de importanţă strategică, în timp ce Zikideva, dimpotrivă, nu pare să fi prezentat vreun interes militar special.

Lista lui Epiphanius. Aşa cum afirmă şi Dinčev, lista de episcopate întocmită de arhiepiscopul Epiphanios, probabil prin sec. al VII-lea, pare într-adevăr un document demn de toată încrederea, cu erori de detaliu inerente acelei epoci, dar prezentând o structură coerentă, aparent intactă. El este primul şi poate cel mai unitar dintre actele administrative bisericeşti cunoscute şi din secolele următoare drept notitiae episcopatuum. În regiunea care ne interesează aici, anume Moesia Secunda, această listă, spre deosebire de altele de mai târziu, care prezintă şi episcopatele de Odessos, enumeră doar episcopatele mitropoliei de Marcianopolis[14], cinci la număr:

τὸν Ῥοδοστόλου[Durostorum], τὸν Τραμαρίσκων[Transmarisca], τὸν Νόβων[Novae], τὸν Ζεκεδέσπων [Zikideva] şi τὸν Σκαρίας[Skaria[15]]

Constatând lipsa Nicopolei dintre ele, concomitent cu apariţia Zikidevei, Dinčev se grăbeşte să prezinte acest fapt ca pe o dovadă clară a înlocuirii Nicopolei de către Zikideva, fără să studieze atent întregul document, comparându-l cu o altă listă de episcopate aproape contemporană şi aproape identică, cea aşa numită Lista din vremea dinastiei Isaurienilor (Notitia tempore Isaurorum), care este în mod evident mai completă. Pentru a putea judeca mai bine datele lor, voi prezenta,unul lângă altul, porţiunile celor două liste care vizează situaţia Moesiei :

Lista lui Epiphanius			Lista din vremea dinastiei Isauriene
A. Κλῆσις μητροπολιτῶν			Τάξις προκαθεδρίας τῶν ὁσιοτάτων πατριαρχῶν μητροπολίτων καὶ αὐτοκεφάλων Κωνσταντινουπόλεως
	. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
31	Ἐπαρχίας Αἱμιμόντου	ὁ Ἀδριανουπόλεως	35	Ἐπαρχία Αἰμιμόντου	ὁ Ἀδριανουπόλεως
	. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .			. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
			41	Ἐπαρχία Θρᾴκης	ὁ Φιλιππουπόλεως
32	Ἐπαρχίας τῆς αὐτῆς	ὁ Μαρκιανουπόλεως	42	Ἐπαρχία τῆς αὐτῆς	ὁ Μαρκιανουπόλεως
	. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .			. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
	. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .		44	Ἐπαρχία [Δακίας]	ὁ Σερδικῆς
	. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .		45	Ἐπαρχία Αἰμιμόντου	ὁ Μαρκιανουπόλεως
B.Περὶ τῶν αὐτοκεφάλων ἀρχιεπισκόπων				Οἱ αὐτοκεφάλοι
1	Ἐπαρχίας Μυσίας	ὁ Ὀδυσοῦ		. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
2	Ἐπαρχίας Σκυθίας	ὁ Τομῆς		. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
	. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .			. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
31	Ἐπαρχίας Εὐρώπης	ὁ Δριζηπάρων	37	Ἐπαρχία †Μυσίας β'	ὁ Δριζουπάρων
32	Ἐπαρχίας Αἱμιμόντου	ὁ Μεσημβρίας	38	Ἐπαρχία Αἰμιμόντου	ὁ Μεσημβρίας
C.Περὶ ἐπισκόπων ἐπεχομένων				[tot sub Οἱ αὐτοκεφάλοι ]
Ἐπαρχία Αἱμιμόντου · Μητρόπολις Ἀδριανοῦ ἔχει ὑπ'αὐτὴν πόλεις ἤτοι ἐπισκοπὰς ε', οἷον				Ἐπαρχία Α ἰμιμόντου Ἀδριανούπολις < μητρόπολις >
	τὸν Μεσημβρίας			ὁ Μεσημβρίας
	τὸν Σωζοπόλεως			ὁ Σωζοπόλεως
	τὸν Πλουτινουπόλεως			ὁ Πλουτινοπόλεως
	τὸν Ἀναστασιουπόλεως			-lipsă
	τὸν Τζωΐδων			ὁ Τζοΐδων
	-lipsă			ὁ Ἀχιλοῦ
	-lipsă			ὁ Δεβέλτου
	-lipsă			ὁ Νικαίας
	-lipsă			ὁ Προβάτου
	-lipsă			ὁ Βουλγαροφύγου
Eparhia Moesiei lipseşte cu totul				Ἐπαρχία Μυσίας α'
	-lipsă			Ὀδυσός μητρόπολις
	-lipsă			ὁ Νοβάς
	-lipsă			ὁ Ἀπιαρίας
	-lipsă			ὁ Δοροστόλου
	-lipsă			ὁ Μαρκιανουπόλεως
	-lipsă			ὁ Ἀβρίτου
	-lipsă			ὁ Νικοπόλεως
	-lipsă			ὁ Παλαιστήνης
Eparhia Sciţiei (Minor) lipseşte cu totul				Ἐπαρχία Σκυθίας παραθαλασσία τοῦ Πόντου
	-lipsă			Τόμη μητρόπολις
	-lipsă			ὁ Ἀναξιουπόλεως
	-lipsă			ὁ Καπηδάου
	-lipsă			ὁ Βιπαίνου
	-lipsă			ὁ Κούπρου
	-lipsă			ὁ Νικομηδέου
	-lipsă			ὁ Δέσου
	-lipsă			ὁ Σαλσοβίας
	-lipsă			ὁ Ἁλμυρίου
	-lipsă			ὁ Τροπαίου
	-lipsă			ὁ Ζελδίπας
	-lipsă			ὁ Διονυσουπόλεως
	-lipsă			ὁ Καλάτου
	-lipsă			ὁ Ἰστρίου
	-lipsă			ὁ Κωνσταντιανῶν
Ἐπαρχία τῆς αὐτῆς· [=Αἰμιμόντου]				Ἐπαρχία Αἰμιμόντου β '
	Μητρόπολις Μαρκιανοῦ ἔχει ὑπ'αὐτὴν πόλεις ἤτοι ἐπισκοπὰς ε', οἷον			Μαρκιανούπολις μητρόπολις
	τὸν Ῥοδοστόλου			-lipsă
	τὸν Τραμαρίσκων			ὁ Τραυμαρίσκων
	τὸν Νόβων			ὁ Νόβων
	τὸν Ζεκεδέσπων			ὁ Ζεκεδέπων
	τὸν Σκαρίας			ὁ Σκάρις

 

Compararea atentă a celor două liste (şi a altor trei liste intermediare în care apare Zikideva) arată că ele înregistrează o reorganizare administrativă a episcopatelor provinciilor dunărene. Apar două mitropolii moesiene, una la Odessus şi alta la Marcianopolis. Prima devine autocefală, ca şi Tomis-ul, în vreme ce cealaltă va rămâne sub ascultarea patriarhului de Constantinopol, atribuită - conform acestor liste - Haemimontului. În ciuda afirmaţiei lui Dincev, episcopiile acestor două mitropolii nu se suprapun (nici măcar "parţial"). Singurul nume care ar fi sprijinit această explicaţie este Σκαρία (Σκάρις) pe care cei mai mulţi o consideră în mod greşit o denaturare a lui Ἀππιαρία. Σκαρία este în realitate un nume trac (atestat şi de Procopius în Σκάρες (aproape de Serdica) şi Σκαρίπαρα (în reg. oraşului Aquis), poate şi Σκαριω(τασαλούκρα)). Aşa cum vedem din tabelul de mai sus, Zikideva ţinea de "al doilea" Haemimont (în realitate episcopii moesiene ataşate, strict administrativ, Haemimontului), în timp ce Nikopolis rămăsese în Moesia, aparţinând de mitropolia autocefală Odessus. Aceste liste, oglinda evidentă a unei situaţii de criză în organizarea bisericii, au fost întocmite, cu siguranţă, tocmai în vremea în care Moesia şi Sciţia sunt cucerite de bulgari. Pentru a supravieţui, bisericilor din aceste părţi a trebuit să li se acorde o largă autonomie. Listele nu constituie însă nici un fel de argument în favoarea ipotezei înlocuirii Nicopolei cu Zikideva.

Theophylaktos Simokatta. Să revenim acum la Theophylaktos Simokatta şi să examinăm mai îndeaproape mărturia lui, probabil mai preţioasă pentru tema noastră decât toate celelalte la un loc. Istoricul bizantin vorbeşte despre Zikideva (scris Ζικίδιβα) într-un pasaj din capitolul 13 al cărţii a 7-a a Istoriilor sale, în care înfăţişează un episod al luptelor dintre bizantini şi avarii hanului Baian, petrecut fără îndoială în Moesia Superior în primăvara lui 601 AD, de Paşti. Theophylaktos nu a fost martor al acestor evenimente şi, deşi şi-a început opera la doar 10 ani după ce ele avuseseră loc[17], este cert că a folosit alte izvoare, informaţia lui fiind aşadar de mâna a doua. Textul său trebuie completat cu cel al lui Theophanes Confessor[18], care, două secole mai târziu, s-a ocupat de aceleaşi fapte, pe care le-a luat aproape sigur din acelaşi izvor cu al lui Theophylaktos[19]. Nici unul din cei doi istorici nu pare să fi înţeles prea bine detaliile geografice şi cronologice ale evenimentelor înfăţişate în acel text, ceea ce şi explică de ce în numeroase locuri distribuţia pe zile dată de ei este fie neverosimilă, fie de-a dreptul imposibilă. După ce în capitolele anterioare prezentase luptele de la Singidunum şi din regiunea acestuia dintre bizantini – conduşi de generalul Priscus – şi avari, Theophylaktos Simokatta începe capitolul 13 cu atacul întreprins de Baian în Θρακικὴ Μυσία, asupra oraşului Tomis. Aici se petrece celebrul episod al neaşteptatei şi unicei în istoria veche dovezi de omenie a haganului care, aflând de foametea care-i ameninţa pe romani în ajun de Paşti, îi propune lui Priscus un armistiţiu de cinci zile şi-i trimite 400 de care de alimente, ca soldaţii "să aibă parte de sărbătoarea lor cu zâmbetul pe buze" (ἵνα μετὰ ἱλαρότητος τὴν ἑαυτῶν ἑορτὴν ἐκληρώσασεν[20]). Este o întâmplare care, între altele, aruncă o serioasă îndoială asupra barbariei şi sălbăticiei lui Baian, ajutându-ne să înţelegem că este perfect posibil ca localnicii să se fi înţeles relativ bine cu invadatorii avari, de vreme ce ei puteau arăta o asemenea omenie, întocmai cum de altfel, potrivit lui Priscus Panites, se întâmplase şi cu hunii lui Attila. Aceasta este o constatare care ar explica de ce Baian considera aceste regiuni ca pe ale sale, mişcându-se prin ele lipsit de orice inhibiţie, în timp ce armatele bizantine se simţeau aici ca pe teritoriu inamic. După încheierea armistiţiului haganul ceru separarea armatelor, care timp de cinci zile petrecuseră împreună lângă Tomis fără nici o teamă una de alta, în timp ce împăratul Mauricius dădu ordin altui general, lui Comentiolus, aflat în Tracia, foarte probabil la Anchialus, să pornească în ajutorul lui Priscus. De aceea,

[7.13] Ἑκταῖος δὲ [sc. ἡμέρα] ὁ Χαγᾶνος ἐπεὶ ἀκηκόει Κομεντίολον δυνάμεις ἀναλαβόμενον μέλλειν τῇ Νικοπόλει προσομιλεῖν, τὸ ὁπλιτικὸν συλλεξάμενος κατὰ Κομεντιόλου στρατοπεδεύεται. Κομεντίολος δὲ ἥκειν τὸν Χαγᾶνον ἀκούσας ἐπὶ τὴν Μυσίαν χωρεῖ, ἐπί τε Ζικίδιβα τὰς σκηνὰς συνεπήξατο. ἑβδομαῖος δὲ εἰς Ἰατρὸν ἀφικνεῖται τὴν πόλιν. [Iar în a şasea zi, după ce auzise că Comentiolus, adunându-şi forţele, urmează să facă joncţiunea cu Nicopolea, haganul, adunându-şi un corp de infanterie grea, îşi rândui oastea împotriva lui. Auzind însă că haganul este acolo, Comentiolus o luă (o coti) prin Mysia şi-şi aşeză corturile la Zicidiva. Iar în a şaptea zi ajunse în oraşul Iatros.]

Traducerea de mai sus, care îmi aparţine, diferă de cele din Fontes II şi din ThSimoc, şi de aceea se impun câteva precizări filologice, înainte de a continua firul argumentaţiei. Verbul προσομιλέω are ca sens de bază pe acela de a se uni, a se asocia, a se prinde de, şi de aici a fi intim (inclusiv ca act fizic şi în sens figurativ). El este destul de des folosit de către Theophylaktos, o dată chiar la începutul acestui capitol (7.13, în legătură cu Tomis-ul): ὁ Πρίσκος... ἐπηρεαζομένῃ τῇ πόλει [sc. Τόμει] προσομιλεῖ Priscus face joncţiunea cu oraşul în primejdie. Corespondentul lui la Theophanes Confessor este πλησιάζω (13-34), într-o bună măsură sinonim, căci ideea acestuia este cea de apropiere, comuniune, atât concretă cât şi abstractă. Având aici drept complement un oraş, este posibil ca προσομιλέω să aibă un sens tehnic, exprimând un concept din sfera militară care desemna poate relaţia specială, quasi-simbiotică, creată la stabilirea unei mari tabere militare lângă un oraş: acesta intra, evident, sub protecţia armatei cantonate acolo, aprovizionând-o în schimb cu cele necesare. Dacă ne imaginăm o armată ca pe un oraş ambulant, ceea ce şi era în fapt, atunci acest προσομιλέω desemna acţiunea prin care acesta se unea temporar cu un oraş staţionar, între cele două efectuându-se schimburi de populaţie, bunuri, servicii ş.a.m.d. Acesta este motivul pentru care eu am preferat să-l traduc prin a face joncţiunea (cu).Verbul στρατοπεδεύω are sens exclusiv static, însemnând a aşeza tabăra, dispozitivul de luptă; folosit pentru flotă el înseamnă chiar a staţiona (în port). Prin urmare, în ciuda faptului că sensul logic al pasajului ar fi acela că Hanul porneşte împotriva lui Comentiolus, cum găsim în ambele traduceri utilizate (Fontes II şi ThSimoc), Theophylaktos spune că acesta îşi aşează tabăra împotriva lui Comentiolus. Contradicţia între forma textuală şi cea logică, aşteptată, a pasajului trebuie să fi existat chiar în sursa comună celor doi istorici, de vreme ce interpretarea lui Theophanes Confessor este încă şi mai confuză: Τοῦτο μαθῶν ὁ Χαγάνος ἐπὶ τὴν Μυσίαν κατὰ Κομεντιόλου στρατεύεται απὸ λ' σημείων τοῦ Κομεντιόλου, în traducere cuvânt cu cuvânt: Aflând aceasta [=că vine Comentiolus] Haganul înaintează (ori face tabără) în Moesia împotriva lui Comentiolus la al 30-lea miliar de Comentiolus. Deşi στρατεύω, folosit de Theophanes în locul lui στρατοπεδεύω, poate presupune mişcare, complementul lui de aici indică un punct fix (aflat la 30 de mile de tabăra bizantină), fără nici un adverb lămuritor, ca ἕως ori μέχρις "până (la)". Această interpretare statică este susţinută şi de folosirea de către Simokatta a verbului ἥκω. La origine un perfect (cum îl arată sufixul –κ-) devenit prezent, el este drag scriitorilor greci tocmai pentru nuanţa sa specială: am venit şi (ca rezultat prezent al acestei acţiuni) sunt aici, de faţă. Prin urmare, Κομεντίολος δὲ ἥκειν τὸν Χαγᾶνον ἀκούσας înseamnă: iar Comentiolus, auzind că Haganul a venit (şi deci e deja acolo) [acţiune statică şi încheiată], şi nu că vine (adică e pe drum) [acţiune dinamică şi în desfăşurare]. Fără să susţin că formularea celor doi istorici este cea mai limpede în acest sens, cred totuşi că ea demonstra, poate în acea primă redacţie pierdută, o reorientare tactică a lui Baian – dinspre Priscus (rămas la Tomis) spre Comentiolus, care pătrunsese în Moesia (Nicopolis, apoi Iatrus) – prin deschiderea practic a încă unui front. Am putea specula chiar că el face această manevră cu un nou corp de armată, creat ad-hoc (τὸ ὁπλιτικὸν συλλεξάμενος), în timp ce restul trupelor rămăseseră la Tomis, să facă faţă lui Priscus. În sfârşit, verbul χωρέω (contras χωρῶ), tradus în mod curent prin merg, este în fapt un derivat de la χώρα ţinut, spaţiu şi tocmai de aceea accentul lui semantic cade nu pe ideea de mişcare pur şi simplu, ci pe cea de mişcare către, pe, ori printr-un spaţiu (larg), corespunzând uneori latinescului (al)largare şi implicând ideea de răspândire, de schimbare de drum, chiar de retragere (este dat de Liddel-Scott ca echivalent al lui regredior, s.v.). De aceea formularea ἐπὶ τὴν Μυσίαν χωρεῖ înseamnă în acest context o coteşte prin (interiorul) Moesiei ori iese în (o ia prin) largul Moesiei şi nu pur şi simplu "plecă în Mysia" (unde Comentiolus era deja!).

Câteva cuvinte se cer spuse şi despre cadrul geografic al acestui episod. Evenimentele ce preced celor înfăţişate de Theophylaktos în 7.13 se petrec într-o regiune care are drept centru oraşul Singidunum. Avarii manevrează cu rapiditate câteva zeci de kilometri când spre vest de acest punct, către Sirmium, când spre nord, pe cursul inferior al Tisei, când spre est, la Viminacium, mai degrabă asistaţi decât împiedicaţi de către trupele bizantine comandate de Priscus. Brusc, Baian atacă Tomis-ul, pentru ca, în răstimpul a câteva zile, el să se afle din nou la Sirmium, unde primeşte mirodeniile lui Priscus, apoi înapoi la Tomis şi pe urmă în centrul Moesiei, aproape de Iatrus.

Chiar acceptând că Theophylaktos a condensat cronologia reală a faptelor cu câteva zile, lucru foarte probabil, distanţe cum sunt cele dintre Moesia Prima şi litoralul pontic[21] nu puteau fi parcurse de către trupe de infanterie decât în luni de zile. Este aşadar locul şi momentul să spunem răspicat că este exclus ca Tomis-ul evenimentelor de care este vorba aici să fie Tomis-ul pontic, cum încă se mai consideră uneori, printr-o confuzie inexplicabilă şi păgubitoare. H. Mihăescu, o autoritate şi în opera lui Theophylaktos Simokatta, pe care a tradus-o de două ori, arăta în 1970, în Fontes II, într-o notă de subsol, că localitatea trebuie căutată undeva în Iugoslavia, pentru ca în 1985, în ThSimoc, să revină, fără nici o explicaţie ori trimitere bibliografică, şi să susţină insistent că este totuşi vorba de Constanţa de astăzi[22]. Nu este cazul să reiau aici argumentaţia acestei discuţii, pe care expus-o Gh. Ştefan încă în 1967, într-un articol dedicat acestei probleme[23]. Aşa cum arată domnia-sa, Tomis-ul lui Theophylaktos trebuie să se fi aflat mult mai aproape de teritoriul controlat de avari în Moesia Prima[24], nu foarte departe de oraşele Singidunum, Sirmium şi Viminacium. El poate fi acelaşi cu Τόμες[=Tomis[25]] plasat de Procopius în Dacia Mediterranea, în teritoriul Remisianei[26], dacă ipoteza lui Gh. Ştefan este corectă[27]. Oricum, acest oraş se găsea cu siguranţă către vest de Nicopolis şi de Iatrus (în regiunea cărora se desfăşoară evenimentele acestui paragraf) şi numai această localizare explică traseul ales de comandamentul militar bizantin. Într-adevăr, drumul către acea regiune este, pentru o armată în marş, mult mai uşor de parcurs prin Moesia decât prin Thracia (pe ruta Philippopolis-Serdica), pe unde ar fi avut de urcat pante abrupte şi de trecut prin defilee prea înguste.

Autorul nostru spune prin urmare că în ziua a şasea Baian făcu tabără împotriva lui Comentiolus. Dacă cronologia primelor cinci zile este perfect credibilă, fiindcă distanţa între Tomis-ul moesian şi Sirmium, unde fusese Baian în zilele de Paşti, putea fi făcută de un grup de călăreţi chiar în mai puţin de două zile, este însă imposibil ca într-o singură zi (cea de a şasea) el să fi ajuns cu trupe de infanterie greu înarmate de la Tomis în Moesia, aproape de linia râului Iatrus, parcurgând aproape 250 km. Este mai probabil ca între evenimentele zilei a cincea şi ale celei de a şasea să mai fi trecut două-trei zile, răstimp în care atât Baian cât şi Comentiolus s-au apropiat de centrul Moesiei, adică de cursul Iatrului, venind din direcţii diferite. Motivul pentru care am insistat asupra topografiei şi cronologiei acestor evenimente este acela că relatarea lui Theophylaktos Simokatta, bine înţeleasă temporal şi spaţial, ne arată destul de precis traseul urmat de generalul bizantin – şi implicit poziţia Zikidevei – asupra cărora mă voi concentra în cele ce urmează.

Comentiolus a plecat din Haemimont, foarte probabil de la Anchialus, cum presupune şi H. Mihăescu, după ce recrutase trupe în Tracia. El va fi trecut apoi munţii Haemus printr-una din trecătorile lor estice, mai largi şi cu pante mai domoale, poate tot prin Procliana [= pasul Djulino?] ca şi în alte dăţi. O dată ajuns dincolo, el trebuie să fi intrat pe un drum interior al Moesiei ce ducea spre Nicopolis, unde intenţiona să ajungă într-o primă etapă, cum spune Theophylaktos în pasajul citat. Înaintând pe acest drum dinspre est spre vest, generalul află în această "a şasea" zi că hanul este acolo, adică în Moesia, blocându-i accesul spre vest, către Tomis. Descumpănit de reacţia rapidă a avarului şi neştiind ce să facă (ne-o spune Theophanes Confessor), el renunţă la "joncţiunea" cu Nicopolis şi hotărăşte să meargă la Iatrus. Ne lipsesc prea multe date pentru a înţelege exact această decizie şi pentru a o comenta cu argumente. E însă evident că nu mai avea nici un rost să continue drumul spre Moesia Superior şi că înţelesese că va trebui să-i înfrunte pe avari singur, şi nu – aşa cum spera – împreună cu trupele lui Priscus. Panicat[28], el decide să meargă la Iatrus, fie pentru că Baian era prea aproape şi nu-i mai dădea timp să-şi organizeze defensiva în Nicopolis, fie pentru că, din vreun alt motiv, acest oraş nu era potrivit pentru o asemenea defensivă. Cert este că, aflat încă la est de ţinta sa iniţială, Nicopolis, Comentiolus decide să schimbe direcţia de marş, cotind-o prin Moesia ori luând-o prin largul (centrul) Moesiei – aşa cum trebuie tradus ἐπὶ τὴν Μυσίαν χωρεῖ – şi îndreptându-se spre cetatea Iatrus, azi Krivina, la vărsarea râului Iatrus-Iantra. Pe această nouă direcţie, căderea întunericului îl obligă să facă popasul de noapte la Zikideva. Dis-de-dimineaţă îşi reia marşul şi în aceeaşi zi ajunge cu mare grabă la Iatrus. Zikideva se afla prin urmare la mai puţin de o zi de marş rapid, la sud-est de Iatrus.

Fig. 5 Teatrul evenimentelor Istoriilor lui Th. Simokatta

 

Modelele geografice. Deciziile şi manevrele lui Comentiolus au o noimă numai dacă acceptăm următorul model geografic. Ştim că Iatrus era la nord de Nicopolis (indiferent dacă acesta se va fi aflat atunci la Nikjup ori la Carevec), şi că generalul venea dinspre est spre acest oraş, de unde urma să continue în acelaşi sens spre Tomis. În punctul C (de cotitură), care trebuie să se fi aflat cu necesitate la est de Nicopolis, Comentiolus schimbă direcţia înaintării spre nord-vest, îndreptându-se spre Iatrus. Pe această nouă direcţie la scurt timp ajunge la Zikideva, de unde apoi până la Iatrus este doar o zi de marş.

 

Fig. 6 Modelul geografic al drumului lui Comentiolus

Acest model geografic poate fi aşezat pe hartă fără nici o dificultate, el fiind susţinut pe deplin de lista procopiană. Există astăzi un consens asupra faptului că, atât în listele anexă la cartea a IV-a cât şi în textul descriptiv, Procopius urmăreşte drumuri ale provinciilor, această ordine a expunerii având implicaţii importante în înţelegerea structurii listelor şi în localizarea toponimelor, aşa cum voi avea ocazia să arăt într-un viitor apropiat[29]. Este prin urmare foarte posibil ca şi numele aflat în listă după Ζικίδεβα, anume Σπίβυρος, să fi fost pe acelaşi drum cu cele două de dinaintea sa, în succesiunea Nicopolis-Zikideva-Spibyros. De mare folos în plasarea exactă pe hartă a acestui toponim este afirmaţia lui Decev, din păcate neluată în seamă de Beševliev, că Σπίβυρος este cu siguranţă unul şi acelaşi cu Spiurus[30], locul de domiciliu al veteranului Romaestas Rescenti din diploma militară emisă în anul 54 şi descoperită la Zafirovo (fostul Sarsânlar[31]). Comparând textul procopian cu cel al lui Theophylaktos, devine limpede că acest Spiurus/Σπίβυρος trebuie să se fi aflat fie chiar la Zafirovo, acolo unde a fost găsită diploma, adică la cca. 36-37 km. vest-sud-vest de Silistra, fie – cum este mai probabil – într-una din aşezările cu urme antice din apropiere, pe o rută de legătură între Abrittus şi Durostorum, localizare care plasează Zikideva între acest punct şi Nicopolis, aşa cum reiese din modelul geografic rezultat din această porţiune a listei.

 

Fig. 7 Modelul geografic al drumurilor Moesiei II în De Aedificiis

Localizarea. Coroborând datele pozitive propuse de cele două modele, se poate susţine că Zikideva trebuie căutat undeva la est de Nicopolis şi la sud-est de Iatrus, la cel mult 30-35 mp. (45-55 km.) – cât se putea parcurge în mai puţin de o zi de către o armată mergând în marş susţinut la vale – către sud-est de Krivina, aşadar prin preajma oraşului modern Popovo. Or, acolo există într-adevăr un punct arheologic suficient de important pentru a putea fi identificat cu Zikideva: Loco prope vicum Kovačevec, – spune G. Mihailov în IGB II, p.164 – dicto Kaleto [=Cetatea în limba turcă, n.n.] (in regione oppidi Popovo), ruinae sunt oppidi et castelli antiqui, cuius nomen ignoramus. Hic erat mansio sive mutatio viae antiquae Romanae, quae a Nicopoli ad Istrum usque ad Marcianopolim ferebat. Cetatea de la Kovačevec (Kovačovec la alţii) se află cam la 10-12 km. spre V-N-V de Popovo şi la mai puţin de 50 km. de Krivina-Iatrum.

Enclava edonă de la Popovo. În sprijinul acestei localizări vine şi un puternic argument de ordin lingvistic. Formele Ζικίδεβα-Ζικιδίβα-Ζεκεδέ(σ)πων[32] provin de la un toponim local, *Zeke-deva, *Zeki-deva ori *Ziki-deva. Primul său formant nu poate fi legat decât de Ζαικα-, Ζαικη-, Ζεκη (pronunţate în epocă târzie Zeka-, Zeki-, Zeki-) etc., radical de certă şi unică provenienţă edonică, ceea ce face din numele nostru un hibrid edono-moesic[33]. Aşa stând lucrurile, este interesant de observat că şi în alte puncte din jurul oraşului Popovo apar nume şi formanţi tipic ori exclusiv edonici, ca –paibes, zaik(e-) şi mest(o/u-), cele mai multe din ele neîntâlnite nicăieri altundeva în afara Edoniei macedonene, cu excepţia acestei mici regiuni moesiene: Μεστυπαιβης în grota Tamno, lângă Tabačka, Μουκαπαιβης şi Mucapaibes la Ljublen, Σαικίθης (pentru *Zaikithēs) la Aprilovo, …παιβης…la Ezerče (toate în IGB II). Dată fiind slaba prezenţă greco-macedoneană în inima acestei provincii latinofone, cum o arată şi puţinătatea inscripţiilor greceşti din Moesia Secunda, gruparea geografică atât de strânsă a acestor nume indică aici cu mare probabilitate existenţa unei vechi enclave traco-macedonene (edonice). Cum ea nu se poate datora în nici un fel legiunii V Macedonica, al cărei castru se afla mai la vest, la Oescus (unde de altfel nu s-au găsit deloc urme lingvistice macedonene), cred că avem aici de a face cu o colonizare timpurie, aşa cum va fi fost şi cea a Bessilor şi Lailor din Scythia Minor, poate încă din vremea când aceste teritorii aparţineau regatului odryşilor. Fondată tocmai de către aceşti edoni traco-macedoneni, probabil prin sec. Ia-Ip, Ζικίδεβα/Ζικιδίβα (Kovačevec), o localitate nu prea însemnată la început, şi de aceea nemenţionată de către geografii primelor secole AD şi neprinsă în itinerarii, va deveni cu timpul oraş şi sediu episcopal[34], datorită poziţiei sale de nod rutier în centrul Moesiei Secunda, rol poate accentuat tocmai de decăderea oraşului de la Nikjup, proces ce trebuie să fi produs schimbări însemnate în reţeaua locală de drumuri.   

 

Fig. 8 Împrejurimile oraşului Popovo

 

Abrevieri bibliografice

 

Beš. Kastell = V. Beševliev, Zur Deutung der Kastellnamen in Prokops Werk "De Aedificiis", Amsterdam, 1970.

Beš. Geogr =V.Beševliev, Zur Geographie Nordost-Bulgariens in der Spätantike und im Mittelalter, Ling.Balk. 4, Sofia 1962.

Decev TSR = D. Detschew, Die thrakischen Sprachreste, în Schriften der Balkankommission (Linguistische Abteilung), vol. XIV, Wien,1957

Dinčev Zikideva = V. Dinčev, Zikideva-An Example of Early Byzantine Urbanism in the Balkans, in Archaeologia Bulgarica, n. 3, Sofia, 1997, pp.54-77

Fontes II = Fontes Historiae Dacoromanae vol II (Autori, anii 300-1000), Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1970.

IGB II= G. Mihailov, Inscriptiones Graecae in Bulgaria Repertae, vol.II (Inscriptiones inter Danubium et Haemum Repertae), Serdicae, 1958

Ioanid=G.Ioanidŭ, Dikţionarŭ Elino-Româneskŭ (tradusŭ dupe al luĭ Skarlatŭ D. Bizantie), Bukureştĭ, vol. 1, 1864, 1464 pag., vol. 2, 1869, 1107 pag. Un excelent şi cuprinzător (singurul, de altfel) dicţionar vechi grecesc-românesc, scris în alfabet de tranziţie uşor de citit, cu bogate anexe, inclusiv un Dicţionarŭ de Nume Propriĭ (410 pag.)

Lubanska= Małgorzata Łubanska-Biernacka, The Roman and Early-Byzantine Fortifications of Lower Moesia and Northern Thrace, Wrocław • Warszawa • Krakow • Gdansk • Łódź, 1982

Russu LTD = I.I. Russu, Limba Traco-Dacilor, Bucureşti, 1967

Russu Ortsnamen=I.I.Russu, Die Ortsnamen der Balkanhalbinsel in DeAedificiis, în Revue de Linguistique, VIII (1963), 1, pp.123-132.

Schreiner Staedte =P.Schreiner, Staedte und Wegenetz in Moesien, Dakien und Thrakien nach dem Zeugnis des Theophylaktos Simokates, în Spaetantike und fruehbyzantinische Kultur Bulgariens zwischen Orient und Okzident, Wien, 1986, pp.25-35

ThSimoc = H.Mihăescu, Tefilact Simocata – Istorie Bizantină, Bucureşti, 1985

Velkov Zikideba = V. Velkov, ZIKIDEBA < SYKIDABA=dn. Veliko Târnovo?, în Paleoslavistika i epigrafika. V pamet na prof. Ivan Gălăbov, Veliko Târnovo, 1988, pp.76-82