Toponymes procopiens (2): Ταμονβαρί

Toponime procopiene (4): Ταμονβαρί - Σκέμνας

De Aedificiis 4.11.15 (=Haury 146.9-10)[1]

1.Numele Ταμονβαρί şi Σκέμνας (V[aticanus], Σκελήνας A[mbrosianus]) apar împreună în cea de a doua listă de toponime din De Aedificiis, - cea de la sfârşitul cărţii a IV-a, care acoperă provinciile diocezei Tracia - sub titlul Θρᾴκης, ele fiind aşezate de Procopius pe drumul principal al provinciei Thracia, de-a lungul râului Hebrus-Mariţa:

Θρᾴκης· Βόσπαρα - Βεσούπαρον - Καπιστούρια - Βηρίπαρα - Ἰσγίπερα - Ὀζόρμη - Βηρηΐαρος - Ταμονβαρί - Σκέμνας - Καράσθυρα - Πίνζος - etc. (Haury 146, 1-12)

2.Numele eronate. Verificând aceste toponime unul câte unul, observăm mai întâi faptul că aproape toate conţin diverse greşeli, mai mici sau mai mari, pe care le voi inventaria în lista de mai jos.

2.1.-Βεσούπαρον este cu certitudine o coruptelă a numelui *Βεσσαπάρa (Beševliev PKN 128). Finalul ου al primului formant (Βεσου în loc de Βεσσα [=lat. Bessa]) se explică, după Beševliev (PKN 138) prin confuzia grafică ου/α, foarte frecventă în De Aedificiis[2]. Forma Besapara, atestată în ItBurd 568,2, face de altfel inutile alte explicaţii mai complicate. Toponimul este un compus, format de la numele Bessilor (a căror capitală oraşul era) şi formantul final –paron. Acesta din urmă apare, în marea majoritate a cazurilor, sub forma –para, emblematică pentru o întreagă serie de toponime pe care le voi discuta în altă parte: numele de tip –para sunt terminate în –a şi sunt luate de autorii greci drept plurale neutre. *Βεσάπαρον (Βεσούπαρον) din textul procopian şi alte câteva ocurenţe ale acestui formant (Βρίπαρον, Δριξίπαρος, Δωδοπαρον etc., cf. Decev TSR p. 356-357) par să arate însă că aceste toponime erau în realitate nişte singulare.

2.2.-Ἰσγίπερα este o formă incertă, atât grupul de litere σγ, cât şi formantul lexical Ἰσγι- fiind neobişnuite. Ne-am putea gândi eventual la un *(ε)ἰς Γίπερα, dar această supoziţie nu este susţinută de nici un indiciu pozitiv.

2.3.-Ὀζόρμη este o coruptelă dintr-un *(ὁ) Ζύρμη ori, mai degrabă, *(ὁ) Σύρμη, aşa cum voi arăta mai jos;

2.4.-Βηρηΐαρος este fără nici o îndoială o variantă marginală, interpolată apoi în text, a lui Βηρίπαρα de mai sus[3]. El consemna o formă masculină a acestui toponim, anume *Βηρίπαρος[4] (ΒΗΡΙΠΑΡΟC în unciale), scoasă de vreun scholiast din alt manuscris al operei sau de la alt autor şi notată pe banda liberă din capul rândului. El a fost apoi inserat în şirul de toponime în forma ΒΗΡΗΙΑΡΟC, datorată unei confuzii grafice uşor de înţeles, provocată de asemănarea între grupurile de litere ΗΙ şi IΠ, şi favorizată foarte probabil din nou de un diacritic neglijent scris, anume accentul ascuţit al lui ί (atât în Βηρηΐαρος cât şi în Βηρίπαρα[5]). Un caz similar ne prezintă numele Κηριπάρων (146.40) care apare în caeastă formă doar în manuscrisul L. În manuscrisul V (considerat mai bun), acest toponim este scris |ηρ|παρων.

2.5.-Ταμονβαρί este şi el corupt, (finalul atipic este de altfel "ajustat" de Beševliev la ablativul plural Tamonvaris fără nici o explicaţie, v. PKN 129). Numele are aspectul unui compus, în care însă nu putem detecta nici un element familiar, care să-i certifice tracismul şi autenticitatea. Ταμον- este un formant complet necunoscut în toponimia tracă[6], nazala lui finală făcându-l încă şi mai improbabil. Formantul final –βαρι, care - judecând după grupul νβ[=nv] - ar trebui pronunţat /vari/, cum de altfel face şi Beševliev (loc.cit.), este de obicei comparat cu –βαρα din Ζουρόβαρα[7] (şi el tot un unicat, la Ptolemeu), deşi şi el este cel puţin îndoielnic, atât datorită lipsei de paralele cât şi desinenţei neverosimile –ι[8]. Dečev (TSR 488), ca şi Georgiev (IBE 9, 1962, p.23 sq.), îl consideră totuşi trac şi îl inserează printre resturile acestei limbi, punându-l în legătură cu pisid. Ταμων şi gr. Δάμων, evident doar în baza asemănării lor formale. Beševliev nu susţine o anumită origine, dar arată că -βαρι poate fi apropiat şi de nume celtice. Sunt apropieri caduce, de vreme ce numele, cum voi arăta mai jos, este deformarea unui cuvânt grecesc.

2.6.-Σκέμνας, un nume aparent normal, este şi el în fapt rezultatul unei destul de serioase greşeli de copiere, pusă în evidenţă de forma corespondentă din ms. A, care este Σκελήνας. M-ul din ms. V şi grupul ΛΗ din ms. A ne arată că avem probabil de a face cu citirea greşită a grupului ΛΛ (dublu lambda) din arhetip, o eroare comună, bine cunoscută epigrafiştilor şi paleografiştilor (v. discuţia lui pe larg în cele ce urmează).

2.7.-Καράσθυρα în loc de *Καρασοῦρα (sic ego, καράσθυρα V, καράσυρα A, *Καράσουρα Beševliev şi Dečev TSR 227). Lectura θυ pentru οῦ a fost categoric favorizată de o scriere neglijentă a circumflexului (v. şi infra).

2.8.-Πίνζος este şi el o grafie greşită, în loc de Πῖζος, provocată din nou de forma circumflexului, luat de această dată drept litera ν[9].

3."Arhetipul murdar". Trecerea în revistă, întreprinsă mai sus, a numelor greşite ale acestui pasaj, care evidenţiază un număr relativ mare de erori pe un fragment de text de doar 11 toponime, ne arată că textul original al lui Procopius, cel puţin în acest loc, a fost serios denaturat în procesul copierilor lui succesive. Întrucât nu putem şti acum câte cópii intermediare au existat şi în care din ele s-a produs fiecare greşeală, din raţiuni practice voi atribui toate erorile de copiere unui singur manuscris ipotetic, pe care îl voi numi "arhetipul murdar"[10]. Astfel comprimată, filiera informaţiei geografice din De Aedificiis va avea etapele:

3.1. documente-sursă folosite de Procopius > original procopian > "arhetipul murdar" > arhetip X (cum numeşte Haury arhetipul manuscriselor păstrate) > manuscrise păstrate

3.2.Trăsătura principală a acestui manuscris trebuie să fi fost scrierea neîngrijită şi dezordonată. Literele (care, după confuziile pe care le dezvăluie, par să fi aparţinut minusculei cursive de prin sec. VIII-IX) erau trasate parcă în grabă, în acelaşi timp afectat şi neglijent. Multe din ele erau "aruncate", cu linii prelungite până în rândurile învecinate, uneori disproporţionate, trasate incomplet ori înghesuite una într-alta. S-a făcut abuz de abrevieri (marcate prin semne neînţelese de copiştii ulteriori), de ligaturi şi de litere volante[11]. Foile erau pline de adaosuri şi note, interlineare ori marginale, unele din ele introduse ulterior în text[12]. Nu este exclus ca unele părţi ale foilor să fi fost mai grav deteriorate, spre exemplu rupte ori pătate.

3.3.Pasajul de care ne ocupăm apare într-o astfel de pagină cu excesiv de multe erori, indicând poate o tocmai o astfel de stricăciune care a afectat claritatea textului. Numele Ταμονβαρί şi Σκέμνας sunt de aceea cu atât mai suspecte. Ele sunt unice[13] în toponimia tracă şi atipice, nici unul neavând componenţi ori formanţi recognoscibili, în ciuda apropierilor făcute de lingviştii citaţi, ele aflându-se într-un anturaj format, cum am văzut, din toponime aproape toate corupte, şi aceasta tocmai pe drumul cel mai bine cunoscut al diocezei Thracia - cel dintre Viminacium şi Constantinopolis - şi într-o porţiune pe care o cunoaştem în detaliu din mai multe surse. Pentru a înţelege cum au fost ele denaturate şi eventual pentru a reconstitui forma lor originală, metoda cea mai bună este să comparăm secvenţa de toponime din acest fragment de listă cu datele oferite de itinerarii ori alte izvoare pentru acelaşi loc, proces pentru care trebuie mai întâi să stabilim şi să decupăm exact porţiunea de drum care ne interesează, şi să reconstituim apoi forma corectă a numelor de comparat.

4. Localizarea. Ταμονβαρί şi Σκέμνας/Σκελήνας sunt plasate, mai precis, între Ὀζόρμη şi *Καρασοῦρα. *Καρασοῦρα este, fără nici o îndoială, Caras(s)ura din alte surse[14], localitate aflată pe dealul Sarlâka, între satele Rupkite (fost[15] Turkmišlij) şi Svoboda (fost Alipašinovo), la cca. 30 km sud-vest de Stara Zagora (Mihailov, în IGB III 2, p.80). Lucrurile sunt însă cu mult mai puţin clare în privinţa lui Ὀζόρμη, textele antice pomenind în această parte a Thraciei două entităţi geografice ale căror nume l-ar putea explica. Prima este o localitate, Zyrmis (abl.pl.), pe care Tab.Peut. 8.1 o aşează la 19 mp vest de Phinipopolis (=Philippopolis), identificată cu modernul Junacite, la confluenţa Topolniţei cu Mariţa (Hebrus)[16]. Cealaltă este un râu, pe care Pliniu cel Bătrân îl numeşte Syrmus (NH 4,50), iar Passio S.Alexandri Σέρμη (BIAB 8, 1934, 153, 38) şi Sermius în varianta latină (Acta SS Maii 3, 198, 13), acelaşi cu bizantinul Στρέαμος, Σέρμον sau Σίρμιον, astăzi Stryama sau Struma, la cca. 16 kilometri est de Plovdiv[17]. La vărsarea acestuia, Itinerariul Burdigalens menţionează o mutatio Sernota (Miller IR 537 şi Dečev TSR 487 preferă varianta de manuscris Syrnota)[18], localizată de Deliradev lângă Manole[19], pe malul râului omonim. Chiar dacă de obicei Ὀζόρμη este luat drept o altă grafie pentru Zyrmis[20] (fără îndoială datorită prezenţei lui /z/ în ambele nume), toate elementele pledează pentru identificarea lui cu hidronimul Σέρμη sau cu toponimul omonim aflat la vărsarea sa în Hebru, aşa cum afirmă cu convingere şi Beševliev (PKN 128). Un argument geografic pentru această localizare este acela că Ὀζόρμη apare în listă după Bessapara, adică la est de aceasta, acolo unde se află Serme/Sernota, în timp ce Zyrmis este la vestul ei. Încă mai convingător este însă argumentul lingvistic: O-ul iniţial, un articol masculin aglutinat de către copişti – eroare frecventă în listele toponomastice greceşti –, nu se poate acorda cu numele însuşi (*Ζέρμη), care este un feminin, ci cu apelativul intrinsec[21] al acestuia. Cum cele mai multe dintre apelativele care desemnează un tip de localitate sunt neutre (precum castellum, ϕρούριον, ὀχύρωμα, ἐμπόριον etc.) ori feminine (mai ales cele mari, ca urbs, civitas, πόλις), foarte rar masculine (burgus, πύργος), este mult mai probabil ca aici să avem de a face cu un hidronim, care are de obicei un apelativ intrinsec masculin (ποταμός, amnis ori fluvius). Confuzia grafică între Ζ şi Σ fiind şi ea un fapt paleografic obişnuit, devine evident că explicaţia mai probabilă a lui Ὀζόρμη este prin *ὁ Σέρμη (ποταμός)[22] şi nu ca variantă a lui Zyrmis.

4.1.Eliminând varianta *Βηρίπαρος [=Βηρηΐαρος], interpolată (aşa cum am arătat mai sus), rezultă că în porţiunea de drum de care ne ocupăm lista procopiană numea patru localităţi: *Σέρμη (†Ὀζόρμη), †Ταμονβαρί, †Σκέμνας şi *Καρασοῦρα. În Itinerariul Burdigalens, cel mai amănunţit dintre itinerariile care prezintă drumul Serdica-Constantinopolis, în acelaşi segment rutier se află tot patru toponime: mutatio Sernota – mutatio Paramuole – mansio Cillio – mutatio Carassura. Sernota şi Carassura sunt localităţile din capetele segmentului, corespunzând, cum am văzut, lui *Σέρμη şi *Καρασοῦρα, ceea ce înseamnă că Ταμονβαρί şi Σκέμνας se află exact acolo unde ItBurd are Paramuole şi Cillio. Ταμονβαρί şi Paramvole au în comun numărul de silabe, grupul –nv-/-mv-, succesiunea de vocale interioare a şi o (chiar dacă nu în aceeaşi ordine) şi accentul pe finală, în timp ce Σκέμνας din ms. V şi Σκελήνας din ms. A pot proveni dintr-o formă ce începea cu *Σκελλ-, corespunzând lui Kellae (Cillio în ItBurd), cum voi arăta mai jos. Este oare posibil ca originalul listei să fi avut în acest loc numele corecte ale acestor două localităţi, iar formele atât de diferite ajunse până la noi să se datoreze unor erori ulterioare de copiere? Voi încerca să arăt nu doar că acest lucru este posibil, ci că el s-a şi petrecut în realitate.

4.2. Părerea mea este că aici avem de a face cu o singură şi gravă greşeală de copiere, prin care un original *Παραμβολη, aflat într-un pasaj greu lizibil, a fost transcris prin Ταμονβαρι. Este însă posibil şi ca trecerea de la o formă la alta să fi fost făcută prin una sau mai multe dintre erorile posibile prezentate în "scenariul lung" de mai jos.

4.3. Gr. παρεμβολή. La originea numelui Paramvole din ItBurd şi a lui Ταμονβαρί din listă se află apelativul grecesc παρεμβολή "tabără militară". Cuvântul a fost împrumutat în latină prin ultimele secole de dinainte de Cristos în forma parembole, ca termen tehnic militar cu sensul cel mai probabil de "tabără militară nefortificată"[23]. Prin sec. II-III AD, el ajunsese să se pronunţe paremvoli, datorită evoluţiei interne a limbii greceşti[24]. Ambele pronunţii coexistau în vocabularul romanilor din teritoriile trace, încă aflate sub o puternică influenţă lingvistică traco-greacă. Este foarte posibil ca el să fi fost contaminat şi cu un alt cuvânt de origine greacă, foarte asemănător, anume parabola (de la gr. παραβολή), răspândit prin intermediul traducerii latine a textelor creştine cu sensul "parabolă, comparaţie, similitudine", care poate explica /a/-ul din Paramuole (în loc de /e/-ul aşteptat [παρεμβολή]). Prin contaminarea acestor forme ale cuvântului s-a născut probabil o variantă Paranvoli, formă nu ipotetică ci atestată (Paramuole în ItBurd). Aceasta – în virtutea analogiei cu parabola invocate mai sus – va fi suferit poate şi metateza lichidelor (/l/ şi /r/) petrecută în acest cuvânt[25]. În urma acestei noi alterări, *Paranvoli devine *Palanvori, care trebuie să fi fost şi pronunţia reală a toponimului în graiul localnicilor, consemnată de sursele lui Procopius şi preluată de el în listă, suficient de depărtată de etimonul său (παρεμβολή) pentru ca legătura între ele să nu mai fie evidentă. Devenit astfel din cuvânt grec toponim "trac", adică un nume fără nici un înţeles ori element familiar pentru copiştii greci, deci fără posibilitatea ca ei să-l recunoască şi, în eventualitatea unor erori, să-l corecteze, numele nostru a fost în continuare stricat de unul din procesele aproape inerente în cazul copierii manuale a textelor şi mai ales a numelor străine pe care le conţin ele: confuziile grafice. Prima, cea care l-a şi schimbat cel mai mult, a dus la citirea greşită a majusculei iniţiale Π- drept T-, eroare perfect explicabilă prin formele celor două litere şi certificată chiar de manuscrisul listelor, care ne oferă un alt exemplu sigur: Τρισκίανα (121.23) în loc *Πρισκίανα[26] (localitate în teritoriul oraşului Kavetzos, în Dacia Mediterranea). *Παλανβορι, devenit în urma acestei noi erori *Ταλανβορι în minuscule (TΑΛΑΝΒΟΡΙ în capitale), a mai suferit încă două modificări de aceeaşi natură, ambele fiind confuzii de litere bine cunoscute şi des întâlnite în paleografia greacă. Prima este cea între Λ (aflat în vecinătatea unor litere cu formă asemănătoare, ca Λ sau Α, mai rar Δ) şi Μ (despre care voi mai vorbi mai jos, la numele următor), care a făcut ca ipoteticul *Ταλανβορί reconstruit de noi să devină *Ταμανβορί. Cealaltă este între formele literelor α şi ο, confuzie comună nu doar în scrierea veche greacă ci şi în cea latină, bine ilustrată chiar de manuscrisele operei de care ne ocupăm, în care găsim atât α pentru ο (în Βικάνοβο (124,27) pentru Βικόνοβο (=Vico Novo), Λουποϕαντάνα (123,38) pentru Λουποϕοντάνα (Lupofontana ş.a.), cât şi ο pentru α (de pildă în Διόνοια (117.43) în loc de διάνοια, cuvânt grec cu sensul "minte, gând"). Această ultimă alterare a dus în sfârşit la forma complet aberantă Ταμονβαρί pe care o găsim azi în listă.

4.4. Localitatea Parembole/Paramvole se afla, după IGB III,1, p.245, la Asârlâka (=Hisarlâka) lângă Belozem (fost Geren), la est de Plovdiv, pe Hebru(Mariţa), fiind menţionată, în afară de ItBurd citat mai sus, şi în Ρassiο S. Alexandri 21 (BIAB 8, 1934, 126): ἐμπορεῖον, ᾧ ὄνομα Παρεμβολή (cf. D. Cončev „La voie romaine Philippopolis-Carasura et sa bifurcation de Ranilum", în ΑΒΜΡ1,1940—41, 45 fig. 1). Şi alte localităţi de pe întinsul imperiului purtau acelaşi nume. ItBurd 607.1 menţionează în Macedonia, la graniţa cu Epirul, o mutatio Parambole, din nou cu /a/ în loc de /e/ (care devine astfel o caracteristică a acestui text, poate un semn că la anul 333, când a fost redactat ItBurd, aceasta era pronunţia cuvântului în latina balcanică). NotDignOr pomeneşte şi ea alte două, ambele ortografiate corect, ca în greceşte: una în Egipt (XXVIII: Legio secunda Traiana, Parembole), amintită şi de ItAnt (161.2: Parembole) şi devenită ulterior oraş şi sediu episcopal, şi o alta în Armenia (XXXVIII: Cohors prima Lepidiana, Caene - Parembole).

4.5. Şi cel de-al doilea nume poate fi identificat cu corespondentul său din ItBurd, adică Cillio, dacă în loc să optăm pentru doar una din cele două variante pe care le are toponimul în listă (Σκέμνας în ms. V, dar Σκελήνας în ms. A), admitem că ambele sunt denaturări ale unei forme din arhetip care, neglijent scrisă, putea fi citită într-un fel sau în celălalt. Dacă identificarea aceasta este corectă, localitatea este cea care se numea în antichitate Cillae/Κέλλαι şi se afla în locul numit azi Kalugerica, lângă gara Černa Gora (odinioară Kara Orman), de lângă Čirpan. Numele său are forme cu /i/ în cele două atestări latineşti - ItAnt 136, 5 (Cillis, la 30 mp de Philippopolis) şi ItBurd 568,7 (mansio Cillio) -, dar cu /e/ în cele traco-greceşti (două inscripţii puse chiar de localnici): Κελλων (gen.pl.) în IGB III,1 nr. 1519 (r.3: θεῷ Ἥρωτι Κελλων) şi Κελληνός, un etnicon în IGB III,1 nr 1520 (r.9-12: Κ/ελ/λην/ος). Este un toponim care figurează printre puţinele nume trace cu etimologie sigură, el conţinând apelativul *kella "izvor", din indo-eur.*gwel(-no) (cu mutaţie consonantică) ori poate dintr-o variantă surdă *kwel(-no), cu sensul "izvor, fântână" (v.germ.sus quella, engl. well, gr. βάλλω "azvârl" etc.). El se pronunţa şi cu un singur /l/, aşa cum ne arată unele nume păstrate, între care toponimul *Saldo-kela (dedus din etniconul Σαλδοκεληνός[27]).

4.6. Apelativul kel(l)a era pantrac şi utilizat şi ca formant final al unor compuşi. Un afluent nordic al r. Erginias este numit în Passio S. Alexandri Τζιορί-κελλος[28], fără îndoială o adaptare morfologică greacă a unui trac *Τζιορι-κελλας (cu desinenţa –as), format din Tzior(i)-, frecvent în hidronime[29], şi -kel(l)a "izvor". O localitate aflată în aceeaşi regiune, dar la sud de r. Erginias, între Gypsala şi Apri, azi Malgara, purta în antichitate probabil acelaşi nume cu cel al râului tocmai amintit, păstrat însă doar în atestări latineşti şi scris mai imprecis cu S- în loc de Z- ori Tz-: Syracella (332.3) şi Syrascele (333.5) în ItAnt; mansio Sirogellis (pentru *Sirocellis, cu G < C) în ItBurd 602,3; Syrascelle în TabPeut 8.5; Surascele (182.15) şi Syrasele (pentru *Syrascele, 372.16) în GeogrRav. Interesant de observat că toate aceste atestări provin din două variante originare: una este formată cu –cella (fără s- la iniţială şi cu dublu –ll-: Syra-cella), cealaltă cu –scela (cu s- la iniţială şi cu un singur –l-: Syra-scela), doar TabPeut constituind o excepţie (cu s- iniţial şi cu dublu /l/: Syrascelle). Un toponim înrudit găsim şi în inscripţia IGB III 2, 1690, celebra piatră de fundaţie a emporiului Pizos, din 202p, populat cu colonişti proveniţi din localităţi învecinate. Una din acestea, printre cele mai mici (dacă judecăm după numărul de colonişti trimişi) este Σκελαβρια[30], un compus din Skela(s) + bria, care ar putea face referinţă chiar la localitatea noastră. La Serdica (Sofia) s-a găsit o inscripţie dedicată lui Apollon numit Ῥανισκεληνός (IGB IV, n. 1928, p. 43-44). Epitetul este geografic, localitatea de la al cărei nume provine, *Raniskela, fiind probabil locul de obârşie al dedicantului. El este cu certitudine un compus, din Rani- şi -skela, interesant fiind faptul că ambii săi formanţi trimit la aceeaşi regiune: –skela, acelaşi cu Σκελα- din Σκελαβρια, iar Ῥανι- din aceeaşi rădăcină cu a numelui Ranilum, localitatea din vecinătatea imediată a Cellei, plasată de cercetătorii moderni la Orizovo. Plinius, NH 4.37, pomeneşte în Pallene un alt toponim format cu -cella, anume Myscella, de la o rădăcină atematică Mys-.

4.7. Chiar dacă un formant iniţial Skel(a)- nu lipseşte din toponimia tracă[31], sunt de părere că în acest caz variantele Σκέμνας/Σκελήνας se explică perfect prin toponimul trac Κέλλαι. Σ-ul iniţial provine din aglutinarea[32] prepoziţiei εἰς la numele care începea cu *Κελ-, prepoziţia fiind şi cea care explică acuzativul numelui, marcat de desinanţa [-ας]. Această aglutinare, bine atestată în textele greceşti, se poate întâlni chiar în De Aedificiis şi chiar în aceeaşi listă, în numele Ζδέβρην (147,25, de la *(εἰ)ς Δέβρην - şi el un acuzativ, dublet al lui Δέβρη 147,34), şi se datorează nu atât unei improbabile erori de copiere cât unei pronunţii reale, în special în limba vulgară[33]. Explicaţia numelui, cât se poate de naturală, ar fi aceea că el reprezintă o construcţie autohtonă, traco-grecească, calchiată după numele latine formate cu Ad + acuzativul. În cazul nostru, echivalentul latin al toponimului ar fi fost Ad Fontes ("La izvoare") care, "tradus" în traco-greaca locului trebuie să se fi pronunţat *Σκέλλας (literar şi corect *εἰς Κέλλας), cu desinenţa clară de acuzativ grecesc feminin, -ας. Judecând după atestările locale, numele trebuie să fi avut dublu lambda (Κέλλας) şi, în opinia mea, aşa va fi fost el transpus şi în arhetipul manuscriselor lui Procopius. Mai puţin probabil este ca în originalul procopian numele să fi fost scris cu un singur lambda, grafie posibilă însă, aşa cum ne arată un toponim moesian bine atestat, anume *Σαλδο-κελα(ι)[34], şi etniconul Ῥανισκεληνος unde cuvântul trac este scris cu un singur –λ-. Tocmai scrierea dezordonată a acestui *Σκέλλας[35] este cea care ar fi putut fi citită atât Σκέμνας cât şi Σκελήνας.

4.8. Este de la sine înţeles că erorile discutate mai sus, care au transformat toponimele *Παλανβορί şi *Σκέλλας din originalul procopian în Ταμονβαρί şi Σκέμνας, nu s-au produs cu necesitate întocmai ca în reconstituirea propusă, oricum nu pe rând (cum le-am descompus eu pentru a le putea analiza) şi poate nu în această ordine. Unele din ele au avut loc concomitent, cele mai multe fiind provocate cu siguranţă de scrierea neglijentă din "arhetipul murdar". Nu am însă nici o îndoială că sensul şi rezultatul acestor erori sunt cele demonstrate, fiindcă altfel textele izvoarelor ar fi încă şi mai greu de explicat. Într-adevăr, nu cred că poate fi adusă vreo obiecţie serioasă la identificarea lui Ὀζόρμη [emendat la *(ὁ) Σέρμη (ποταμός)] cu Sernota din ItBurd şi, în consecinţă, la localizarea lui Ταμονβαρί şi Σκέμνας între Sernota şi Caras(s)ura, propuse mai sus. Iar dacă acceptăm această localizare, este foarte greu de crezut ca, pe o distanţă de mai puţin de 25 km (câţi sunt între Belozem/Parembole şi Černa Gora/Cellae), exact acolo unde lista omite toponimele Paramuole şi Cillio, ea să plaseze alte localităţi, tot două la număr, ale căror nume, evident corupte, să aibă – întâmplător – o mulţime de elemente comune cu cele dopuă nume corecte lipsă. În fapt, identitatea lui Ταμονβαρί cu Paramuole şi a lui Σκεμνας cu Cillio este, în opinia mea, indiscutabilă, rolul demonstraţiei de mai sus fiind acela de a oferi o posibilă explicaţie de detaliu a erorilor care au afectat aceste nume, în speranţa că înţelegerea lor ne va putea ajuta în efortul nostru de a reconstitui cât se poate mai mult din forma originală a acestei atât de importante opere a lui Procopius. Articolul mi-a prilejuit deasemenea şi câteva observaţii de mai mică importanţă şi asupra altor toponime din acest pasaj pentru care propun, în încheiere, următoarea restituire:

4.9. Reconstituire a pasajului

Βόσπαρα

*Βεσαπαρα

Καπιστούρια

Βηρίπαρα

Ἰσγίπερα [?]

*ὁ Σέρμη (ποταμός) [marg. Βηρηΐαρος]

*Παλανβορί [ori *Παρανβολί ori poate *Παραμβολή]

*Σκελλας

Καρασοῦρα

*Πῖζος

[Harta]

Abrevieri bibliografice

PIGT –Pavel Deliradev, Prinos kăm istoričeskata geografija na Trakija, vol.1-2, Sofija 1953.

TSR –Dimiter Detschew, Die thrakischen Sprachreste, Wien 1957.

PKN –Veselin Beševliev, Zur Deutung der Kastellnamen in Prokops Werk "De Aedificiis", Amsterdam, 1970.

ItAnt –Itinerarium Antonini Augusti (în Konrad Miller, Itineraria Romana: Römische Reisewege an der Hand der Tabula Peutingeriana, Stuttgart 1916, p.)

ItBurd –Itinerarium Burdigalense (în Konrad Miller, Itineraria Romana: Römische Reisewege an der Hand der Tabula Peutingeriana, Stuttgart 1916, p.)

IR –Konrad Miller, Itineraria Romana: Römische Reisewege an der Hand der Tabula Peutingeriana, Stuttgart 1916

IBE –Izvestija na Instituta za bălgarski ezik

NotDignOr –Notitia Dignitatum Orientis

TabPeut –Tabula Peutingeriana

GeogrRav – Schnetz, Joseph, Geographi Anonymi Ravennatis Cosmographia in Itineraria Romana vol. II, 1940

IGB –Georgius Michailov, Inscriptiones Graecae in Bulgaria Repertae, vol. I-IV, Serdicae

[1] Convenţii în acest articol: 1 prin crux (†) se marchează o formă considerată coruptă.

[2] De care Beševliev se ocupă în PKN 11. El separă cazurile găsite în două categorii: 1. α pentru ου (ex. Τουῤῥίβας pentruΤουῤῥίβους [=lat. Turribus], Δρασίμαρκα pentru Δρουσίμαρκα [de la un Drusus]) şi 2. ου pentru α, (ex. Δούσμανες pentru Δασμανες [de la lat. Dasmini, atestat în itinerarii ca Praesidium Dasmini], Μουρκίαρα pentru Μαρκίαρα [=lat. (ad) Marci ara(m)], Τρεδετετιλίους pentru Τρεδετζετιλίας [=lat. vulg. Tredetze tilias pentru Ad Tredecim tilias]etc.).

[3] Un caz similar este cel al numelui Γητριστάους (147, 33), urmat la un rând distanţă de varianta Γετριστάοιε (147,34).

[4] Şi I.I.Russu (LTD 90, n.2) consideră că numele este o citire greşită a unui Beriparos.

[5] În minuscula folosită până prin sec. VIII, η şi π se scriau aproape identic: n.hη

[6] Singurele două toponime tracice începând cu Tam- pe care le cunoaştem, anume Ταμασίδαυα la Ptolemeu şi Tamitenus (< *Tamita), cu structură şi temă evident diferite, nu pot pleda pentru tracismul lui Tamon-.

[7] Beševliev ibid.

[8] Cele câteva toponime în –ι atestate în Tracia sunt în fapt forme greşite, cele mai multe din ele apărând chiar în De Aedificiis: Ὑμαυπάρουβρι (146.29), Ἀργανοκιλι (123.51), Ἀναγογκλί (147.14) etc.

[9] V. o situaţie inversă la 124,18: Πότες pentru *Pontes, unde probabil ν este luat drept accent.

[10] Analiza detaliată a erorilor ne arată că, în realitate, nu este aici vorba un singur manuscris ci de două, poate chiar trei, cărora li se pot reconstitui unele din atribute. Aceasta va fi substanţa unui viitor studiu.

[11] Litere care se scriau deasupra rândului, uneori culcate şi cu forme diferite de cele obişnuite. Ex. Τιγᾶς ( 131,22 - în textul descriptiv), în locul formei corecte Τίγρας (care apare şi ea, în listă: Τίγρα [148,47]), se explică fără îndoială printr-un rho volant , luat de copistul următor drept circumflex.

[12] Este posibil ca "numele" Κουσκάβιρι-Κούσκουλις (145, 32-33, în finalul listei Rhodopei, reluate în finalul listei Moesiei în forma Κούσκαυρι-Κούσκουλι 148, 25-26 ), să fi fost în realitate o notă scrisă în latină (eventual la sfârşitul fiecărei pagini) care să fi surprins tocmai această situaţie: conscabri cum scoliis ("mâzgălite cu note, pline de note")

[13] Unice sunt în pasajul nostru şi Βόσπαρα şi Καπιστούρια (ca şi Ἰσγίπερα, care este însă şi el suspect) dar autenticitatea acestora este întărită de faptul că aproape toate componentele lor (Βοσ-, Καπι-, -παρα, -στουρια, -περα) se întâlnesc şi în alte nume.

[14] Passio S.Alexandri (apud Dečev 227): "ἐν κάστρῳ τινὶ Καρασούρᾳ ἀπὸ τεσσαράκοντα σημείων Φιλιπποπόλεως, Βεροίας δὲ δέκα καὶ ὀκτώ." şi ItBurd 568,8: mansio Cillio 12 - mutatio Carassura 9 - mansio Arzo 11.

[15] În cazul numelor moderne ale localităţilor de interes arheologic voi da şi formele lor vechi, folosite în literatura de specialitate de dinainte de război şi uneori, mai ales în publicaţiile vestice, până prin anii 1970, cum este şi TSR a lui Decev.

[16] Mihailov IGB III 1, p.106-107

[17] Dečev TSR 432, s.v. Σέρμη (2)

[18] It.Burd. 568.5: mutatio Sernota [var. Syrnota], la 12 mp în aval de Philippopolis

[19] PIGT 2,281

[20] Mihailov IGB III 1, p.106-107 şi alţii, deşi la Decev el apare ca nume separat.

[21] Un nume geografic (toponim, hidronim etc.) are, cum voi arăta într-un studiu dedicat acestei chestiuni teoretice, două laturi: numele propriu (geonimul), întotdeauna exprimat, şi apelativul intrinsec, iar acordul gramatical al eventualilor determinanţi se poate face cu oricare dintre ele. Spre ex., în sintagma frumosul Constanţa, frumosul se acordă cu apelativul intrinsec "oraş", în timp ce în frumoasa Constanţa acordul se face cu forma feminină a numelui propriu Constanţa.

[22] Varianta dată de ms. A, οζάρβα, nu ne este de nici un ajutor, ea fiind rezultatul unei alte erori de copiere, anume o contaminare cu finalul numelui Καστράζαρβα, aflat câteva linii mai jos.

[23] Sens dedus din definiţia pe care o dă Suda (nr. Adler kappa,471) cuvântului κάστρον: κατὰ Ῥωμαίους παρεμβολὴ ἀσϕαλῆς "castrum: la Romani, o parembole fortificată".

[24] Fostul /b/ grecesc (scris cu litera beta [β]) devenise /v/, iar fostul /ē/(/e/ lung, scris cu litera ēta[η]) devenise /ī/ (/i/ lung).

[25] Această metateză a făcut ca în limba vulgară parabola să devină palav(o)ra (de unde sp. palabra, ori v.fr. paraule > fr. parole, amândouă cu sensul "cuvânt", evoluat din cel creştin "parabolă").

[26] Aşa cum arată Beševliev în PKN p.97

[27] Epitet al lui Asklepios şi Heros în patru inscripţii de la Glava Panega (Moes.Inf.): IGB II n-rele 531, 540, 543 şi 554.

[28] BIAB 8, 1934, 156, 32-33: ἠρώτησεν ὁ Τιβερειανός· Τῖς καλεῖται ὁ ποταμός; καὶ λέγουσι αὐτῷ· Τζιορίκελλος καλεῖται [Tiberianus întrebă "Cum se numeşte râul?", şi îi răspunseră "Se numeşte Tziorikellos"]. Varianta latină (Acta SS. Mai 3, 199, la 13 Maii) are aici: fluvium illum eius loci homines Zioncellum vocari dixerunt. Decev (TSR 189) îl preferă ca nume principal pe Zioncellus, deşi acesta este o formă evident coruptă a unui *Zioricellus, certificat de varianta greacă, alterat datorită confuziei grafice latine cunoscute ri > n.

[29] Temă transcrisă Τζιορ(ι)-, Τζουρου-, *Ziori-, Zyra-, Zura- etc. în numeroase hidronime: Zyras (şi de aici Ζυρα-ξης), Κουρτου-ζοῦρας,

[30] În r. 12 Mihailov citeşte, fără multă convingere ("potius"), Κώμης Σκεδαβριης, deşi la toţi editorii anteriori lectura rândului este Κώμης Σκελαβριης, susţinută şi de existenţa unor relativ numeroase paralele în toponimia tracă.

[31]Skel(a)-, care apare în Σκελαβρια şi Σκελεντηνη, trebuie să fie şi el un derivat de la *kella-, cu un s iniţial protetic, cu funcţie încă necunoscută dar frecvent în numele trace.

[32] Este mult mai puţin plauzibil ca acest /s/ să fi aparţinut finalului numelui anterior, care ar fi fost astfel *Paramvolis, un ablativ plural cu totul improbabil pentru acest cuvânt.

[33] Cf. şi *εἰς Δίκαια(ν), reconstruit din Εἰσδίκαια.

[34] *Σαλδοκελ(λ)α(ι), *Saltecaput şi mai frecventul *Σαλδοβύσσα (forme deduse din etnicoanele în –ηνος/-enus care le corespund, atestate în mai multe inscripţii locale, v. IGB II, 510 şi următoarele) era un izvor termal vindecător, azi Glava Panega, pe cursul superior al Vitului, în Bulgaria de nord. Traducerea latină Saltecaputenus, conţinând pe caput "izvor", certifică identitatea lui κελα cu kella.

[35] Ca de pildă, unde un rol trebuie să fi avut şi accentul ascuţit al lui ε