Etimologia unor nume romanesti

Etimologia unor nume romanesti

Postby Toma Sorin » 24 Mar 2011, 19:59

Buna ziua,
Deoarece vorbim de etimologia unor nume romanesti mai neobisnuite as propune si analizarea altor nume romanesti a caror origine este obscura.
Numele Stanciu,cu variantele sale Stanca,Stancu , Stan.Am incercat sa gasesc origine si semnificatia acestui nume in diverse site-uri cu etimologia numelor.Am gasit doar o referinta la o presupusa origine iraniana.Alta referinta sugera o origine sarba deoarece numele se gaseste si la sarbi.Nu stiu daca numele are legatura cu Stan sin limbile germanice sau cu Sanislav din limba rusa.

Alt nume neobisnuit este Enache.Nici aici nu am gasit decat comparatii cu grecul Ianakis sau o prescurtare de la Ioanache(similar cu Cristache,Costache,Tache etc).
Toma Sorin
 
Posts: 40
Joined: 24 Mar 2011, 18:21

Re: Etimologia unor nume romanesti

Postby Leinarius » 25 Mar 2011, 15:16

Buna ziua,

Mie imi par destul de serioase ipotezele pe care le-ati descoperit deja.
Stan este, cred eu, nu din "sirba" ci din slava, este formantul principal din Stanislav, de exemplu. La romani numele slave mai elaborate de genul Radoslav, Stanislav, Vladislav, etc. au dat variante mai "familiare" si mai simple: Radu, Stan, Vlad, fie prin utilizarea formelor familiar-afective slave (Rado, Stane, Vlado au dat rom. Radul, Stanul, Vladul) fie printr-o simplificare mai bine integrabila aspectului general neo-latin al limbii romane.

Despre Enache as zice ca nu cred ca are o cariera prea veche... filiera greaca pentru sufixul -ache (gr. -akis) pare destul de probabila... E greu de spus de unde vine En(a)- initial, dar nu as ramane doar le Ioan sau Iona... Nume ca Ene, Enea (v. si Enoiu) pot fi si ele sursa primara a formantului principal. Sufixul, insa, cred ca e grecesc la origine.
Leinarius
 
Posts: 109
Joined: 06 Oct 2010, 14:47

Re: Etimologia unor nume romanesti

Postby Dragos » 25 Mar 2011, 18:18

Enache este un nume de origine grecească (neogreacă). Nu sunt foarte sigur, dar cred că la origine este Ianakis. De prin secolul al XVII-lea la noi apar formele Ianache, Ienache, Ianachi, Ianachie, Enache, Enachi, Enachie.

Tot din această perioadă limba română şi-a însuşit sufixul -ache (-achi): Andronache, Apostolache, Bordenache, Costache, Cristache, Dumitrache, Mihalache, Toderache, etc.
Eu zic că dacă se cercetează fiecare pe sine cu dreptate şi cu sinceritate va găsi cauza propriei nemulţumiri. Şi renunţarea la siguranţă nu înseamnă neapărat aruncarea în neant, ci înseamnă şi posibilitatea de a descoperi ceva ce e chiar real, nu doar o himeră atrăgătoare. (Leinarius)
Dragos
 
Posts: 339
Joined: 28 Aug 2010, 14:24

Re: Etimologia unor nume romanesti

Postby Toma Sorin » 25 Mar 2011, 18:22

Asta nu explica terminatia cuvantului Stanciu.Terminatii ca -ciu,-cu,-ca,-kov(in sarba).As putea sa le compar cu nume ca Danciu,Hancu,Pancu,nume cu terminatii similare.Teminatia este latina sau slava?
Toma Sorin
 
Posts: 40
Joined: 24 Mar 2011, 18:21

Re: Etimologia unor nume romanesti

Postby Dragos » 25 Mar 2011, 20:44

Numele sunt slave (bulgare sau sârbo-croate cred).

Stancu < Stanko (cf. Ivancu < Ivanko, Nedelcu < Nedelko, Pancu < Panko, Petcu < Petko, Staicu < Stajko, Vîlcu < Vulku/Vulko, Vlaicu < Vlajko, Voicu < Vojko etc.)

Stanciu < Stančo (cf. Danciu < Dančo, Ivanciu < Ivančo, Panciu < Pančo, Velciu < Velčo, etc.)
Eu zic că dacă se cercetează fiecare pe sine cu dreptate şi cu sinceritate va găsi cauza propriei nemulţumiri. Şi renunţarea la siguranţă nu înseamnă neapărat aruncarea în neant, ci înseamnă şi posibilitatea de a descoperi ceva ce e chiar real, nu doar o himeră atrăgătoare. (Leinarius)
Dragos
 
Posts: 339
Joined: 28 Aug 2010, 14:24


Return to Istoria limbii române

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 2 guests

cron