Toponime procopiene (2): de la Θωκύωδις la Κλεισοῦρα (147.12-19)

 

           

            Toponimele Θωκύωδις - Bία - Ἄναγογκλί - Σοῦρας - Αὐθιπάρου - Δορδᾶς - Σαρμαθῶν (sic codd, *Σαρματῶν Beševliev) - Κλεισοῦρα (ProcAed 147.12-19) apar în cea de a doua listă anexă a cărţii a IV-a din De Aedificiis, care acoperă teritoriul diocezei Thracia, şi sunt atribuite provinciei Haemimont, fiind plasate pe la mijlocul listei toponimelor de sub titlul Αἱμιμόντου. Până acum acest scurt şir de nume nu a atras în mod special atenţia cercetătorilor, deşi el conţine suficiente anomalii care să fi justificat o privire mai scrutătoare. Βία şi Κλεισοῦρα sunt în mod evident transcrierile greceşti ale apelativelor latineşti via şi clīsura, acesta din urmă un cuvânt propriu latinei dunărene, apelative care apar de obicei nu izolate, ci determinate de alte nume proprii ori epitete. Numele al treilea, Ἄναγογκλί, comparat de obicei cu Ἀργανόκιλι, este o formă aberantă, atât prin componenţii ei, cât mai ales prin finalul–i. Αὐθι- este şi el un hapax legomenon în onomastica tracă, apropiat în mod obişnuit dar nemotivat de Αθυ-. Σοῦρας este considerată de cei mai mulţi, în mod greşit, o formă sigură, ea fiind pusă de cei mai mulţi în relaţie cu toponimele terminate în -sura: Καράσουρα, Κουτζούσουρα (v. trimiterile la PKN 135). Σαρμαθῶν este emendat de Beševliev (PKN p.136, nr.18) la *Σαρματῶν. Eu prefer să citez însă numele în ambele variante, pentru că există şi posibilitatea ca acel [θ] din Σαρμαθῶν să nu fie o eroare de copiere (de altfel şi foarte greu de explicat, în condiţiile în care forma cunoscută a numelui era Σαρμάται), ci transcrierea întocmai a unei pronunţii locale, poate /sarmatzai/ or chiar /sarmačai/[1].

Să observăm mai întâi că atât primele două nume cât şi ultimele două se explică mai bine grupate câte două: Θωκύωδις βία şi *Σαρματῶν κλεισοῦρα. Θωκύωδις βία este, după părerea mea, transcrierea greacă a unui nume latin, aşa cum sugerează şi prezenţa apelativului via, aşadar un toponim a cărui formă originală trebuie să fi fost Thocyodis via sau (ad) Thocyodis viam. Prin urmare, îmi pare firesc să vedem în Thocyodis un genitiv latinesc (de decl. III, de tipul custōs,-ōdis) al unui nominativ *Thōcyōs (*Θώκυως).Această formă a numelui ne trimite imediat cu gândul la numele strategiei Θουκυσιδαντικη (sugestie a lui Beševliev, apud Dečev TSR p.203 s.v. Θουκυσιδαντικη) pe care îl întâlnim în celebra inscripţie a strategului trac Flavius Dizala Ezbenis de la Nicopolis ad Nestum[2]. În două articole în curs de redactare, voi încerca să demonstrez două fapte de limbă tracă, unul morfologic, celălalt fonetic, care ne-ar ajuta să propunem o etimologie credibilă pentru acest nume. Primul explică terminaţia [-si] din finalul primului formant al câtorva nume compuse drept desinenţă de dativ sau locativ plural[3], ceea ce înseamnă că şi în *Θουκυσι-δαντα prima parte poate fi dativul (ori locativul, instrumentalul) plural al unui *Θουκυς, variantă a lui *Θώκυως din pasajul nostru. În cel de al doilea voi demonstra că litera greacă [θ] nu transcrie în cazul numelor trace aspirata greacă [th] şi nici spiranta [‏þ][4], ci serveşte la notarea unui sunet autohton inexistent în greacă şi în latină, o oclusivă sau spirantă palatală apropiată de [ts] sau [č], provenită dintr-un i-e *k'. Coroborând aceste două fapte de limbă, vom înţelege mai bine de ce numele (sau poate apelativul?) *Θουκυς / *Θώκυως corespunde foarte bine cuvântului românesc ciucă [čukə] "pisc, vârf", ambele provenind din radicalul i-ean *k'ū-"Spitze" (Pok. 626-627), etimologie foarte potrivită unor toponime aflate în regiune de munte cum sunt atât Θωκύωδις βία  cât şi Θουκυσιδαντικη.

Separarea, în cópiile ulterioare ale manuscrisului, a acestor nume duble aflate de altfel în capetele porţiunii de listă de care ne ocupăm, indică în acelaşi timp posibilitatea ca în acest loc al arhetipului să existe şi alte greşeli de separare. Acesta este motivul pentru care, continuând analiza, am căutat să vad dacă nu cumva şi alte nume ale acestui pasaj prezintă acest tip de eroare. Şi s-a dovedit că lucrurile stau într-adevăr astfel, fiindcă dacă luăm întregul şir de litere ἌναγογκλίΣοῦραςΑὐθιπάρου ca pe un fragment de scriptio continua, observăm că separându-l altfel, fără nici o altă modificare, anume *Ἄναγον-*Κλισοῦρα-*Σαυθιπάρου, obţinem trei nume inteligibile şi explicabile, rezultat care îmi pare mult mai mult decât o simplă coincidenţă.Astfel:

*Ἄναγον (scil. κάστελλον), luat ca participiu prezent neutru al lui ἀνάγω "a (se) ridica, înălţa", ar fi adaptarea greacă a unui *Eminens (castellum).

*Κλισοῦρα este în mod evident grafia fonetică a cuvântului latin balcanic clisura / κλεισοῦρα "trecătoare, defileu, clisură" şi el trebuie grupat cu numele următor, cum voi arăta mai jos.

*Σαυθιπάρου se dovedeşte de un interes cu totul special fiindcă, separându-l firesc în Σαυθι- şi -πάρου, observăm că primul său formant pare a fi o variantă (fonetică sau doar grafică) a numelui Σεύθης. Şi există în fapt două inscripţii, amândouă latineşti, care ne conving că că o asemenea interpretare nu este doar pură speculaţie. La Misenum găsim un Dines Sautis, de origine bessică, (CIL 10, 3590) şi, la Prahovo în Serbia (Moesia Superior) un Sautes Pa[...[5] (CIL 3, 8095). În cazul în care noua noastră separare se va dovedi corectă, *Σαυθιπάρου (genitiv al unui *Σαυθιπαρον) nu poate fi decât varianta locală, anume bessică, a numelui Σευθόπολις, purtat de oraşul fondat de Seuthes III în nordul Thraciei, aproape de Koprinka (depart. Kazanlâk în Bulgaria), azi complet acoperit de apele lacului de acumulare al unei hidrocentrale, după ce a fost săpat complet de către arheologii bulgari.

Ultimele două nume trebuie să constituie şi ele o unitate toponomastică, *Κλισοῦρα Σαυθιπάρου, sensul ei fiind "clisura Seuthopolei" şi denumind probabil un turn de apărare al acestei trecători, şi aceasta din două motive. Gramatical, unitatea este sugerată de genitivul Σαυθιπάρου, care îşi regăseşte astfel regentul (*Κλισοῦρα). Istoric, este singurul mod în care se poate explica supravieţuirea numelui: oraşul Seuthopolis era, în vremea redactării operei De Aedificiis, o antichitate, dar este perfect posibil ca numele său - păstrat în derivate locale ale altor entităţi geografice mai puţin afectate de istoria umană, cum este cazul defileului din apropiere - să fi fost folosit în continuare, chiar şi mult după dispariţia oraşului de la care a fost numit.

Localizarea castelului *Κλισοῦρα Σαυθιπάρου este confirmată de către toponimul următor din listă, Δορδᾶς, care trebuie identificat cu *Δορταζα (sau *Δορταζος), localitate atestată[6], cu două-trei secole înainte, la doar 5 km. nord de Seuthopolis. Aceste două forme sunt perfect compatibile, fiindcă în timp ce sonorizarea lui [t] la [d] poate reda o evoluţie fonetică reală[7], finalul -ᾶς (cu circumflex) al numelui procopian este dubios[8] şi am credinţa că el trebuie explicat printr-o restituire eronată a unei abrevieri Δορδαζ\ [9], nerecunoscută de către vreunul din copiştii intermediari ai manuscrisului.

În virtutea acestor precizări de ordin topografic furnizate de numele anterioare, *Σαρματῶν Κλεισοῦρα, ultimul din toponimele acestui pasaj, aşa cum am arătat la începutul acestui articol, ar putea aparţine unui castel de apărare a defileului numit astăzi Šipka, una din trecătorile cele mai importante prin muntele Haemus-Balkan, între Tracia şi Moesia centrală. Numele Σαρμαθῶν (=*Σαρματῶν?) "a Sarmaţilor" i-a fost poate atribuit cu secole înainte, când ieşirea sa nordică se afla în teritoriul unei enclave a Sarmaţilor, amintiţi chiar în acest loc de către Plinius (NH 4.41), care îi numeşte Arreatae Sarmatae. Afirmaţia sa este confirmată indirect şi de către Iordanes care, referindu-se la epoca războaielor lui Traian cu dacii, ne spune că Victoriae civitas (cum traduce el numele oraşului Nicopolis ad Istrum) a fost construit de Traian în cinstea victoriei sale asupra Sarmaţilor (Getica, 103)[10]. Ca şi Tropaeum Traiani de la Adamclisi, şi oraşul Nicopolis trebuie să fi fost construit în urma unei operaţiuni militare de anvergură la sud de Dunăre, care are toate şansele să fi fost îndreptată, aşa cum afirmă Iordanes, împotriva Sarmaţilor. Presupunerea că în acest loc Iordanes se referea de fapt la Daci, nu la Sarmaţi, nu se susţine, pentru că ar fi lipsit de noimă ca Traian să fi construit un oraş în cinstea victoriei asupra Dacilor la graniţa între Moesia Inferior şi Thracia.

 

Am fost întrebat, în cursul unei comunicări, de ce nici unul din aceste nume nu este menţionat de alte surse, aşa cum se întâmplă cu castelele aflate pe drumul danubian. Enunţul implicit conţinut de această întrebare nu este întru totul exact, pentru că dacă localizările propuse se vor dovedi corecte, atunci şi Σαυθιπάρα şi Δορδᾶς sunt cunoscute şi din alte surse, în formele Σευθόπολις şi Δορτάζα, cum am văzut. Pe de altă parte însă, aceste castele se află pe un drum de o mai mică importanţă – pe care propun să-l numim "drumul sub-haemimontan" - neamintit de alte izvoare. Motivul pentru care toponimele acestei mici regiuni sunt totuşi menţionate de Procopius, şi încă cu o densitate atât de mare, este acela că şi pasul Šipka, o poartă de intrare a duşmanilor prin zidul defensiv natural care este masivul Haemus, ca orice alt defileu, trebuie să fi prezentat pentru Iustinian un interes strategic major.

Localizarea propusă mai sus este sprijinită şi de elementele lingvistice furnizate de acest pasaj. Numele *Ἄναγον (κάστελλον) "(Castelul, fortul) de pe înălţime" şi Κλ(ε)ισοῦρα indică o regiune de munte. Cuvintele via şi clisura (de 2 ori), ca şi varianta Σαυθι-, cu vocalism /a/, al numelui Σεύθης[11], ne îndreaptă şi ele către "linia Jireček", care trecea pe creasta Haemului. Să observăm în încheiere că şi aceste câteva toponime, deşi plasate de Procopius sub titlul Αἱμιμόντου, se aflau în realitate în provincia anterioară, în Thracia, situaţia cu care ne vom mai întâlni, rezultată în urma unei mari erori de copiere de care mă voi ocupa în ultimul articol al seriei.

 

 

Abrevieri bibliografice

Beš(evliev) PKN=Beševliev, Veselin - Zur Deutung der Kastellnamen in Procops Werk "De Aedificiis", Amsterdam, 1970 

Decev TSR= Detschew, Dimiter - Die thrakischen Sprachreste, 1957 Wien

IGB = Mihailov, Georgius - Inscriptiones Graecae in Bulgaria Repertae, Editio altera, Sofia 1970 (vol.I-IV)

ProcAed = J.Haury, Procopii Caesariensis Opera Omnia, vol. IV (De Aedificiis) Lipsiae 1964 

Russu OrtsN=Russu I.I.- Die Ortsnamen der Balkanhalbinsel in De Aedificiis,  Rev. de Ling., VIII,1963, 1, p.123-132

WT sau WT Thr = Wilhelm Tomaschek, Die alten Thraker;  I 1893, II-1 1893, II-2 1894 Wien

Pok = Pokorny, Julius - Indogermanisches etymologisches Wörterbuch, Tübingen/Basel 1994 (3ed.)

 

Note

[1] θ pentru č,tz

[2] Le lieu de découverte est, dans les ouvrages plus anciennes, le village de Gărmen, dép. de Nevrokop (aujourd'hui Goce Delčev).

[3] Voi exemplifica aici doar cu două nume etimologizabile: Βουσί-παρα [de la *gwōu "bou, bovină",], şi Δρουσί-παρα [de la *drū "lemn, pădure", mult mai puţin probabil de la numele latin Drusus, PKN 24].

[4] Este un fapt de acum bine dovedit şi larg acceptat acela că limbile tracice nu aveau aspirate.

[5] Sautes Pa[…], fiindcă textul spune He(r)cvli[…] \Bitvs Bit[i…]\Savtes Pa[…]\Con(vs) Con[i…] etc.

[6] Această formă a numelui este dedusă de Decev (TSR 151) pornind de la supranumele toponomastic al lui Apollo Δορταζηνός atestat în inscripţia IGB 1756, o dedicaţie găsită la Krăn (dept. Stara Zagora) într-un "sanctuarium equitis Thracii et Apollinis".

[7] Fenomen fonetic dialectal târziu, care va face obiectul unui articol aparte.

[8] V. şi Τιγᾶς care nu este decât o coruptelă a lui Τίγρας.

[9] Numele Βουρτούδγιζ (147,28 = *Βουρτουδεῖζον) ne furnizează un astfel de exemplu.

[10] După Ammianus Marcellinus el celebra victoria asupra Dacilor.

[11] Un studiu recent, în curs de redactare, asupra formantului onomastic –zenis, arată că distribuţia geografică a variantelor principale, -ζενις şi –zanus, evidenţiază foarte clar două arii dialectale: cele cu vocala /e/ (şi terminate în –is) sunt traco-greceşti, cele cu vocala radicalului /a/ (şi terminate mai ales în –os, -us) sunt daco-latine.