You can help this site!

You may post your impressions and opinions on

Va puteţi scrie impresiile ori opiniile pe

 

SoLTDM Forum

 

 Text æ#131;®n romæ#131;¢na

Toponime procopiene (3): de la Κουρτουξοῦρα la Ταυροκεφάλων

De Aedificiis 4.11.15 (Haury 146.20-24)

Numele care fac obiectul articolului de faţă[1] apar în cea de a doua listă anexă a cărţii a 4-a, sub titlul Θρᾴκης:

Κουρτουξοῦρα - Ποταμοῦκάστελλον - Εἰσδίκαια - τὸ ἐμπόριον Ταυροκεφάλων .

Forma actuală a acestui pasaj, aşa cum îl găsim în ultimele ediţii ale operei De Aedificiis, este de fapt o creaţie a lui Maltretus, preluată de Haury, fiindcă ceea ce ne dau manuscrisele este altceva:

-în A(mbrosianus) citim κουργάξουρα ποταμοῦ καστέλλαν εἰσδίκαια τὸ ἐμπορεῖον ταύρων κεφάλων

-iar în V(aticanus) κουρτουξοῦρα ποταμοῦκάστελλαν εἰσδίκαια τὸ ἐμπόριον ταύρων κεφάλων.

Aşa cum putem observa, amândouă manuscrisele par să conţină aici mai degrabă o propoziţie în limba greacă decât o înşiruire de toponime trace fără înţeles.

Pentru primul nume, compusul κουρτουξοῦρα (V) ou κουργάξουρα (A), Beševliev propune reconstituirea *Κουρτουσοῦρα, pe care el o consideră, fără nici un motiv, " eventuell mit Κουτζούσουρα (121,43) identisch sein"[2]. Cele două variante diferă în primul lor formant lexical ( κουρτου- (V) faţă de κουργά- (A)) datorită unor confuzii de litere destul de comune în paleografia greacă:

- γ/ τ (Γ/Τ) este una din confuziile bine cunoscute şi bine atestate, dintre ele varianta cu τ (tau) fiind într-adevăr cea de preferat, aşa cum o demonstrează şi un alt nume procopian, din prima listă: †Ἀντίπαγραι în loc de Ἀντίπατραι (117, 32 =Antipatrai, oraş în Epirus Nova).

- ου / α[3] este una din oscilaţiile grafice cele mai frecvente în minuscula greacă de după sec. VIII, iar alegerea variantei corecte este mai dificilă. În manuscrisele procopiene ea este comună în aşa măsură, încât etimologia numelor în care apare trebuie făcută ţinând întotdeauna cont de ambele variante[3]. Pentru numele nostru este totuşi de preferat forma cu – ου–, pentru că ea este cea dată de manuscrisul mai bun (cum este considerat ms. V). Pentru înlocuirea neverosimilului ξ din Κουρτουξοῦρα, Beševliev preferă forma Κουρτουσοῦρα, în timp ce Dečev propune, pe bună dreptate, forma Κουρτουζοῦρα, în virtutea confuziei mult mai comune între ξ şi ζ (şi nu între ξ şi σ ).

Oscilaţia grafică s/z. Această oscilaţie îmi oferă ocazia unei necesare precizări privind un aspect al scrierii şi interpretării resturilor de limbă tracă. Se consideră de obicei că în numele trace păstrate, / s/ şi / z/ sunt variante quasi-naturale ale unuia şi acelaşi sunet (/ z/). Este o prejudecată greşită, care a produs multe erori de interpretare a materialului lingvistic. Etimologic, sunetele /s/ şi /z/ trebuie să fi fost şi în tracă distincte, ele provenind, ca şi în alte limbi satem, din /k'/, respectiv din /g'/ şi /g'h/. Într-adevăr, o analiză statistică a utilizării literelor S şi Z în izvoare, ne arată că ele sunt comutative într-o proporţie nesemnificativă, regula fiind, prin urmare, că una nu se poate substitui celeilalte. Astfel, nume ca Ζάλδαπ α / Ζέλδεπα de la * g'hel-d- "galben, auriu", ζελᾶς de la * g'hela- "vin" etc., a căror etimilogie este cunoscută, nu au deloc variante cu / s/, în timp ce numele cu / s/ etimologic bine atestate, precum Serdica/ Sardica de la * k'rd- "inimă, mijloc" sau - sula de la * sulŭa "pădure" (putem adăuga Σεύθης, Sucidava etc.) nu au nici o variantă cu / z/. În alte cazuri, mult mai numeroase, numele trace conţinând un /z/ au într-adevăr variante, net minoritare, cu / s/, dar acestea nu apar decât în izvoare latine ori latinizante, în poziţie intervocalică. Sugestive sunt în acest sens statisticile pe care ni le oferă formantul lexical final –ζενις (de la * g'enes "fiu, născut", corespunzând gr. –γένης). Acesta apare în cca. 131-132 atestări în total. Cele mai multe din ele (peste 100) sunt în Tracia propriu-zisă (în Bessia sud-haemimontană), de unde acest formant provine, unde absolut toate sunt scrise cu / ζ / . În numai 12 cazuri numele sunt scrise cu /s/ (mai ales în var. latinizată –sanus, Aulusanus, Brisanus etc.), din care 11 sunt în redacţie latină, fie în regiunile balcanice latinofone (cele două Moesii şi Dardania), fie în provincii vestice ale imperiului. În aceste cazuri avem de a face cu un fapt de ortografie latină: datorită pronunţiei /z/ în latina vulgară a lui /s/ intervocalic, numele conţinând un /z/ originar, mai ales cele străine, au fost scrise în mod hipercorect cu /s/, poate şi pentru a fi "debarbarizate". În alte cazuri alternanţa Σ et Ζ se explică printr-o confuzie de litere (bine cunoscută de altfel) în manuscrisele unor opere greceşti. Întâlnim astfel Σάλμοξις în unele manuscrise ale lui Herodot, în timp ce aproape toţi ceilalţi autori, inclusiv cei care citează textul herodotian, scriu numele cu Z: Ζάλμοξις. Este deci de preferat, măcar din precauţie metodologică, să considerăm / s/-ul şi / z/ -ul numelor trace drept foneme diferite, rămânând în sarcina viitorului thesaurus al acestor limbi să stabilească o normă grafică în aceste cazuri.

În ce priveşte pe Κουρτουξοῦρα, cred că forma originară a numelui era cea reconstituită de Dečev, *Κουρτουζοῦρα, cu [ζ], din două motive. Mai întâi pentru că oscilaţia paleografică Ξ / Z era mai comună decât cea între Ξ / Σ . Apoi fiindcă numai Zyras (hidronim al Scythiei Minor, la Plinius) şi radicalul Zyr-/Zur- (în derivate ca Zyrmae, Zurta[5] etc.) sunt atestate ca nume de râuri, nu şi – sura, cum se afirmă prin unele lucrări dedicate numelor trace datorită unei etimologii a lui Decev aparent evidente, în fapt greşite (v. TSR 470 s.v. –σουρα, -sura, explicat prin ie. *ser "a curge"; de aici provine însă, cu siguranţă, daco-moesianul – sara, cf. Vladimir Georgiev). Cred, de aceea, că numele nostru trebuie să fi avut nominativul Κουρτουζοῦρας şi că el apare în listă la genitiv (Κουρτουζοῦρα), acordându-se astfel cu numele care îl urma (v. explicaţia în paragraful următor).

Ποταμουκάστελλον este, oricum l-am lua, o conjectură neverosimilă. Mai întâi pentru că, în ciuda erorii evidente pe care o conţine, finalul său era – αν şi nu – ον , punct asupra căruia manuscrisele sunt perfect de acord. Apoi pentru că avem de a face aici cu două cuvinte şi nu cu unul singur: ποταμοῦ şi καστέλλαν, aşa cum găsim în A, lectură confirmată însă şi de V unde, chiar dacă cele două cuvinte au fost împreunate (ποταμοῦκάστελλαν), ποταμοῦ îşi păstrează încă circumflexul, argument clar al separării. Cuvântul, care este genitivul lui ποταμὸς "râu", se acordă în mod natural cu numele anterior, Κυρτουζοῦρα, tot un genitiv, aşa cum am văzut, împreună cu care formează sintagma Κουρτουζοῦρα ποταμοῦ "(al, a) râului Kurtuzura".

Cuvântul καστέλλαν (A) sau κάστελλαν (V), cu finalul – αν , este categoric greşit. Dar, după părerea mea, această formă nu este rezultatul unei scrieri greşite [–α–] în locul lui [–ο–] (aparţinând neutrului singular aşteptat καστέλλον), aşa cum credeau editorii, ci a aglutinării la pluralul corect κάστελλα a unui –[ν] final, a cărui posibilă provenienţă va fi explicată ceva mai jos.

Numele Εἰσδίκαια nu este altceva decât fuziunea într-un cuvânt unic a sintagmei εἰς Δίκαια. Pentru a fi corect gramatical, numele cetăţii Dikaia ar fi trebuit să se afle la acuzativul cerut de prepoziţia εἰς "la". Cred, de aceea, că manuscrisul procopian originar avea în acest loc chiar acuzativul Δίκαιαν, al cărui –[ν] final a migrat apoi către rândul de deasupra, printr-o eroare curioasă dar deloc inexplicabilă, transformându-l acolo pe κάστελλα în κάστελλαν. Un caz similar de "eroare interlineară" a fost sesizat de Russu[6] în lista finală, unde perechea de nume Δεονιάνα – Λιμώ, este rezultatul inversării iniţialelor numelor corecte *Λεονιάνα (de la Leon) et *Διμώ (=Dimum). În cazul nostru eroare a putut fi generată de forma specială pe care o lua uneori -[ν] final (mai ales la sfârşit de rând) în minuscula manuscrisă greacă, anume mult mai înalt decât limita superioară a rândului şi îndoit spre cuvântul pe care îl încheia. Ne putem deci gândi că este perfect posibil ca într-o grafie afectată, având de pildă forma

[ν]-ul lui δίκαιαν să fi fost greşit atribuit lui καστελλα de deasupra, de către vreun copist neexperimentat şi derutat de lista lungă de toponime fără nici un înţeles grecesc. Fie că este vorba de această explicaţie, fie de vreo alta, ceea ce îmi pare evident este că dacă îl mutăm pe acest –[ν] de la o linie la alta şi de la un cuvânt la altul, corectăm două erori deodată: imposibilul κάστελλαν devine neutrul plural corect κάστελλα, iar toponimul Δίκαιαν îşi primeşte înapoi desinenţa de acuzativ cerută de εἰς.

Cât despre finalul acestei propoziţii, cele două manuscrise concordă din nou: τὸ ἐμπόρ(ε)ιον ταύρων κεφάλων , şi nu văd aici nici un motiv pentru care ar trebui să acceptăm conjectura maltretiană *Ταυροκεφάλων.

În încheierea părţii filologice a pledoariei mele, voi propune următoarea nouă lectură a acestui pasaj, rezultată din observaţiile de mai sus:

*Κουρτουζοῦρα ποταμοῦ κάστελλα εἰς Δίκαιαν, τὸ ἐμπόριον ταύρων κεφάλων , un scurt text explicativ grecesc însemnând "castele pe râul Kurtuzura spre Dicaea, emporiul capetelor de tauri".

* * *

Dicaea este bineînţeles[7] oraşul grecesc din provincia Rhodope, pe malul estic al lacului numit Bistonis Limne, în faţa Abderei, şi în apropierea căreia curgeau, după Herodot, două râuri: Trauos şi Kompsatos[8]. Acesta din urmă, mai mare (şi pe care Tomaschek[9] îl identifica în mod greşit cu Kossinites, care se vărsa în lacul Bistonis pe malul său stâng, în timp ce gura Kompsatos-ului este pe malul drept), poate fi foarte bine identificat cu Kurtuzura de la Procopius, ambele nume având acelaşi sens, după cum ne arată corespondentele lor greceşti. Însă, pentru a discuta în cunoştinţă de cauză acest procedeu etimologic, înaintea explicaţiei factuale trebuie făcute câteva precizări de ordin metodologic.

Triburile şi limbile trace ale acestei regiuni (litoralul nordic al Egeei) sunt cele cu care grecii au avut, din timpuri străvechi, schimburile cele mai intense – atât economice cât şi culturale. Aici, în acest ţinut de graniţă al Macedoniei şi Traciei, întâlnim cele mai multe toponime şi glose comune atât dialectelor greceşti cât şi limbii trace, explicabile nu prin împrumut, ci prin moşteniri paralele şi independente din indo-europeană. Să luăm spre exemplu cuvântul (şi antroponimul) trac (edonic) paib(is) "copil, băiat", de la ie. *paig w- "joc, copil": el reprezintă o evoluţie perfect paralelă celei a cuvântului grecesc παῖς, παιδὸς "copil", împrumutul din această limbă fiind însă exclus (/b/-ul din paibis provine natural din ie. *g w, dar nu poate veni nicicum din grecescul –d-). Aici găsim deasemenea pe sula/σούλη "pădure", de la ie. *sulŭā (în Scapten-sula şi Ενκιρι-σουλη), pentru care grecescul ὕλη nu poate fi decât corespondent, nu şi etimon. Sunt aici şi alte cuvinte şi nume interesante, precum Cenchri/ Κγχρωπες , neam de oameni pe care Xenofon îi numeşte μελινόφαγοι "mâncători de mei", al căror nume răspunde grecului κέγχρος "mei", de origine obscură în greacă, posibil împrumut din tracă, sau etnonimul Δάρσιοι, însemnând poate "Curajoşii", dacă corespunde gr. θρασεῖς "curajoşi" etc. În consecinţă, cred că în Κόμψατος trebuie să vedem un corespondent trac, şi nu un împrumut al grecului καμψός[10] "(adj.) curb", cum de altfel o demonstrează şi vocalismul diferit. La rândul său, Κουρτου- din Κουρτουζ οῦρα, este paralela gr. κυρτός "îndoit, curbat". Având acelaşi sens, cele două se vădesc a fi variante cronologice ori/şi dialectale ale numelui râului, forme succesive ale acestuia, dar nu mai puţin trace, nici una nici cealaltă.

Cum trebuie să interpretăm calificativul dat de Procopiu oraşului Dicaea, acela de ἐμπόρ(ε)ιον ταύρων κεφάλων "târg al capetelor de tauri"? Cum nu există un comerţ cu capete de tauri, sensul acestei sintagme trebuie să fie altul. Putem lua pe κεφαλαί în sens geografic, de "promontorii", putem vedea în "capetele de taur" un fel de emplemă ori simbol al oraşului ori poate fi vorba de un joc paronimic sau chiar de o confuzie în sursele lui Procopius, la istoricul însuşi ori la copiştii care i-au multiplicat opera.

 

Aşa cum putem vedea pe harta alăturată, în imediata vecinătate a Dicaeei existau într-adevăr mai multe promontorii, ca nişte fiorduri, din care azi n-au mai rămas decât câteva bălţi în interiorul ţărmului. Strabon le numeşte αἱ Θασίων κεφαλαί[11] "capurile Thasienilor" mais, întocmai ca în cazul numelor succesive ale râului Kompsatos-Kurtuzura, ne putem gândi că şi ele îşi vor fi schimbat mai târziu numele în αἱ *Ταυρῶν κεφαλαί "capurile Taurilor". În lipsa oricărui indiciu concret, supoziţia mea rămâne, bineînţeles, o speculaţie, pentru care însă nu lipsesc argumentele circumstanţiale.

Aproape toate toponimele păstrate din această mică regiune tracă au într-un fel legătură cu o legendă categoric etimologică cu o mare ramificaţie semantică. Pentru vechii i-eni noţiunile "dur", "tare" (de aici "fortificaţie", "putere", "puternic", "şef" etc.), de o parte, şi "bovină cornută mare" ("taur" ori "cerb") et "corn", pe de alta, constituiau o unitate ideatică, având un radical lexical propriu, fără îndoială moştenire a unei epoci străvechi în care cornul era, prin excelenţă, materialul tare. Aşa se explică de ce, în regiuni diferite, cuvinte însemnând "loc fortificat" şi "taur, cerb, corn" erau în mod evident înrudite. Lui ταῦρος "taur", dar şi lui τύραννος "cel ce deţine puterea", îi corespunde în greacă τύρρις "turn"; în aria lingvistică illiră (messapică) Brundisium (Brindisium) era legat etimologic de brunda ("cap de cerb" după Isidor din Sevilla[12]), iar tracul - bria "fortăreaţă" are aceeaşi origine cu albanezul brin, brini "cerb", pentru a ne opri la doar trei din numeroasele exemple[13] care se pot da.

 

 

 

 

Or, toponimia locală din jurul lacului Bistonis constă exact în nume aparţinând unor radicale i-ene cu această dublă semnificaţie: "tare, puternic" şi "bovină cornută". Aici plasează tradiţia locul unde au existat iepele (ori vacile, după o altă variantă a mitului) lui Diomedes, regele Bistonilor traci, mai precis în punctul aflat chiar în vârful lacului, pe care unele din itinerarii amintesc o mutatio Stabulo Diomedis. Localitatea se numea, după Martianus Capella şi Pliniu cel Bătrân, Tyrida ( Tirida) sau, după Pomponius Mela, Turris, în timp ce Strabon aşează aici Καρτερὰ κώμη "satul tare", ca basileion al lui Diomedes. O localitate vecină, la doar câţiva kilometri est de aici, se numea Brendice , un adjectiv înrudit cu cuvântul βρένδον "cerb" atestat de Hesychius[14] şi cu formele ilirice citate mai sus. Este posibil ca la cei vechi capetele acestor animale să fi avut o semnificaţie specială, ale cărei detalii ne scapă astăzi, dar de care trebuie să se fi legat şi ταυρῶν κεφαλαί de care ne ocupăm. Or, capitala întregii regiuni bistoniene era Dikaia, a cărei principală emblemă monetară era taurul, capul de taur ori un personaj cu coarne. Să fie doar o coincidenţă?

Monede de la Dikaia, din sec.V-IVa.

 

Cred mai degrabă că prezenţa atât de insistentă a taurului ori a capului de taur în simbolistica şi în toponimia locală indică o intimă legătură între acest animal şi bistoni, stăpânii locului. Poate că el era animalul lor totemic, gând ce mă îndeamnă să mă întreb dacă nu cumva numele lor însuşi nu va fi însemnat în dialectul de acolo "(cap de) taur"[15]. Oricare ar fi relaţia dintre toponimul Dikaia şi (capul de) taur, există, cred, o bună explicaţie pentru care acest atribut apare la Procopius, explicaţie sugerată de un alt toponim trac.

Într-o inscripţie descoperită la Mesembria (IGB I, nr. 345, randul 4) citim: Μεσεμβρία δὲ μυ πατρὶς, ἀπὸ [Μ]έλσα καὶ βρία "patrie îmi este Mesembria, de la Melsa şi bria". Adaosul ἀπὸ [Μ]έλσα καὶ βρία devenise un fel de "etichetă" poetică a (numelui) acestui oraş, aşa cum ne conving şi alte surse antice, din fericire păstrate. Astfel Strabon 7,6,1 ne spune: πρότερον δὲ †Μενεβρία[=Μελσεμβρία][16], οἷον †Μένα [Μέλσα] πόλις, τοῦ κτίσαντος †Μένα [Μέλσα] καλουμένου, τῆς δὲ πόλεως βρίας καλουμένης θρᾳκιστί. " numit mai întâi Melsembria, cum ar veni 'oraşul lui Melsas', ctitorul numindu-se Melsas, iar 'oraş' spunându-se în tracă 'bria'". La Plinius NH 4,45 găsim: Mesembria...ubi Messa fuerat " Mesembria...unde era Messa". Stephanus Byzantius, 446,15, este şi mai detaliat: " Μεσημβρία...ἐκλήθη ἀπὸ Μέλσου. βρία γὰρ τὴν πόλιν ϕασὶ Θρᾷκες. ὡς οὖν Σηλυμβρία ἡ τοῦ Σήλυος πόλις, Πολτυμβρία ἡ Πόλτυος, οὕτω Μελσημβρία ἡ Μέλσου πόλις" " Mesembria...s-a numit de la Melsas. căci Tracii spun 'bria' la 'oraş'. Aşadar, precum Selumbria (este) 'oraşul lui Selys', iar Poltymbria '[oraşul] lui Poltys', tot astfel Melsembria (este) 'oraşul lui Melsas'". Întocmai cum la Homer oraşele, zeii şi oamenii de seamă purtau epitete individualizatoare, tot astfel istoricii şi chiar geografii de mai târziu aminteau, în operele lor, supranumele, renumele, epitetele ori "etichetele" de tipul celei prezentate mai sus, pentru a face expunerea mai interesantă şi pentru a-şi etala erudiţia. Este deci perfect posibil ca şi Δίκαια, τὸ ἐμπόριον ταύρων κεφάλων de la Procopius să fi fost o expresie cimentată, amintită, ca şi în cazul Mesembriei, ori de câte ori venea vorba despre acest oraş.

În eventualitatea în care oraşul amintit de Procopius în pasajul discutat este într-adevăr Dicaea, ipoteză spre care par să conveargă, cum am văzut, mai multe argumente filologice şi extra-filologice, se naşte o ultimă întrebare: de ce toponimele cuprinse de în această porţiune de text sunt înseriate sub titlul Thrake şi nu sub Rhodope? Răspunsul la această întrebare, care va constitui substanţa ultimului dintre articolele acestei scurte serii dedicate câtorva din problemele filologice ridicate de listele de toponime ale lui Procopius, poate fi rezumat astfel: de-a lungul istoriei manuscriselor operei De Aedificiis s-au produs erori grave în copierea textului descriptiv şi a listelor anexă, astfel încât structura actuală a acestora nu mai corespunde celei originale. Lămurirea unor chestiuni de ordin filologic şi geografic ne-ar putea ajuta la reconstituirea în bună parte a formei şi datelor iniţiale.


Note

 

[1] Primul dintr-o scurtă serie intitulată "Toponime procopiene" şi dedicată unor probleme filologice ale textului desciptiv şi listelor anexe din De Aedificiis.

[2] V. Beševliev, Zur Deutung der Kastellnamen in Prokops Werk "De Aedificiis", Amsterdam, 1970, p.131

[3] Leur formes étant très semblables: (=ου) et .

[4] Cf. Βεσούπαρον (146,3) pour *Βεσάπαρον, Μουνδεπα (145,26, dans le ms. V) face à Μ ά νδεπα (A). Cf. Beševliev p.11.

[5] cf. Decev TSR 195 şi 196

[6] I.I.Russu, Die Ortsnamen der Balkanhalbinsel in De Aedificiis, dans Rev. de Linguistique, VIII,1963, 1, p.123-132

[7] Il y avait aussi une autre Dikaia, une colonie des érétriens au golfe Thermaïque, mais elle appartenait à la Macédoine, donc en dehors du territoire couvert par la liste.

[8] Hist.7,109: κατὰ δὲ Δίκαιαν Βιστονίδα, ἐς τὴν ποταμοῖ δύο ἐσιεῖσι τὸ ὕδωρ, Τραῦός (Στραῦος ABC) τε και Κόμψατος (Κόμψαντος AB, Κόμψανθος RSV).

[9] W. Tomaschek, Die alten Thraker (II, 2, Die Sprachresten), Wien, 1893-1894, p.100

[10] Dečev 253 s.v. le lie à γαμψός, en vertu de son préjugé que dans les langues Thraces fonctionnait la mutation consonantique.

[11] Geographia c.7, frg.43e

[12] Isid. 15,1,49: Brundisium autem dictum est Graece, quod brunda caput cervi dicatur: sic est enim, ut et cornua videantur, et caput, et lingua in positione ipsius civitatis.

[13] La discussion est beaucoup plus vaste, comprennant aussi les étymologies d'autres termes qui impliquent l'idée "dur, fort", comme fromage (en tant que "lait durci"), chef etc. (v. les groupes gr. τ ύρος - ταῦρος - τύραννος ou le roum. brânză "fromage" à côtè de βρένδον -Brendice-sudov. briedis "cerf")

[14] βρένδον· ἔλαφον "cerb" şi βρέντιον· ἡ κεφαλὴ τοῦ ἐλάφου "capul cerbului". Prezenţa însăşi a acestui cuvânt în dicţionarul lui Hesychius arată că el a fost folosit în sursele literare antice, azi pierdute, fără îndoială în scop etimologic, fiindcă doar astfel se poate explica intereseul grecilor pentru cuvinte provenite din alte limbi.

[15] Βισ- din Βίστων, Βίστονες poate proveni într-adevăr din ie *g wow- "bou, taur".

[16] În toate aceste nume, Μενα- este cu siguranţă corupt din Μεσα- ori Μελσα- şi de aceea poartă crux peste tot (v. Decev TSR 295)